Primul preşedinte al Curţii de Conturi a României, Ioan Bogdan, a murit

A murit fostul director al Băncii Naționale la Sibiu – Ioan Bogdan a fost și primul președinte al Curții de Conturi din România.
Filip Stan
11 feb. 2022, 21:02
Primul preşedinte al Curţii de Conturi a României, Ioan Bogdan, a murit

Primul preşedinte al Curţii de Conturi a României după reînfiinţarea sa în anul 1992, profesorul universitar doctor Ioan Bogdan a trecut la cele veşnice. Marea familie a Curţii de Conturi a României a mai pierdut un membru. Ioan Bogdan a fost şi director al sucursalei Sibiu a Băncii Naţionale.

Nicolae Botgros, din nou în doliu după ce și-a pierdut soția și mama! A murit unul dintre cei mai mari compozitori de la noi, care îi era bun prieten

Născut la data de 11 august 1933 în comuna Câlnic, judeţul Alba, domnul Ioan Bogdan a urmat o carieră în domeniul economic, absolvind Facultatea de Statistică din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, încununată cu un doctorat în economie şi o carieră de director financiar şi director economic în domeniul industrial.

Director al sucursalei Sibiu a Băncii Naţionale din 1983, domnul Ioan Bogdan a urmat o carieră politică după anul 1989, fiind ales deputat de Sibiu până în 1992 şi conducând comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Parlamentul României. Începând cu acest an a avut un rol crucial în calitate de preşedinte al Curţii de Conturi în procesul de reînfiinţare şi reorganizare a uneia dintre cele mai importante instituţii din România.

După încheierea mandatului său în anul 1999, domnul Ioan Bogdan a continuat ca profesor la universităţi din Sibiu şi Bucureşti. Membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, al Camerei Experţilor Europeni a Uniunii Europene, al Academiei de Ştiinţe din New York şi al Asociaţiei Americane de Ştiinţe Avansate, domnul Ioan Bogdan a fost un reper de elocinţă şi profesionalism, într-o carieră destinată studiului continuu şi cercetării ştiinţifice.

Actriţa Margarita Lozano a murit la 90 de ani. A interpretat rolul Vitoriei Lipan, din Baltagul
„Curtea de Conturi a României pierde în aceste zile pe unul dintre părinţii ei fondatori. Domnul preşedinte Ioan Bogdan a fost unul dintre cei care au făcut posibilă renaşterea Instituţiei Supreme de Audit în România, o instituţie puternică, profesionalistă şi independentă. Cred că sunt în asentimentul colegilor mei care l-au cunoscut pe acest om cu suflet mare şi caracter exceptional atunci când spun că o parte importantă din istoria Curţii de Conturi a fost marcată de munca şi energia domnului preşedinte Ioan Bogdan. Dumnezeu să îl odihnească în pace!” – Mihai Busuioc, preşedintele Curţii de Conturi.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Dezastru total pentru Dan Șucu la Rapid! A plătit salarii de peste 10 milioane de euro pentru încă un sezon în afara cupelor europene
Capital.ro
Pensie fără vechime în muncă. S-a stabilit vârsta la care se acordă banii. Condițiile obligatorii pe care trebuie să le îndepliniți
Playtech.ro
Cât câștigă un farmacist la Farmacia Tei în 2026. Rețeaua se extinde și caută personal
Adevarul
O asistentă medicală a murit după ce s-a operat de un furuncul. Familia suspectează că decesul s-a produs din cauza infecțiilor nosocomiale din spital
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Peste Anghel Iordănescu, Mircea Lucescu și Emeric Ienei! Medicul Generației de Aur a numit cel mai bun selecționer al României!: ”L-aș pune în vârful piramidei”
MediaFlux
Biblia și ”Planul Divin”, secretele lui Donald Trump. Nouă ore de rugăciuni pentru strategia militară a SUA
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi