Simona Halep câştigă primul meci după ce a început colaborarea cu antrenorul Serenei Williams

Halep a câştigat Madrid Open în 2016 şi 2017 şi a mai jucat în finală în 2014 şi 2019. Anul trecut, ea a fost eliminată în optimi de jucătoarea belgiană Elise Mertens, scor 6-4, 5-7, 5-7.
Filip Stan
28 apr. 2022, 15:26
Simona Halep câştigă primul meci după ce a început colaborarea cu antrenorul Serenei Williams

Simona Halep, locul 21 WTA, s-a calificat în turul al doilea al turneului de categorie WTA 1.000 Madrid Open, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-2, 6-3, pe Shuai Zhang, locul 40 WTA.

Halep s-a pregătit din februarie la Academia Mouratoglou, iar la 7 aprilie reputatul antrenor francez a anunţat colaborarea cu jucătoarea română. Patrick Mouratoglou s-a aflat, joi, în loja Simonei Halep la primul ei turneu după accidentarea la coapsă suferită la Indian Wells, în luna martie. Iar fostul lider WTA a prezentat publicului rezultatul primelor săptămâni de lucru cu noul ei tehnician.

Simona Halep, cadou impresionant pentru Toni Iuruc, de Paşte. Sportiva nu se uită la bani
Simona Halep a arătat o agresivitate mai ridicată, mai ales la retur, un serviciu mai sigur, dar cel de-al doilea poate fi încă penalizat, şi mai ales o bună deplasare pe teren, în scop defensiv, cu o translaţie facilă în ofensivă când este nevoie.

Mai rămân unele scăderi ale nivelului de joc în evoluţia ei, dar, cel puţin joi, acestea au fost de scurtă durată şi corectarea lor a venit repede, precum şi unele soluţii alese greşit din poziţii favorabile.

A murit celebrul impresar Mino Raiola, agentul lui Ibrahimovic, Pogba şi Haaland

Shuai Zhang, 33 de ani, este o jucătoare cu o bună lovitură de dreapta, cu care accelerează jocul şi punctează des. În acelaşi timp, ea apelează la veniri la fileu, fiind o specialistă a probei de dublu.

În meciul de pe arena Manolo Santana de la Caja Magica, Zhang a comis multe erori neforţate (39 faţă de 17 Halep) şi, în plus, românca a ştiut să se ferească cât mai mult de eficienta lovitură de dreapta a adversarei. A rezultat un joc controlat de Simona Halep, cu excepţia perioadei de la începutul setului secund, când a fost condusă cu 2-0 şi 40-0.

Setul I a durat 29 de minute şi a fost dominat clar de jucătoarea română care a început cu break şi a pierdut doar ghemuri pe serviciul chinezoaicei, la 2-0 şi 5-1. La 4-1, Zhang a avut 15-40 pe serviciul Simonei, dar sportiva din Constanţa nu a cedat şi a câştigat ghemul.

Jucătoarea din China a avut un start de set secund foarte bun, în care a condus cu 2-0 şi 40-0 pe propriul serviciu. După o combinaţie de greşeli neforţate şi joc bun al Simonei, Zhang şi-a pierdut serviciul, iar Halep a început o serie de patru ghemuri câştigate la rând, ea mai revenind o dată de la 40-15 pe serviciul rivalei, la scorul de 2-2. Chinezoaica nu a mai reuşit până la final decât un ghem, la 2-4, astfel că Simona Halep s-a impus cu 6-3, după 69 de minute de joc

Halep va evolua în turul al doilea cu spaniola Paula Badosa, locul 2 WTA, sau cu rusoaica Veronika Kudermetova, locul 25 WTA. După retragerea polonezei Iga Swiatek, locul I WTA, Badosa este principala favorită a turneului, chiar dacă figurează ca fiind cap de serie numărul 2.

Calificarea în această fază este recompensată cu un premiu de 45.095 de euro şi cu 65 de puncte WTA.

Halep a câştigat Madrid Open în 2016 şi 2017 şi a mai jucat în finală în 2014 şi 2019. Anul trecut, ea a fost eliminată în optimi de jucătoarea belgiană Elise Mertens, scor 6-4, 5-7, 5-7.

În schimb,  Sorana Cîrstea, locul 27 WTA, a fost eliminată, joi, de spaniola Nuria Parrizas Diaz, numărul 52 mondial, în primul tur al turneului de categorie WTA 1000 Madrid Open. Parrizas Diaz s-a impus cu scorul de 6-4, 6-2, într-o oră şi 36 de minute.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Fanatik.ro
„Am avut șansă că am luat un punct”. Meme Stoica, tranșant după Sepsi – FCSB 0-0: „Gigi vrea să-i vadă pe toți, nu Baciu”
Capital.ro
Curs valutar marți, 11 august. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât costă o baterie pentru panourile fotovoltaice în 2026. Merită investiția dacă ești deja prosumator?
Adevarul
Schimbare importantă în școli din toamnă. Câte ore de predare vor avea directorii și inspectorii
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doctorița Adela Asmarandei a încetat din viață după 40 de ani dedicați copiilor: „A alinat și a salvat vieți”
iamsport.ro
”S-a intensificat tensiunea, au apărut împușcături pe stradă...”. Vicecampioana mondială cu România a cerut de urgență transfer
MediaFlux
Irina Begu, ultimele imagini înainte de căsătorie. Jucătoarea de tenis a avut degetele în ghips, dar inelul de logodnă a eclipsat cârjele Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat