Doliu în lumea teatrului. Actorul Victor Radovici a murit la vârsta de 76 de ani

Victor Radovici, actor al Teatrului Excelsior din Capitală, a murit, în noaptea de joi spre vineri, în urma unor probleme cardiace.
Romania TV
18 ian. 2013, 14:01
Doliu în lumea teatrului. Actorul Victor Radovici a murit la vârsta de 76 de ani

Artistul a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti pe 9 ianuarie, după ce i s-a făcut rău la teatru. Medicii de pe ambulanţa care l-a transportat atunci la spital au constatat că actorul avea o suferinţă cardiacă. Pe perioada spitalizării, eforturile medicilor nu au dat rezultate, iar Radovici a murit joi noaptea, în jurul orei 2.30.

Trupul neînsufleţit al actorului şi regizorului Victor Radovici va fi depus în foaierul Teatrului Excelsior sâmbătă, între orele 14.00 şi 17.00, după care va fi dus la capela Bisericii din Chitila. Înmormântarea va avea loc duminică, în Cimitirul Sfânta Maria din Chitila, la ora 13.00.

Destinul artistic şi uman al lui Victor Radovici se leagă de cel al Teatrului Excelsior, al cărui fondator a fost, împreună cu maestrul Ion Lucian, actorii Vasile Menzel, Genoveva Preda, Paula Sorescu-Lucian, Daniela Anencov, secretarul literar Gabriel Blebea şi actualul director al teatrului, Aurel Mitran.

„La aflarea tragicei veşti, întregul colectiv al Teatrului Excelsior este copleşit de durere. Odată cu plecarea în ceruri a lui Victor Radovici, teatrul a rămas mai sărac”, se arată într-un comunicat al Teatrului Excelsior.

Victor Radovici s-a născut pe 26 august 1936 şi urma să împlinească în această vară 77 de ani.

Primul succes în teatru l-a avut în 1953, cu spectacolul „Nota zero la purtare”. A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1959, alături de Florin Piersic, Leopoldina Bălănuţă şi Ileana Stana Ionescu, iar apoi a făcut parte din grupul care a fondat Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. S-a remarcat pe scena din Piatra Neamţ în rolurile Contele Almavia, din „Nunta lui Figaro”, şi Silvester, din „Vicleniile lui Scapin”. Timp de patru ani, între 1960 şi 1964 a jucat la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti, iar din 1964 se dedică teatrului pentru copii, atât ca actor, cât şi ca regizor.

În 1984 devine director adjunct artistic la Teatrul „Ion Creangă”, iar în 1990 îl urmează pe maestrul Ion Lucian la nou înfinţatul Teatru Excelsior, fiind director adjunct. La Teatrul Excelsior a jucat şi regizat zeci de spectacole, dintre care „Nu treziţi un copil care visează”, „Cocoşelul neascultător”(unde semnează regia alături de maestrul Ion Lucian), „Căpitanul Val-Vârtej şi vasul-fantomă”, „Degeţica”, „Fetiţa cu chibrituri” (ultimele două spectacole poartă semnătura sa regizorală). A fost, alături de trupa Teatrului Excelsior, în turnee în lumea întreagă: Franţa, Japonia, Canada, Belgia, Elveţia, SUA. A fost şi un profesor eminent, fiind îndrumătorul mai multor generaţii de actori la Facultatea de Arte a Universităţii Hyperion. De altfel, opt dintre actorii promoţiei 2001 au devenit actorii Teatrului Excelsior.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT