Iulian Bulai (USR), mesaj uluitor de Ziua Culturii Naţionale: „Dacă Eminescu ar fi trăit astăzi, ar fi semnat pentru “Fără penali în funcţii publice””

Iulian Bulai (USR), preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, a scris că dacă Mihai Eminescu ar fi trăit astăzi, ar fi semnat pentru "Fără penali în funcţii publice", ar fi eliminat pensiile speciale, ar fi desfiinţat inspectoratele şcolare, ar fi vrut să construim mai repede autostrada A8, pentru a ajunge mai repede de la Iaşi la Viena.
Razvan Mihalascu
15 ian. 2021, 13:53
Iulian Bulai (USR), mesaj uluitor de Ziua Culturii Naţionale:

Iulian Bulai (USR) a scris pe Facebook un mesaj neobişnuit cu ocazia Ziua Culturii Naţionale. De ziua de naştere a lui Mihai Eminescu, deputatul a enumerat o serie de iniţiative USR despre care crede că poetul naţional al României ar fi fost de acord.

„Dacă Eminescu ar fi trăit astăzi: ar fi semnat pentru “Fără penali în funcţii publice”; ar fi eliminat pensiile speciale: ar fi desfiinţat inspectoratele şcolare, pe care le ştia bine; ar fi vrut să construim mai repede autostrada A8, pentru a ajunge mai repede de la Iaşi la Viena; ar fi reformat radical TVR, SRR şi CNA. La mulţi ani, Mihai! Mulţumim pentru moştenirea primită de la tine!”, a scris Iulian Bulai, pe Facebook.

Citeşte şi: Asaltul USR asupra posturilor publice continuă. Iulian Bulai reclamă cenzură la Radioul Public: „O instituţie parazitată de PSD de sus până jos”

Iulian Bulai (USR), mesaj uluitor de Ziua Culturii Naţionale. Deputatul, bombardat cu comentarii

Mesajul deputatului USR a fost ironizat de mai mulţi internauţi care nu au ezitat să-l critice.

„Ești șeful comisiei de Cultură? Du-te și te ascunde!

Cum ai ajuns parlamentar??? Woooow… se răscolește Eminescu în mormânt.

Mihai, tu i-ai pus penibil in banca lui Iulian?

Sectorul cultural este pe ultimul loc ca interes din partea politicienilor. Înțeleg că un popor fără cultură e mai ușor de manipulat, dar zi de zi se pierd valori. Zi de zi cad monumente. Zi de zi artiști de valoare din țară abia răzbesc. Zi de zi finanțarea în acest sector scade. (…) Suntem la putere. Nu e o joacă. De Ziua Culturii Naționale ne așteptam la altceva.

Bă băiatule, la trecutu-ți mare, mare viitor: într-o zi vei fi personaj de benzi desenate, vor râde copiii de tine”, sunt câteva dintre comentariile a mii de persoane care au reacţionat la postarea lui Bulai.

Citeşte şi: Deputat USR, postare controversată de Crăciun: Iisus avea „o mamă surogat şi un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit”

Vineri se împlinesc 171 de ani de la neşterea poetului Mihai Eminescu şi este celebrată Ziua Culturii Naţionale.

Citeşte şi Mugur Mihăescu, atac furibund la adresa lui Iulian Bulai: Acest individ cu apucături naziste trebuie demis dintr-un partid progresist!

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT