FSSR: Susţinem soluţia salarizării angajaţilor din sănătate în funcţie de performanţă

Federaţia Solidaritatea Sanitară din România (FSSR) susține soluția salarizării angajaților din sănătate în funcție de performanță, anunţată la Târgu Mureş de ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu, sindicatul fiind de acord şi cu descentralizarea unora din spitale şi preluarea lor de minister.
Romania TV
13 ian. 2013, 17:07
FSSR: Susţinem soluţia salarizării angajaţilor din sănătate în funcţie de performanţă

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că, pentru ca personalul medical să fie motivat să rămână în ţară, trebuie să se facă modificări legislative prin care să existe un „statut de plată după performanţă”, după criterii obiective şi transparente, a celor care lucrează în sistem.

„Apreciem în mod pozitiv declarațiile domnului ministrul Eugen Nicolăescu privind necesitatea introducerii salarizării în funcție de performanță în sistemul sanitar și scoaterea salariaților din spitalele care realizează venituri din contracte cu Casa din categoria bugetarilor, ele fiind coerente cu strategia și acțiunile Federației Solidaritatea Sanitară din România din ultimii patru ani”, se arată într-un comunicat al FSSR.

Potrivit federaţiei sindicale, străduința pentru creșterea importanței evaluării personalului este o constantă a activităților sale din ultima perioadă. „Încercarea de a introduce o Procedură de evaluare a personalului ca anexă la contractele colective de muncă din ultimii ani constituie unul din exemplele unei acțiuni susținute în acest sens pe care organizația noastră a desfășurat-o. Pentru succesul unei astfel de strategii este necesară o mai bună finanțare a sistemului sanitar. La nivelul actual de finanțare a unităților sanitare singura soluție posibilă de a crește salariul angajaților performanți la un nivel competitiv ar constitui-o, din păcate, numai scăderea salariilor majorității angajaților. Este evident că nu am putea fi de acord cu o astfel de soluție deoarece actualul nivel de salarizare este nesatisfăcător chiar și pentru cel mai scăzut grad de performanță”, afirmă sindicatul.

FSSR considerăm că salarizarea personalului medical trebuie să se facă pe două coordonate esențiale: Asigurarea unui nivel de bază de salarizare, organizat pe trepte ierarhice în funcție de categoriile de personal, având caracter minim, deci valabil pentru toți salariații. În acest sens, nivelul actual de salarizare constituie baza de referință pentru acest an, el urmând să fie crescut progresiv în următorii ani; Asigurarea cadrului legal pentru suplimentarea salariului de bază pentru salariații performanți, proporțional cu importanța activității desfășurate și nivelul reușitei profesionale. O astfel de acțiune este posibilă prin implementarea unui sistem de evaluare obiectiv care să permită salarizarea suplimentară, în funcție de performanțele concrete realizate. În acest sens, considerăm că Ministerul Sănătății ar trebui să demareze negocierea unui astfel de proiect cu partenerii sociali, procedurile de evaluare propuse de noi putând constitui un bun punct de pornire.

Totodată, federaţia consideră că această modalitate de salarizare ar trebui să se aplice tuturor salariaților din sănătate, impulsionând astfel performanța în toate domeniile de activitate.

„Susținem de asemenea ideea domnului ministru de a analiza efectele pe care le are descentralizarea unora din unitățile sanitare, în special în ceea ce privește spitalele județene și alte spitale care intră în categoria unităților sanitare strategice. Considerăm că aceste spitale ar trebui de urgență preluate în subordinea Ministerului Sănătății, prin intermediul lor reușindu-se constituirea unui grup strategic de unități sanitare capabil să contribuie în mod determinant la asigurarea serviciilor publice de asistență medicală”, conchide federaţia.

DailyBusiness
Încă un trend ucigaş ia amploare în mediul online. „Mukbang”, fascinaţia pentru cantităţile uriaşe de mâncare
Spynews
Schimbare de ultimă oră la Teatrul Național de Operetă! Ce a decis ministrul Culturii | SURSE
Fanatik.ro
Drama prin care trece oficialul Federației, victimă a exploziei din blocul din Rahova: „Și-a pierdut apartamentul şi bunurile personale”
Capital.ro
România a pierdut o legendă. Teatrul Naţional a anunțat decesul. A fost o stea de nivel internațional
Playtech.ro
Condimentul care i-a îmbogățit pe românii dintr-un sat din Vrancea. Un kilogram ajunge la 100.000 de lei
Adevarul
O expresie fără sens a cucerit generația Alpha: „6-7! este ca o plagă, un virus care le-a acaparat mințile”
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
Economica.net
Tancuri noi pentru România şi o scurtă istorie a tancului românesc TR-85M1 BIZONUL - Ce este programul "Tanc principal de luptă"
Prosport.ro
FOTO. Sabalenka și Badosa, în costum de baie, au încins imaginația fanilor
kanald.ro
Anuntul momentului! Ce trebuie să știe toți românii
Cancan.ro
Ce s-a găsit în apartamentul Vasilicăi Enache, avocata moartă în explozia din Rahova. OBIECTUL care dă ancheta peste cap!
iamsport.ro
Suma URIAȘĂ încasată săptămânal de Dennis Man la Eindhoven, în cei patru de contract
MediaFlux
Prins între fotbal și afaceri cu mobilă, Dan Șucu găsește mereu timp pentru soție. Fie doar și pentru un prânz rapid la mall FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
De ce s-a anulat întâlnirea dintre Trump și Putin de la Budapesta. Duș rece pentru președintele SUA
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi