Nicolae Păun vrea să trimită vrăjitoarele după gratii

Inițiativa aparține reprezentantului romilor în Parlament, deputatul Nicolae Păun și prevede ca persoanele ce practică magia să intre sub incidența legii penale, riscând închisoare între 5 și 15 ani. Păun susține că vrăjitoria reprezintă unul dintre cele patru motive ale înapoierii în comunitățile de romi, alături de cămătărie, staboruri și cerșetorie.
Romania TV
08 dec. 2011, 12:24
Nicolae Păun vrea să trimită vrăjitoarele după gratii

Conform proiectului, vor fi pasibile de închisoare persoanele care se ocupă cu vrăjitoria, ghicitul în cafea, bobi sau cărți de tarot și care obține foloase materiale din această ocupație. „Victimele lor sunt exploatate psihic și financiar. Este o escrocherie puțin ascunsă care, cred eu, că intră în zona penalului”, a declarat Nicolae Păun, la Antena 3.

Păun estimează că numărul victimelor vrăjitoarelor este de ordinul miilor, dintre care 60-70% ar fi din rândurile populației majoritare. Chiar și așa, Păun crede că din proliferarea acestor practici au de pierdut romii, în primul rând.

„Fără un cadru legal care să interzică magia, comunitățile de romi au fost împinse cu o sută de ani înapoi”, a apreciat Păun. Acesta crede că integrarea romilor este blocată de patru practici „care vin oarecum din zona comunităților de romi”: cămătăria, justiția prin intermediul staborurilor, cerșetoria și ghicitoarele.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT