SUA: Trimiterea unei maimuţe în spaţiu de către Iran încalcă o rezoluţie ONU

Statele Unite au prevenit luni că Iranul, dacă a reuşit, aşa cum susţine, să trimită o maimuţă în spaţiu, a încălcat o rezoluţie ONU ce condamnă programul său balistic.
Romania TV
29 ian. 2013, 06:26
SUA: Trimiterea unei maimuţe în spaţiu de către Iran încalcă o rezoluţie ONU

„Am văzut imagini cu această sărmană maimuţă ce era pregătită pentru plecarea în spaţiu. Nu avem nicun fel de a confirma într-un mod sau altul ceea se s-a întâmplat cu această maimuţă”, s-a amuzat iniţial purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Victoria Nuland.

Iranul a afirmat luni că a realizat un „pas uriaş” în proiectul său de zbor uman în spaţiu până în 2020, trimiţând la bordul unei capsule, la 120 de kilometri altitudine, o maimuţă care s-a întors în viaţă din această călătorie.

Nuland a amintit „preocupările foarte bine cunoscute” ale Statelor Unite faţă de „dezvoltarea de către Iran a tehnologiilor pentru lansarea rachetelor în spaţiu”.

„Orice lansare în spaţiu a unei rachete capabile de a plasa un obiect pe orbită este legată direct de dezvoltarea rachetelor balistice cu rază lungă”, a apreciat purtătoarea de cuvânt. Aceasta a reafirmat că „rezoluţia 1929 a Consiliului de Securitate al ONU interzice Iranului să realizeze orice activitate legată de rachetele balistice capabilă să transporte arme nucleare”.

Fără a putea „confirma” trimiterea de către Teheran a unei maimuţe în spaţiu, Nuland a apreciat că lansarea „intră sub incidenţa rezoluţiei 1929”.

Programul spaţial iranian este urmărit îndeaproape de comunitatea internaţională care este preocupată de posibilele implicări militare.

Occidentul suspectează Iranul, în pofida dezminţirilor acestuia, că vrea să dezvolte lansatoare balistice cu rază lungă capabile să poarte încărcături convenţionale sau nucleare şi a condamnat ferm orice lansare a sateliţilor iranieni. Din aceleaşi motive, programul balistic iranian a fost condamnat în repetate rânduri de Consiliul de Securitate al ONU.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT