Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Culturii Naţionale: „Pandemia a lăsat urme adânci şi dureroase în mediul cultural românesc”

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, în care afirmă că domeniul culturii a fost afectat de pandemia de COVID-19, context în care subliniază că este necesară o abordare mai complexă a sprijinului statului în ceea ce priveşte acest domeniu.
Daniel Spătaru
15 ian. 2022, 10:41
Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Culturii Naţionale:

„Celebrarea culturii noastre exprimă în mod simbolic importanţa ei în istoria modernă a României, rolul său fundamental în făurirea unităţii naţionale, ca şi în edificarea României europene de astăzi. 15 ianuarie este, înainte de toate, expresia cinstirii peste ani a poetului nostru naţional, Mihai Eminescu, şi dovada preţuirii operei sale. Ziua Culturii ne oferă în acelaşi timp prilejul de a ne exprima preţuirea pentru artişti, respectul pentru creatori, aprecierea pentru eforturile sectorului cultural şi creativ, a cărui activitate face ca publicul să se poată bucura de bogăţia expresiilor diversităţii noastre culturale. Performanţele deosebite care au marcat anul trecut muzica, teatrul, patrimoniul, filmul, artele plastice ori literatura nu ne împiedică să vedem urmele adânci şi dureroase lăsate în mediul cultural românesc de pandemia de COVID-19. Ne dorim ca acest nou an, 2022, să ne aducă mai aproape de normalitate, inclusiv în domeniul culturii şi patrimoniului. Pandemia a afectat puternic relaţia creatorilor cu publicul. Activitatea operatorilor culturali şi a multor artişti independenţi a fost redusă dramatic din cauza situaţiei epidemiologice dificile şi a măsurilor adoptate pentru a limita infectarea cu virusul SARS-CoV-2. În contextul în care pandemia va continua, este necesară o abordare mai complexă a sprijinului statului în ceea ce priveşte sectorul cultural, care să pună accentul pe sporirea rezilienţei domeniului creativ”, spune Klaus Iohannis în mesajul de Ziua Culturii Naţionale.

El subliniază că este „imperativă utilizarea eficientă a tuturor resurselor, şi a celor de la bugetul naţional, dar şi a fondurilor europene, inclusiv cele existente prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care oferă, în parte, soluţii pentru ca sectorul cultural şi creativ să-şi păstreze şi chiar să-şi dezvolte potenţialul economic şi relevanţa socială”.

Citeşte şi Iulian Bulai (USR), mesaj uluitor de Ziua Culturii Naţionale: „Dacă Eminescu ar fi trăit astăzi, ar fi semnat pentru “Fără penali în funcţii publice””

„În egală măsură, este nevoie de o strategie culturală cuprinzătoare şi de un cod al patrimoniului, la fel cum este aşteptată şi o valorificare a activităţii mediului artistic independent în cadrul general al sistemului cultural”, afirmă preşedintele Iohannis.

Şeful statului aminteşte că în acest an se celebrează şi 15 ani de apartenenţă la Uniunea Europeană.

Citeşte şi Lucruri neştiute despre Mihai Eminescu. Poetului îi plăcea să joace fotbal şi detesta matematica

„Una dintre cele mai trainice legături ale României cu valorile familiei europene de care aparţinem este construită de domeniul cultural! Izvor al drepturilor şi libertăţilor de care se bucură cetăţenii europeni, cultura contribuie la consolidarea proiectului european, iar acţiunea sa în promovarea coeziunii sociale, a înţelegerii, a respectului reciproc şi a toleranţei este apreciată şi trebuie susţinută în continuare. Identitatea şi diversitatea culturală, ca şi libertatea de conştiinţă şi gândire sunt valorile şi resursele cu care ne construim viitorul. Urez La mulţi ani! tuturor celor care, pe această temelie, ridică România visată de înaintaşii noştri! La mulţi ani culturii române!”, conchide preşedintele Iohannis, în mesajul său.

DailyBusiness
Premierul Ilie Bolojan, indignat de situaţia aberantă a sporurilor în cascadă din ministere: „Un funcţionar de execuţie ajunge să câştige mai mult decât un ministru”
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Cât ia Andra Măruță pentru un concert de o oră, în iulie 2025: Tu muncești un an și nu câștigi suma asta!
Fanatik.ro
Scrisoarea unei viitoare mămici pentru Ilie Bolojan: „Am avut 3 joburi să ajung la cuantumul maxim al indemnizației” Răspunsul premierului
Playtech.ro
Cum a apărut Irina Loghin, la câteva zile de la înmormântarea soţului! Toţi au crezut că nu văd bine, ce i-au spus...
DailyBusiness
CCR a stabilit că statul poate elimina sporurile bugetarilor fără renegocierea contractelor. Bugetarii nu au drept absolut nici la grevă!
Adevarul
Ce ascunde mesajul lui Viktor Orban pentru România
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Cazul Caracal revine în atenție. Ultimul dosar deschis pe numele lui Dincă ridică noi semne de întrebare
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
kanald.ro
Cutremur în această dimineață în România! În ce zonă s-a produs
Cancan.ro
Ce a făcut patroana unui restaurant din Costinești, când l-a văzut pe Piedone. Cum a încercat să-l păcălească pe șeful ANPC
Playsport.ro
Vremea, la extreme. ANM a emis avertizări de vreme rea! Singurele două judeţe în care canicula persistă azi
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
stirilekanald.ro
Ministrul rus găsit împușcat în parc, implicat într-o anchetă pentru deturnare de fonduri. Roman Starovoit a fost demis luni de Vladimir Putin
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Se taie 10% de la pensionari, de la 1 august. Mamele, cei în concediu medical și cu ajutor social, șomerii plătesc această taxă
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când te concediază un algoritm: inteligența artificială intră în HR și face ordine… fără inimă