Fost şef CIA, avertisment despre războiul din Ucraina. „Cea de care trebuie să vă îngrijorați este Moldova”

Generalul în rezervă David Petraeus, fost şef al CIA şi al comandamentului central al SUA în timpul conflictelor din Irak și Afganistan, a tras un semnal de alarmă cu privire la evoluţia războiului din Ucraina.
Filip Stan
07 mart. 2022, 09:49
Fost şef CIA, avertisment despre războiul din Ucraina.

David Petraeus, fost şef al CIA, nu este de acord cu ipotezele potrivit cărora Kievul va cădea inevitabil în mâinile Rusiei. „Vor încerca să ocupe Odesa, va fi o luptă grea, localnicii vor riposta puternic”, a mai spus Petraeus, la CNN, potrivit Ştirileprotv.

Militarii ruşi au desfăşurat un convoi de vehicule militare lung de 60 de kilometri în apropierea capitalei Ucrainei. Generalul în rezervă David Petraeus a precizat că pare că rușii „nu își pot menține coloanele alimentate” și a lăudat rezistența Ucrainei de până acum.

„Au dat jos indicatoare rutiere sau au scris «Bine ați venit în iad»

Va fi o luptă foarte lungă la Kiev. Localnicii de acolo au făcut stocuri de mâncare, va exista o rezistență enorm de acerbă. Nu accept presupunerile că va cădea”, a declarat Petraeus, care este și fost director al CIA, pentru CNN.

Citeşte şi: Imagini uluitoare! În Moscova jandarmii opresc tinerii pe stradă și le controlează toate mesajele de pe telefoanele mobile de teamă de a nu se organiza pentru a participa la proteste în număr mare

De asemenea, fostul director al CIA a evidenţiat că suprafaţa extinsă a Kievului reprezintă un obstacol major pentru militarii ruşi, amintind faptul că oraşul este răspândit pe aproape 500 km pătrați, mai mare decât New York și puțin peste jumătate din dimensiunea extinderii Londrei.

Întrebat despre vulnerabilitatea altor state din apropierea Rusiei, în mod special cele care nu fac parte din NATO, David Petraeus a expus un scenariu terifiant.

„Cea de care trebuie să vă îngrijorați este Moldova”, a menţionat Petraeus, potrivit sursei citate.

Generalul în rezervă a adăugat că rușii înaintează greu în Ucraina pentru că „ucrainenii au tăiat toate legăturile între căile ferate ale țării lor și Rusia”, tocmai pentru că ei știau că armata rusă este gândită pentru a folosi căile ferate la aprovizionarea cu muniție, combustibil, hrană, apă. Neputând face asta în Ucraina, are mari probleme logistice. Dar va continua să încerce să compenseze, atacând în sud, acolo unde devine puternică.

Citeşte şi: Putin va trebui să-şi retragă multe trupe din Ucraina. Un expert în problemele Orientului spune că talibanii pregătesc un atac la graniţele Rusiei şi deschid un al doilea front

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Zinedine Zidane nu intră în top 5 selecționeri: salariul său de 3,6 milioane de euro, mult sub Ancelotti și Klopp
Capital.ro
Acuzații dure pentru Siegfried Mureșan. Elena Udrea ridică întrebări legate de integritatea premierului desemnat: Este lipsit de onestitate
Playtech.ro
Unde poți călători fără viză cu pașaport românesc. România, în clasamentul celor mai puternice pașapoarte
Adevarul
Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Dan Șucu a refuzat transferul lui Alex Dobre la un club de top din Marea Britanie
MediaFlux
Horoscopul weekendului 26-27 septembrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte