Parada colindătorilor mascaţi de la Păuneşti, care alungă spiritele rele, o tradiţie veche de peste 200 de ani GALERIE FOTO

În prima zi din an, pe străzile din Păuneşti se desfăşoară parada colindătorilor mascaţi, o tradiţie veche de peste 200 de ani care simbolizează alungarea spiritelor rele ale anului trecut şi întâmpinarea Anului Nou.
Filip Stan
01 ian. 2022, 19:46
Parada colindătorilor mascaţi de la Păuneşti, care alungă spiritele rele, o tradiţie veche de peste 200 de ani GALERIE FOTO

Măştile tradiţionale sunt confecţionate în principal din piei de oaie, iar mascaţilor, care au devenit deja cunoscuţi dincolo de graniţele comunei Păuneşti, li se alătură în prima zi a anului nou zeci de persoane cu măşti confecţionate chiar de ei înşişi.

„Obiceiul la noi în comună este vechi de peste 200 de ani. Colindătorii mascaţi defilează pe străzile comunei, în lung şi lat, în zgomot de tălăngi, într-un spectacol plin de culoare. Masca reprezintă anul care urmează, iar zgomotul tălăngilor are menirea de a alunga spiritele rele. Tradiţia spune că în acest fel, spiritele rele ale anului trecut lasă loc unui an mai bun, cu sănătate şi belşug”, a declarat directorul Centului Cultural din Păuneşti, Marian Chiriac.

„Măştile sunt confecţionate în principal din piei de oaie. În ultimii ani, primăria ne-a ajutat şi avem şase măşti la Căminul Cultural, pentru diferite evenimente, pentru că suntem invitaţi la festivaluri din toată ţara. Ele reprezintă ‘ungheşii’ şi ‘babele’, şi sunt principala atracţie a paradelor. Dar în prima zi a anului, zeci de persoane din comună se alătură alaiului nostru, cu măşti şi care alegorice reprezentând diferite scenete şi momente din viaţa de zi cu zi. Măştile sunt în general diferite de la an la an. Ele evoluează ţinând cont şi de specificul anului care a trecut. Fiecare păuleştean îşi face masca acasă, aşa cum consideră că îl reprezintă”, a adăugat Marian Chiriac.

Citeşte şi: Audiențe – bombă în noaptea dintre ani! Revelionul de la România Tv, în topul preferințelor românilor. A cucerit publicul de la orașe

Pregătirea paradei mascaţilor durează luni de zile, pentru reuşita acestui spectacol lucrându-se pe tot parcursul anului. La Păuneşti ajung oameni din toate colţurile judeţului şi chiar din alte zone din ţară, care au auzit despre această tradiţie şi doresc să vizioneze parada.

Iar renumele colindătorilor mascaţi de la Păuneşti a trecut şi graniţele ţării, astfel că măştile vor fi incluse într-o carte despre tradiţii şi obiceiuri de iarnă din întreaga lume.

„Un jurnalist din Germania, pasionat de fotografie, care lucrează la acest moment la o carte despre datini şi tradiţii de iarnă din întreaga lume, a venit luna aceasta la noi în comună pentru a include şi măştile noastre tradiţionale în această carte. Nu ştiu exact de unde a auzit despre noi, probabil ne-a văzut la vreun festival internaţional la care am participat. Dar a fost interesată şi a venit special de la Berlin pentru a fotografia măştile noastre, care vor fi la loc de cinste alături de alte măşti din Italia, Spania, Slovenia, Maroc sau Germania”, a spus Marian Chiriac.

Pe lângă numeroase participări la festivaluri naţionale şi internaţionale, mascaţii de la Păuneşti au apărut şi în filmul românesc „Un pas în umbra serafimilor”, regizat de Daniel Sandu.

Citeşte şi: Papa Francisc, în discursul de Anul Nou: „Violenţa împotriva femeilor este o insultă adusă lui Dumnezeu”

DailyBusiness
Paștele devine tot mai scump. Bugete de până la 1.000 de lei per familie și semne de încetinire economică
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
Țara unde a mers Ioana, fiica lui Ion Țiriac. Tânăra a luat o decizie complet surprinzătoare
Capital.ro
A murit Regele Umorului. Toată Moldova este în doliu acum: Țara noastră îi rămâne recunoscătoare pentru bucuria oferită
Playtech.ro
Zile libere 2026. Când vor avea românii următoarea mini-vacanță după Paște: vor sta acasă trei zile la rând
Adevarul
Cine câștigă și cine pierde după alegerile istorice din Ungaria: Trump și Putin rămân fără cel mai important aliat din Europa
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a părăsit România, la două zile de la înmormântarea lui Mircea Lucescu. Mărturisirea pe care a făcut-o cu lacrimi în ochi, în prima zi de Paște: „Am comunicat mult prea puțin cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 47 de ani din Alba a fost înjunghiat mortal de un tânăr de 18 ani, chiar în noaptea de Paște. Victima nu a avut nici o șansă
iamsport.ro
Prima echipă din România care se teme că nu va mai primi bani de la statul maghiar după ce Viktor Orban a fost învins la alegeri
MediaFlux
A scăzut numărul de pensionari din România! Anunț de la Casa de Pensii. Cine primește 2.782 de lei pe lună
stirilekanald.ro
Reacția Rusiei după ce Viktor Orban a pierdut alegerile: "Peste patru luni..."
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj