Petcu, despre condamnarea sa: o înscenare juridică menită să decapiteze mişcarea sindicală

Marius Petcu spune că este dezamăgit, derutat şi consternat de decizia instanţei, susţinând că, astfel, este evident că puterea actuală, deranjată de acţiunile de protest şi preocupată de anul electoral, a folosit întregul arsenal pentru ca mişcarea sindicală să fie decapitată şi trimisă la colţ.
Romania TV
08 dec. 2011, 14:35
Petcu, despre condamnarea sa: o înscenare juridică menită să decapiteze mişcarea sindicală

Fostul lider sindical, Marius Petcu, a declarat, joi, că este dezamăgit, derutat şi consternat că s-a putut ajunge la o astfel de discuţie din partea judecătorilor. Pe de altă parte, Marius Petcu afirmă că i-a fost clar că este vorba de o înscenare judiciară care se va finaliza cu execuţia sa publică în momentul în care i-au fost refuzate toate probele în apărare.

„Nu vorbesc de omul Marius Petcu, ci de liderul sindical, pentru ca în felul acesta mişcarea sindicală să primească o lovitură cât mai dură. În mod cert este vorba despre intimidarea mişcării sindicale. Sindicatele nu au mai avut nicio reacţie, nu s-au mai temut doar de pierderea locurilor de muncă, ci se tem şi de pierderea libertăţii. Puterea actuală, evident deranjată de acţiunile de protest, preocupată de anul electoral care va veni şi care trebuie să fie liniştit, a folosit întregul arsenal pentru ca mişcarea sindicală să fie decapitată şi trimisă la colţ”, a spus fostul lider sindical.

Marius Petcu a susţinut că se va adresa Curţii de Apel Bucureşti şi apoi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde „îi place să creadă că magistraţii sunt cu mai multă experienţă, cu mai mult discernământ şi poate cu mai multă valoare”.

„Cel mai mult îmi doresc ca magistraţii să fie oameni înţelepţi, care să înţeleagă ce s-a întâmplat, şi să aibă măcar semne de întrebare cu privire la această înscenare”, a mai spus Petcu.

Marius Petcu, fostul lider al CNSLR-Frăţia şi al Federaţiei Sanitas, a fost condamnat la şapte ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de corupţie, a decis, joi, Tribunalul Bucureşti. Decizia poate fi atacată cu apel.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT