Papa Francisc critică persoanele care nu au copii. „Au câini şi pisici care iau locul fiilor şi fiicelor”

Papa Francisc a lăudat încă o dată meritele statutului de părinte şi ale adopţiei, miercuri, la audienţa generală de la Vatican, exprimându-şi regretul că animalele de companie "uneori iau locul copiilor".
Daniel Spătaru
05 ian. 2022, 21:14
Papa Francisc critică persoanele care nu au copii.

”Astăzi, asistăm la o formă de egoism. Vedem că unii nu vor să aibă copii. Uneori au unul, şi atât, dar au câini şi pisici care iau locul copiilor. Poate vă face să râdeţi, dar este o realitate”, a spus Papa Francisc, la prima audienţă generală săptămânală din acest an.

Potrivit liderului de la Vatican, ”aceasta echivalează cu negarea paternităţii şi a maternităţii şi ne diminuează, ne ia umanitatea”. Astfel, ”civilizaţia îmbătrâneşte fără umanitate pentru că pierdem bogăţia paternităţii şi a maternităţii, iar patria este cea care are de suferit”, a adăugat suveranul pontif în faţa pelerinilor adunaţi în sala de audienţe Paul al VI-lea.

Papa a îndemnat, de asemenea, cuplurile care nu pot avea copii ”să ia în considerare adopţia”, transmite BBC.

Citeşte şi Papa Francisc nu condamnă sexul în afara căsătoriei: „Nu păcatele cărnii sunt cele mai grave, ci ura şi mândria”

”A avea un copil este întotdeauna un risc, dar există un risc mai mare de a nu avea unul, de a nega statutul de părinte”, a spus papa, făcând apel la credincioşi ”să nu le fie frică”.

Jorge Mario Bergoglio a denunţat în repetate rânduri ”iarna demografică” şi scăderea ”dramatică” a natalităţii.

La finalul audienţei, papa Francisc a asistat la un număr de circ susţinut cu clovni, jongleri, dansatori şi muzicieni, într-o atmosferă festivă şi ciudată, contrastând cu solemnitatea de la Vatican, notează AFP.

Citeşte şi Papa Francisc a avut parte de un moment insolit. Un copil insistent a ţopăit în faţa sa şi a vut să-i ia boneta VIDEO

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Betis Sevilla, transfer spectaculos din SuperLiga! Spaniolii au venit special după „copilul-minune” și i-au convins familia
Capital.ro
Prognoza meteo pentru toamnă: ce indică calendarul pe 100 de ani pentru septembrie, octombrie și noiembrie 2026
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
De ce mulți sași lasă Germania pentru România după zeci de ani. „Plecasem cu alte idealuri în 1990. Situația nu mai este ca atunci”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Bulgaria a luat fața României și a devenit lider mondial! Creștere de 23% într-o lună
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat