Preşedintele Traian Băsescu îşi petrece sfârşitul de săptămână la Predeal

Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au ajuns sâmbătă la vila de protocol de la Predeal, unde vor petrece sfârşitul de săptămână.
Romania TV
12 ian. 2013, 10:41
Preşedintele Traian Băsescu îşi petrece sfârşitul de săptămână la Predeal

Şeful statului s-a aflat la Predeal împreună cu soţia şi cele două fiice şi la sfârşitul săptămânii trecute, sărbătorind-o pe fiica cea mare, Ioana, cu ocazia onomasticii.

Preşedintele s-a plimbat atunci cu snowmobilul, aceasta fiind una dintre pasiunile sale. El obişnuieşte să iasă cu snowmobilul pe pârtiile din staţiune şi drumurile din pădurile zonei, fiind de aşteptat ca şi astăzi să iasă la o astfel de plimbare, mai ales că la Predeal este un strat consistent de zăpadă.

Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa şi-au petrecut la Predeal şi Crăciunul, iar Revelionul şeful statului l-a petrecut la un hotel de patru stele din staţiunea Covasna, alături de soţia sa şi cele două fiice, dar şi de Elena Udrea şi de soţul acesteia şi de familia primarului din Arad, Gheorghe Falcă, fin al preşedintelui.

La petrecerea de Revelion de la hotelul din Covasna au fost şi prinţul Paul şi prinţesa Lia, cărora Băsescu le-a botezat fiul, pe Carol Ferdinand, a cărui zi de naştere a fost vineri, 11 ianuarie, acesta fiind vizitat de soţia preşedintelui, Maria Băsescu.

Preşedintele s-a aflat vineri în Cipru, unde a participat la Summitul Extraordinar al PPE.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Atenție Craiova, adversarul din Liga Campionilor a marcat de 8 ori în ultimul meci
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
Planta de interior super rezistentă care absoarbe căldura și răcorește aerul din casa vara. Mulţi spanioli şi italieni o au
Adevarul
Naționala de fotbal a României la Mondialul jucat sub semnul fascismului. Dramatism și ghinion pentru ticolori în Italia 1934
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Calcule pentru românii care vor să cumpere vechime în muncă pentru pensie, în 2026. Cât va costa după majorarea salariului minim
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?