Formularul PLF. Ce trebuie să faci ca să ţi se anuleze amenda şi să primeşti banii înapoi

Amenzile primite pentru necompletarea sau completarea greşită a formularelor de localizare a pasagerilor (Formularul digital de intrare în România - PLF) ar putea fi anulate.
Filip Stan
10 feb. 2022, 18:26
Formularul PLF. Ce trebuie să faci ca să ţi se anuleze amenda şi să primeşti banii înapoi

Formularul PLF. USR a depus în Parlament un proiect de lege în acest sens. Sunt români care au primit amenzi mai multe, care însumează mai multe mii de lei, iar aceştia ar putea primi banii înapoi, dacă le-au plătit.

Este vorba de iniţiativa europarlamentarului USR Vlad Gheorghe, transpusă în practică printr-un proiect de lege iniţiat de fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion. Proiectul prevede anularea tuturor amenzilor şi restituirea amenzilor plătite în termen de 30 de zile.

Iniţiatorii demersului susţin faptul că responsabilii nu au informat din timp despre necesitatea acestui formular PLF, iar în momentul în care unii români au intrat în ţară s-au trezit cu amenzile de la DSP acasă.

„Amenzile vor fi scoase pentru toată lumea, ca să nu existe posibilităţi de discriminare. Aceste amenzi trebuie anulate în primul rând pentru că nu e vina oamenilor, ci a statului care a ales un sistem deficitar care nu funcţionează.

Aşa că cetăţenii nu pot fi trimişi în instanţă cu zecile de mii cu ceva care este absolut evident că a fost greşit de la început”, a explicat europarlamentarul USR Vlad Gheorghe, iniţiatorul proiectului, luni, la Antena 3.

Citeşte şi: Cât costă abonamentul lunar pentru transportul cu STB, metrou şi cu trenul Gara de Nord – Otopeni

„Proiectul de lege care e depus, dacă va trece şi va fi votat, promulgat, va privi toate amenzile emise până atunci, pentru că sistemul este greşit.

Deci în momentul acesta trebuie contestată amenda şi plătită până când va trece legea, moment în care la 30 de zile de când va trece legea, oamenii trebuie să primească banii înapoi.

Au luat amenzi repete mulţi şoferi de TIR, pentru că sistemul este incredibil de prost. Există o propunere acum de modificare din partea ministerelor de resort.

Noi vom solicita procedura de urgenţă care poate să scurteze acest termen la minim o lună şi maxim două luni”, a adăugat europarlamentarul USR Vlad Gheorghe, pentru sursa citată.

Recent, avocații au explicat că suma amenzii comparativ cu fapta – mai exact, pericolul social al faptei – este disproporționat.

Totodată, aplicarea amenzilor pentru completarea eronată a formularului este contrară legii, precum și faptul că amenda este aplicată automat, fără a se verifica imputabilitatea faptei și fără a exista martori care să confirme autenticitatea constatării.

Așa cum a fost stabilit recent, formularul PLF poate fi completat în termen de patru zile, comparativ cu două cum era stabilit anterior, iar nivelul minim al amenzilor ce pot fi aplicate a fost redus de la 2.000 de lei, cât erau înainte, la 500 de lei.

Citeşte şi: Pensii 2022. Taloanele mov nu se pot transmite online, deocamdată

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Virginia Ruzici, prima reacție după ce Simona Halep a oficializat relația cu Dorin Mateiu: „Trăiește așa cum dorește”
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Ce ai voie să iei dintr-un hotel fără să plătești. Lista completă a obiectelor gratuite din cameră și a celor care rămân proprietatea unității
Adevarul
„Românii au ajuns să meargă la supermarket ca la muzeu”. Consumul scade de șase luni
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Horoscopul lunii august. Cine renaște după jumătatea acestei luni și cine trebuie să lase trecutul în urmă pentru a avea noroc
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat