Marcel Ciolacu salută deblocarea salariilor la TMK Artrom: „Nu muncitorii români sunt vinovaţi pentru ce face Putin”

Liderul PSD ceruse Guvernului să clarifice în cel mai scurt timp situația firmei TMK Artrom, susținând ideea că angajații români nu trebuie să fie afectați de sancțiunile impuse Rusiei.
Filip Stan
24 mart. 2022, 18:11
Marcel Ciolacu salută deblocarea salariilor la TMK Artrom:

Marcel Ciolacu a anunţat pe Facebook deblocarea situaţiei angajaţilor de la TMK Artrom. „Mă bucur că autoritățile statului au înțeles situația celor 2.500 de angajați români ai TMK Artrom din Slatina, neplătiți de peste două săptămâni din cauza aplicării haotice a sancțiunilor împotriva oligarhilor ruși și au deblocat plata salariilor!

Marcel Ciolacu cere Guvernului să clarifice situaţia TMK Artrom: Nu muncitorii români trebuie pedepsiţi, ci trebuie stopat eventualul flux de bani către apropiaţii lui Putin
Știu că actul care permite companiei să plătească salariile, furnizorii si institutiile de credit este în drum spre Monitorul Oficial, pentru publicare. Salut faptul că Guvernul a dat dovadă de responsabilitate și maturitate, rezolvând situația de criză de la această uzină de care depind alte companii importante din industria românească.

Voi continua să îi apăr pe muncitorii români și să susțin că nu ei sunt cei care trebuie pedepsiți! Da, statul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a bloca orice posibil flux de bani către apropiații lui Putin. Pentru noi, cei de la PSD, prioritari sunt însă #românii și locurile de muncă, precum și susținerea #economiei românești care trebuie să funcționeze cât mai bine, chiar și în această perioadă pe care conflictul din Ucraina o complică atât de mult!”, a scris Marcel Ciolacu pe facebook.

ANAF a deblocat conturile TMK Artrom, pentru ca angajații să își poată primi salariile. Compania susține că oligarhul rus Dimitri Pumpianski a cedat acțiunile

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a deblocat joi conturile producătorului de țevi de oțel TMK Artrom, pentru ca societatea să poată să plătească salariile angajaților. Conturile companiei a fost blocate de către băncile europene după ce oligarhul rus Dimitri Pumpianski, care controla grupul TMK, a fost inclus pe lista de sancțiuni occidentale. Drept urmare, câteva mii de angajații nu și-au putut primi salariile.

„La solicitarea SC TMK ARTROM SA a fost acordată derogarea prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. a și b din Regulamentul (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei pentru efectuarea de plăți esențiale pentru continuarea activității comerciale a societății, respectiv plata drepturilor salariale ale angajaților, plăți către furnizori și instituții de credit. Plățile sunt autorizate cu condiția ca destinatarii acestora să nu figureze în lista din Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 269/2014, cu modificările și completările ulterioare. Măsuri similare de derogare au fost adoptate și în alte state membre UE”, arată ANAF, într-un comunicat de presă.

Mii de angajaţi români, neplătiţi din cauza sancţiunilor aplicate Rusiei. Conturile TMK România, firmă controlată de un miliardar rus, sunt blocate
TMK Artrom reclama că angajații nu au primit salarii și compania nu poate plăti furnizorii, deoarece conturile i-au fost înghețate, potrivit liderilor sindicali locali și politicienilor. Unitatea se confrunta cu probleme chiar și după ce compania-mamă a declarat că Pumpianski a renunțat la pachetul de acțiuni la TMK după ce Occidentul a impus sancțiuni asupra sa.

Blocarea conturilor companiei a avut loc în data de 11.03.2022 imediat ce a fost publicată anexa cu lista persoanelor sancționate. În România, TMK controlează TMK Artrom Slatina, specializată în producția de țevi din oțel fără sudură, şi producătorul de oțel TMK Reșița. Per total, TMK avea în 2020 peste 2 miliarde de lei cifră de afaceri și peste 2.300 de angajați în România.

Conform Forbes, averea lui Pumpianski se ridică în prezent la 1,3 miliarde de dolari. Consiliul Uniunii Europene a introdus pe lista de sancțiuni mai mulți oligarhi ruși, printre care și miliardarul rus Dimitri Pumpianski.

 

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
Este oficial! Când începe Insula Iubirii - Reuniuni la Antena 1
Fanatik.ro
Surpriză uriașă! Pe ce loc e Messi în topul FIFA al celor mai buni jucători de la Campionatul Mondial
Capital.ro
Mașinile parcate ilegal vor fi ridicate în centrul Capitalei. Ce tarife vor plăti șoferii pentru a le recupera
Playtech.ro
Cât va ajunge Euro până la finalul lui 2026. Previziunile economiștilor pentru curs, inflație și prețuri
Adevarul
Țara care dă bani proprietarilor de mașini diesel în loc să le interzică. Combustibilul care înlocuiește motorina clasică
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Peste 1.300 de decese au avut loc în Europa, din cauza caniculei, dintre care 1.000 în Franța. Avertismentul făcut de OMS
iamsport.ro
Renovatio, ultimatum pentru Andrei Nicolescu! De ce depinde soarta președintelui lui Dinamo
MediaFlux
Tribunalul București a demontat, pas cu pas, planul Primăriei S1 de a executa Romprest. Motivarea hotărârii instanței: Abuz de drept cu privire la cererile de intervenție în cascadă
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?