Serviciile speciale au descoperit buncărul lui Putin. Motivul pentru care preşedintele rus nu va recurge la arme nucleare

Agențiile de informații occidentale știu unde se află buncărul în care stă președintele rus Vladimir Putin, a declarat într-un interviu fostul ministru de Interne al Ucrainei, Arsen Avakov.
Daniel Spătaru
26 apr. 2022, 22:56
Serviciile speciale au descoperit buncărul lui Putin. Motivul pentru care preşedintele rus nu va recurge la arme nucleare

Fostul ministru de Interne de la Kiev susţine că unul dintre motivele pentru care Vladimir Putin nu îndrăznește să lanseze un atac nucleară este că după aceea va avea loc o lovitură de răzbunare în locul în care se ascunde.

„Nu trebuie să credem că nu există metode, în cazul în care toate restricțiile sunt ridicate, de a da o lovitură direcționată chiar în locul în care se ascunde Putin”, a declarat Avakov, preluat de agenţia ucraineană Unian.

Citeşte şi Pod peste Nistru, distrus de rachete. Este principalul pod din apropierea Odesei, momentul exploziei a fost filmat VIDEO

Anterior, directorul Institutului pentru Transformare Socio-Economică, Ilia Neşodovski, spunea că lui Putin îi este frică de lichidarea fizică, motiv pentru care nu a mai fost de multă vreme la Kremlin. De altfel, se spune că după începutul războiului din Ucraina el s-a mutat într-un buncăr special protejat.

„Poveștile despre Putin care se află în buncăr sunt adevărate. În acest context, este foarte îndoielnic că va zbura în Turcia,sau în altă parte. Șeful Kremlinului a limitat toate contactele și se teme că va fi ucis, pentru că își dă seama că a mizat mult pe acest război, pe care îl pierde. Lui Putin îi este foarte, foarte frică. Acum toate conversațiile cu el au loc doar online. Nu lasă pe nimeni să se apropie de el„, a afirmat Neşodovski.

Citeşte şi Rusia avertizează asupra riscului „real” de izbucnire a celui de-Al Treilea Război Mondial

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Sabrina Voinea, Adelina Ionescu și Maria Ceplinschi: cele trei gimnaste române în finalele Cupei Mondiale Challenge de la Paris
Capital.ro
Titus Corlățean critică programul de guvernare al lui Siegfried Mureșan: Nu mai există un capitol de politică externă
Playtech.ro
Geamul termopan lasă frigul să intre în casă? Testul simplu cu o foaie de hârtie care îți arată dacă fereastra nu mai etanșează bine
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
MediaFlux
Cum s-a afișat Ilinca Vandici după ce a anunțat că este însărcinată la 40 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte