Guvernul francez respinge şantajul cu închideri de fabrici în negocierile Renault

Guvernul francez a avertizat miercuri că este împotriva oricărui şantaj cu închideri de fabrici, în negocierile dintre conducerea Renault şi sindicate pentru un acord de competitivitate, relatează AFP.
Romania TV
23 ian. 2013, 15:18
Guvernul francez respinge şantajul cu închideri de fabrici în negocierile Renault

„Aşteptăm de la Renault să nu depăşească două linii roşii, a fost spus foarte clar acest lucru: să nu aibă loc concedieri şi să nu fie închise fabrici”, a declarat ministrul Economiei, Pierre Moscovici.

Ministrul Muncii, Michel Sapin, a insistat la rândul său, la RTL, că discuţiile trebuie să fie loiale şi că nu toate mijloacele sunt potrivite în negocieri.

„Nu mă aflu în conducere, nu sunt implicat în negocieri. Eu fixez limite, spun că aceste negocieri trebuie să fie loiale, să fie responsabile, nu toate mijloacele sunt bune în negocieri”, a spus Sapin.

El a adăugat că nu este nevoie de şantaj şi că negocierile trebuie să fie ferme dar loiale.

„Există soluţii şi sunt convins că aceste negocieri vor ajunge la un acord”, a adăugat ministrul.

Trei sindicate au acuzat marţi conducerea Renault, al doilea mare producător auto francez, la care statul deţine 15% din acţiuni, că a ameninţat că va închide două fabrici în Franţa, în lipsa unui acord de competitivitate.

Renault a dezminţit acuzaţiile şi a asigurat că nu a evocat niciodată o astfel de perspectivă.

Grupul a precizat că scopul negocierilor este, în cazul unui acord cu partenerii sociali, de a nu închide fabrici şi a nu face concedieri.

Renault a anunţat săptămâna trecută că va elimina 7.500 de locuri de muncă până în 2016, prin plecări naturale din companie ale unor angajaţi.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ousmane Dembele, hat-trick în 25 de minute în Norvegia – Franța! Balonul de Aur a scris istorie la Campionatul Mondial
Capital.ro
Se renunță la ora de vară. Schimbarea care îi vizează pe toți locuitorii țării. Unde se aplică
Playtech.ro
Cod roșu de caniculă și restricții de trafic în România. Județele unde se vor depăși 40 de grade
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?