Profesorii îşi vor primi banii restanţi. Statul plăteşte din urmă sume cuprinse între 4.000 şi 10.000 de lei

Profesorii care se aflau în sistemul de învăţământ în perioada 2017-2021 urmează să primească în următorii cinci ani, eşalonat, sume cuprinse între 4.000 şi 10.000 de lei. Aceşti bani reprezintă salariile calculate greşit de către Ministerul Educaţiei în perioada amintită mai sus.
Filip Stan
20 apr. 2022, 17:13
Profesorii îşi vor primi banii restanţi. Statul plăteşte din urmă sume cuprinse între 4.000 şi 10.000 de lei

Profesorii îşi vor primi banii restanţi. Guvernul va adopta recent o Ordonanța de urgență pentru plata diferențelor de drepturi salariale către profesori, pentru perioada 2017-2021.

Profesorii îşi vor primi banii restanţi. Statul plăteşte din urmă sume cuprinse între 4.000 şi 10.000 de lei

Angajaţii din învăţământ urmează să primească în următorii cinci ani, eşalonat, sume cuprinse între aproximativ 4.000 şi 10.000 de lei, aceşti bani reprezintă de fapt salariile calculate greşit de Ministerul Educaţiei în perioada 2017-2021.

Citeşte şi Vești bune pentru profesori! Cât ar putea câștiga cei din învățământul preuniversitar din septembrie 2022

„Dacă ne referim la profesorii care aveau şi Diriginţie şi Gradaţie de merit, mai ales pentru anii 2019 şi 2020, dar şi 2021 până în septembrie, atunci sumele vor depăşi 7.000 de lei doar aici, la care se mai adaugă diferenţele de pe tranşe, în funcţie de salariul fiecărui angajat. Atunci, în cazul unor angajaţi din învăţământ, sumele pot ajunge şi la 10.000 de lei”, explică prof. Laviniu Lăcustă, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, potrivit Ziarul de Iaşi. 

Dascălii vor primi în următoarele aproximativ 90 de zile 5% din valoarea acestor drepturi neacordate. Potrivit calculelor făcute de jurnaliştii din Iaşi, este vorba de sume cuprinse între 300 şi 500 de lei. Sindicatele din învăţământ atrag însă atenţia că la aceste sume nu este luată în considerare inflaţia sau dobânda, iar sumele ar trebui să fie cu 20 sau 30% mai mari.

„Din punctul nostru de vedere, această eşalonare înseamnă o încălcare flagrantă a unor drepturi economice pentru că aceşti bani au fost luaţi abuziv. Să nu uităm acea Ordonanţă apărută anul trecut, undeva în februarie, a Înaltei Curţi. Deci s-a ştiut de anul trecut de problema cu privire la calcularea salariilor profesorilor şi totuşi au continuat încă vreo 7 sau 8 luni să calculeze greşit salariile. La fel şi în ceea ce priveşte tranşele de majorare. Deşi aveam deciziile Înaltei Curţi, totuşi, ministerul a continuat să nu calculeze corect banii pentru salarii. În al doilea rând nu se prevede nimic în Ordonanţă legat de dobânzi sau de rata de inflaţie. Acesta este un aspect pe care, din punctul meu de vedere, trebuie clarificat, pentru că inflaţia în aceşti ani a fost foarte mare. Presupunând că ai 6.000 de lei de recuperat, logic ar fi ca la aceşti bani să se adauge şi inflaţia cu dobânzile, deci ar trebui suma să crească cu cel puţin 20 sau 30% pentru ultimii trei ani”, explică preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi .

Liderul de sindicat mai spune că acordarea drepturilor salariale restante ale profesorilor este rezultatul acţiunilor în instanţă din ultimii ani intentate de către sindicatele din învăţământ, însă atrage atenţia că lucrurile nu au fost reglementate încă complet.

„Este rezultatul acţiunilor în instanţă ale sindicatelor, al deciziilor Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie şi, nu în ultimul rând, al negocierilor pe care le-au dus direct federaţiile şi în special Federaţia Sindicatelor din Educaţie, unde este afiliat şi USLIP Iaşi. Au avut loc discuţii în ianuarie şi februarie cu prim-ministrul, iar atunci îşi luase angajamentul că va rezolva această problemă. Şi se vede că a rezolvat-o, dar mai rămâne, din punctul nostru de vedere, problema implementării în totalitate a Legii 153. Sunt convins că şi aici, mai devreme sau mai târziu, vom clarifica tot în instanţă problema. Iar amânarea prin cele două Ordonanţe, a lui Orban şi a lui Cîţu, din punctul meu de vedere, cele două amânări ale aplicării legii sunt neconstituţionale. Şi vom demonstra acest lucru”, a mai delcarat liderul de sindicat din Iaşi.

Drepturile salariale restante vor fi acordate eşalonat, până în 2026. În acest an, profesorii vor primi 5% din sumă, în 2023 vor primi 10% din sumă, 25% din suma totală va fi acordată în 2024 şi acelaşi procent în 2025, iar în 2026 va fi acordat un procent de 35% din suma totală.

Citeşte şi 1450 de lei în plus la salariu de Paşte 2022. Ordinul a apărut deja în Monitorul Oficial DOCUMENT

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Andrei Vochin a explodat după ce l-a auzit pe Gigi Becali: „Toți care vin la FCSB sunt proști, iar când pleacă sunt buni!”
Capital.ro
Primăria Iași lansează licitația pentru sala polivalentă de 113 milioane de euro
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și doar mirele a scăpat
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoarea de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Ce i-a transmis Adrian Mititelu lui Siegfried Mureșan, după ce acesta a acceptat propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier
MediaFlux
Reguli în Uniunea Europeană privind banii cash. Cardurile bancare au învins numerarul
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte