Ziua 60 de război în Ucraina. Mesajul lui Zelenski în ziua de Paşti: „Răul nu va putea distruge Ucraina!”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a angajat duminică într-un mesaj difuzat de Paştele ortodox că "răul" nu va putea distruge Ucraina şi s-a rugat pentru o "copilărie, tinereţe şi bătrâneţe fericite" pentru toţi copiii ucraineni
Filip Stan
24 apr. 2022, 15:52
Ziua 60 de război în Ucraina. Mesajul lui Zelenski în ziua de Paşti:

Volodimir Zelenski a anunțat, sâmbătă noapte, că opt persoane au fost ucise la Odesa, într-un atac al ruşilor, între acestea fiind şi o fetiţă de 3 luni. El a mai spus că toţi cei care au dat ordine şi le-au executat vor plăti, mai devreme sau mai târziu. De Paște, Volodimir Zelenski, le-a transmis ucrainenilor să aibă grijă de ei și i-a cerut lui Dumnezeu să aducă „marea pace” țara sa.

„Credem în continuare în victoria Ucrainei şi suntem convinşi că nu vom fi distruşi de nicio hoardă ori răutate”, a spus Zelenski, în mesajul video în care este arătat în faţa celebrei catedrale Sfânta Sofia din Kiev, la exact două luni după lansarea invaziei forţelor ruse.

„Dă-Le fiecărui băiat şi fiecărei fete o copilărie, o tinereţe şi o bătrâneţe fericite, să uite măcar un pic din copilăria îngrozitoare din timpul războiului. (…) Ai grijă de mamele noastre, dă-le putere celor care aşteaptă un fiu sau o fiică să se întoarcă din război, dă-le forţă celor care din păcate nu-şi vor vedea copilul întors de pe front”, a spus Zelenski.

Consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak a afirmat la rândul său duminică pe Twitter că forţele ruse continuă să bombardeze Mariupolul şi a îndemnat Moscova să accepte un „armistiţiu real de Paşte”.

Acesta a cerut totodată stabilirea „imediată” a unui coridor umanitar pentru civili şi organizarea unei runde speciale de negocieri pentru a facilita „schimbul de soldaţi şi civili”.

Citeşte şi: Geopolitician american, previziuni îngrijorătoare despre planurile Rusiei: „Harta topografică a spaţiului rusesc în Europa ne dă indicii despre ce urmăreşte Putin. Vor urma Moldova, Ţările Baltice, Polonia şi România”

Duminică, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Ned Price, spune că Ucraina câștigă războiul, iar Rusia va suferi „o înfrângere strategică”, potrivit The Guardian.

„Ceea ce am văzut la partenerii noștri ucraineni este o victorie pe câmpul de luptă”, a spus Price.

„În acest moment, ei câștigă bătălia pentru Ucraina. Și chiar nu este o surpriză, pentru că luptă cu seriozitate, cu hotărâre, cu tenacitate – dar și cu asistență masivă de securitate oferită de Statele Unite și aproximativ 30 de țări din întreaga lume,” a adăugat el.

„Aceasta va fi o victorie pentru Ucraina. Va fi o înfrângere strategică pentru Rusia. Oricum și oricând se va întâmpla asta, suntem încrezători că așa va fi,” a mai spus Price.

Price a amintit că SUA au anunțat săptămâna asta un nou ajutor de securitate în valoare de 800 de milioane de dolari pentru Ucraina.

„Le oferim exact ceea ce au nevoie pentru acest nou tip de bătălie care va fi dusă în Donbas și în sud. Cu sprijinul nostru continuu, cu determinarea și tenacitatea de care au dat dovadă partenerii noștri ucraineni, sunt convins că vor fi învingători și acolo”, a spus el.

Citeşte şi: Primele imagini cu bebeluşul ucis în atacul cu rachete de la Odesa. Imaginile cu micuţa Kira şi mama ei au devenit noul simbol al atrocităţilor comise de ruşi în Ucraina

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Stadionul de 28 de milioane de euro al nimănui. Schema prin care statul a rămas cu facturile, iar fotbalul cu falimentul
Capital.ro
Avertisment pentru românii care scot bani de la bancomat. Nu mai cere niciodată chitanță după ce scoți banii
Playtech.ro
Sunt obligați taximetriștii și șoferii de ridesharing să aibă scaun pentru copii în mașină? Ce prevede legea
Adevarul
Economistul care a prezis crizele trecute avertizează: Recesiunea este inevitabilă în 2026 și urmează o corecție majoră pe bursă
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiețel de trei ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-o fântână, în județul Bacău. Salvatorii nu au mai putut face nimic
iamsport.ro
Banciu, verdict dur despre cel mai puternic om al lumii: ”Este un psihopat!”
MediaFlux
Pace în Ucraina de la miezul nopții. Putin se pregătește să sărbătorească Ziua Victoriei
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi