Sistarea finanţării unităţilor private, criticată de managerii spitalelor

Managerul Spitalului privat Bethesda din Suceava, Ştefan Puşcaşu, consideră că sistarea finanţării din fondurile CNAS pentru spitalele private ar fi o măsură "pripită", iar pacienţii nu vor avea libertatea de a alege serviciile medicale, respectiv spitalele unde doresc să se trateze. Şi managerul singurului spital privat din Bistriţa-Năsăud, Gavrilaş Mureşan, afirmă că eventuala sistare a finanţării unităţilor private ar reprezenta o discriminare şi o încălcare a drepturilor pacienţilor, iar o astfel de măsură ar duce la creşterea tarifelor.
Romania TV
14 ian. 2013, 12:00
Sistarea finanţării unităţilor private, criticată de managerii spitalelor

Managerul Spitalului privat Bethesda din Suceava, Ştefan Puşcaşu, a declarat, luni, că o asemenea decizie luată într-un timp atât de scurt este una pripită şi ar trebui întâi supusă dezbaterii publice, informează Mediafax.

Trebuia ca această problemă să fie previzibilă pentru investitorii din unităţile spitaliceşti private, întrucât există un bussines plan, cu anumite date economice, iar în aceste condiţii suntem puşi în dificultate„, a explicat Puşcaşu.

El a spus că, aşa cum se întâmplă în învăţământ, unde banii urmează copilul, şi în acest domeniu al sănătăţii ar trebui să se urmeze aceeaşi regulă.

Pacienţii trebuie să aibă libertatea de a alege furnizorul de servicii medicale, spitalul în care doreşte să se trateze„, a spus Puşcaşu.

Managerul Spitalului privat Bethesda din Suceava a precizat că, spre deosebire de ambulatorii şi policlinici, în spitalele private investiţiile sunt mai mari, iar prin aplicarea acestei decizii de sistare a finanţării de la CNAS acestea riscă să dea faliment pentru că nu-şi vor mai putea asigura cheltuielile de funcţionare şi nici nu-şi vor mai putea acoperi cheltuielile cu investiţiile.

„Consider că o asemenea măsură radicală, aplicată într-un timp foarte scurt, practic omoară investiţiile în sectorul privat de sănătate. Semnalul dat pentru investitori nu e cel mai bun, se schimbă brutal regula de joc în timpul jocului”, a spus medical sucevean.

Spitalul Bethesda din Suceava are profil chirurgical, având ca specializări Chirurgia generală, ORL, Obstetrică-Ginecologie, Urologie şi Chirurgie plastică şi are o capacitate de 48 de paturi.

Şi medicul Gavrilaş Mureşan, managerul Clinicii Sanovil Bistriţa, a declarat, luni, că, în opinia sa, declaraţia ministrului Eugen Nicolăescu, potrivit căreia prin contractul-cadru care va intra în vigoare de la 1 martie va fi sistată finanţarea din fondurile CNAS a unităţilor spitaliceşti private şi astfel spitalele publice vor avea un buget cu aproximativ 10 la sută mai mare, reprezintă „o scăpare”, manifestându-şi speranţa că decizia nu va fi pusă în practică.

Se încalcă două drepturi fundamentale. Pe de-o parte se încalcă dreptul pacientului, în sensul că acesta nu poate beneficia de asigurarea de stat numai dacă se adresează unui spital de stat. Se încalcă dreptul pacientului de a-şi alege medicul şi locul unde să fie tratat. Pe de altă parte, se face o discriminare între doi prestatori de servicii după felul de proprietate, ceea ce e contrar cu orice normă europeană sau de bun simţ. Dacă există doi prestatori de servicii medicale, nu văd de ce felul de proprietate poate face discriminarea„, a declarat Mureşan.

Întrebat în ce măsură va fi afectată Clinica Sanovil de decizia anunţată de ministrul Sănătăţii, Mureşan a răspuns: „Ne afectează foarte mult această decizie, într-o proporţie de 40%, cam aşa. Casa de Asigurări de Sănătate ne plătea 60% dintre cazuri şi la cele pe care le plătea ne dădea cam 40% din cheltuielile pe care le aveam cu acel caz. Anul trecut, am avut un contract de circa 200.000 de lei lunar, sumă care ne asigura o linişte în ceea ce priveşte salariile, taxele, cumpărăturile”.

Dacă nu va mai primi aceşti bani, clinica va fi nevoită să majoreze tarifele cu 30 la sută, a precizat Gavrilaş.

El mai susţine că o astfel de măsură ar fi discriminatorie: „Nu înţeleg de ce e discriminarea asta. În momentul în care trăim într-o ţară în care se acceptă discriminările, suntem în Apartheid. Sigur că spitalele private vor lua atitudine, pentru că sunt investiţii foarte mari făcute în baza acestor principii. Eu cred că există nişte legi, nişte reguli care nu trebuie sesizate de mine sau de altcineva ca ele să se respecte. Sunt nişte principii pe baza cărora funcţionează o societate, nişte reguli economice, care, dacă nu sunt respectate, societatea moare. Nu moare pe loc, dar moare în câţiva ani. (…) Şi această scăpare, pe care eu o consider o scăpare a domnului ministru, chiar dacă nu se pune în practică, va avea repercusiuni pe termen lung, fiindcă potenţialii investitori vor sesiza că nu te poţi baza, că nu poţi construi un plan de afaceri”.

Conform sursei citate, anul trecut clinica a avut între 2.500 şi 3.000 de pacienţi şi au fost făcute 1800 de intervenţii chirurgicale.

Clinica Sanovil este singurul spital privat din Bistriţa-Năsăud, fiind înfiinţată în 2007 şi având iniţial un profil de obstetrică-ginecologie. În 2010, clinica şi-a mărit capacitatea şi a diversificat gama de servicii, astfel că acum are 42 de saloane cu 62 de paturi pentru adulţi şi 20 de paturi pentru nou-născuţi.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că în noul contract-cadru, care va intra în vigoare de la 1 martie, se va stipula că banii publici vor susţine numai spitalele publice din România, fiind sistată finanţarea din fondurile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru unităţile spitaliceşti private.

DailyBusiness
Cât costă geanta albastră Hermes purtată de Simona Halep la Formula 1 în Ungaria. A călătorit cu avionul privat
Spynews
Insula Iubirii. George Jaguarul, dezvăluiri din viața personală. Ispita, vânată de femei înainte să participe la emisiune: "Miere pentru albine"
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Motivul pentru care directorul general al Monetăriei Statului, care câștigă dublu față de Nicușor Dan, a fost urmărit penal. Cum s-a încheiat totul
Capital.ro
O mare actriță ne-a părăsit. A fost cea mai apreciată prezență feminină: Suntem îndurerați…
Playtech.ro
Impozite și taxe pentru moştenire. Când nu plăteşti nimic la stat în caz de succesiune
Adevarul
Lumea obsedată de sex a oligarhilor ruși. De la modelul brutalizat OnlyFans la autoproclamatul guru al sexului și amantele Kremlinului
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ambarcațiune scufundată în larg din cauza vremii! 54 de morți și zeci de dispăruți! PRIMELE DETALII
Evz.ro
O veste plăcută pentru foarte mulți români. Vor române cu mai mulți bani în buzunare
Prosport.ro
„Milionari și bogătași îi scriu și îi oferă excursii în Europa”. Femeia care a declanșat isteria între bărbații cu bani după ce s-a despărțit de logodnic
kanald.ro
„Cum să trăiesc fără el...” Mesajul cutremurător postat de soția românului mort în Thassos. Vadim și Kristina aveau împreună trei copii
Cancan.ro
Nina Iliescu, în stare gravă. E devastată de durere, după ce a primit verdictul medicilor. Ce se întâmplă acum la casa lui Ion Iliescu
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Obligatoriu pentru toți locuitorii. Ce trebuie să facă proprietarii
StirileBZI
Te îmbolnăvești, plătești! Statul schimbă condițiile concediilor medicale
stirilekanald.ro
VIDEO Un vulcan din Rusia a erupt după 600 de ani de liniște
Decizia lui Bolojan despre pensii