Preot prins băut la volan. A spus că a băut vinul de la slujbă, invocând fişa postului. Ce pedeapsă a primit

Un preot din judeţul Iaşi a fost prins băut la volan. Deşi avea o alcoolemie de 2,8 la mie, bărbatul le-a spus oamenilor legii că a băut doar un pahar din vinul de la slujbă. Acesta a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare.
Filip Stan
13 apr. 2022, 09:31
Preot prins băut la volan. A spus că a băut vinul de la slujbă, invocând fişa postului. Ce pedeapsă a primit

Preot prins băut la volan. A spus că a băut doar un pahar de vin, însă alcoolemia rezultată în urmă testării l-a contrazis. A încercat să-şi demonstreze nevinovăţia, iar magistraţii Judecătoriei l-au crezut. Procurorii au contestat decizia judecătorilor la Curtea de Apel, iar în final, preotul a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare.

Preot prins băut la volan. A spus că a băut vinul de la slujbă, invocând fişa postului

Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 2 august 2017. Preotul  a fost oprit de poliţişti în afara comunei Leţcani. Pentru că mirosea puternic a alcool, bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultând o valoare de 1,8‰ alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital, iar analiza sângelui a arătat o alcoolemie de 2,8 la mie.

Citeşte şi DOLIU în Biserică. Un indrăgit preot a murit la doar 51 de ani în Postul Paştelui

Preotul le-a explicat poliţiştilor că a băut doar un pahar de vin, după ce a terminat slujba de la biserica Mănăstirii Sf. Ierarh Glicherie Mărturisitorul din Slătioara. În momentul în care a fost oprit de poliţişti, bărbatul spune că mergea spre aeroportul din Iaşi, deoarece urma să plece în Anglia.

Pentru că nu avea antecedente penale şi pentru că nu pusese pe nimeni altcineva în pericol, judecătorii i-au dat o pedeapsă blândă: un an de închisoare, cu amânarea executării timp de doi ani. De asemenea, în toată această perioadă bărbatul nu mai avea voie să urce la volan.

Preotul nu s-a mulţumit cu această pedeapsă şi a atacat sentinţa cu apel, solicitând acordarea de circumstanţe atenuante. El a afirmat că recunoscuse constant că a băut la mănăstire pentru că slujise în biserică în ziua respectivă şi a cerut adoptarea unei hotărâri de renunţare la aplicarea pedepsei. Această măsură poate fi adoptată în cazul în care fapta comisă nu reprezintă pericol social, fapt contestat de procurori, care au declarat şi ei apel.

„Consumul de băuturi alcoolice declarat este fără îndoială unul nereal deoarece valoarea extrem de ridicată a alcoolemiei, 2,80‰, nu putea fi atinsă doar din consumul unui pahar de vin de 250 ml, astfel cum a susţinut inculpatul. În starea avansată de ebrietate în care s-a aflat, inculpatul a parcurs un traseu foarte lung, peste 100 km, pe un drum european, pe timp de zi, în condiţii de trafic intens. Numai întâmplarea a făcut ca niciunul din ceilalţi participanţi la trafic să nu fie pus efectiv în pericol de modul de deplasare al inculpatului. Lipsa unor consecinţe concrete nu poate fi în niciun caz un argument în favoarea inculpatului, acesta neavând niciun merit în evitarea producerii unor evenimente rutiere”, au arătat procurorii, potrivit Ziarul de Iaşi. 

Magistraţii Curţii de Apel le-au dat dreptate procurorilor şi au dat o pedeapsă de 1 an de închisoare, dar cu suspendarea executării. Diferenţa dintre amânarea pedepsei şi suspendarea executării acesteia constă în faptul că în prima variantă, cazierul rămâne curat.

Citeşte şi Ce salariu are un preot din România. Veniturile de bază pot depăşi şi 8.000 de lei la care se adaugă şi alte beneficii!

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Gabriella de la Insula Iubirii, ironie la adresa Biancăi Ghiurcă? Mesajul controversat al ispitei: „Te bat în toate!”
Fanatik.ro
Dosar penal și excluderea din fotbal pentru antrenorul-agresor de la Vaslui! „Am cerut FRF să-i ridice licența!”. Exclusiv
Capital.ro
Țara europeană care a ajuns pe primul loc în lume pentru relocare. Ce îi atrage pe cei care vor să se mute aici
Playtech.ro
Ai 35 de ani de muncă și mai lucrezi încă trei. Câți bani în plus poți primi la pensie pentru anii 36, 37 și 38
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Nicuşor Dan a dat vestea cea mare privind Guvernul: Eu cred că ne îndreptăm către votarea de către Parlament a unui guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT