Conducerea ONAC, urmărită penal în mega dosarul privind achiziţia de măști în timpul pandemiei de COVID-19 de afaceristul Cătălin Hideg

Şefa ONAC Cornelia Nagy și Mădălina Ioana Hohan, fostă Deaconescu, consilier achiziții publice în cadrul ONAC, sunt acuzate de abuz în serviciu în dosarul privind achiziţia de măşti de protecţie împotriva COVID-19 de la omul de afaceri Cătălin Hideg, patronul Sanimed. Cele două funcţionare ONAC au permis încheierea acordului-cadru privind livrarea a peste 1,7 milioane de măşti de protecţie cu o firmă controlată de aceştia, deşi nu putea să livreze la timp măştile.
Filip Stan
05 mai 2022, 11:47
Conducerea ONAC, urmărită penal în mega dosarul privind achiziţia de măști în timpul pandemiei de COVID-19  de afaceristul Cătălin Hideg

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de NAGY CORNELIA, la data faptelor și în prezent președinte al Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) și HOHAN (fostă DEACONESCU) MĂDĂLINA IOANA, consilier achiziții publice în cadrul aceleiați instituții publice, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, foloase necuvenite.

De asemenea, procurorii DNA au dispus şi efectuarea urmăririi penale față de SC ROMWINE & COFFE SRL și față de alte persoane administratori de societăți comerciale, în sarcina cărora s-au reținut infracțiuni de trafic de influență, spălarea banilor, infracțiuni de fals și înșelăciune.

„În prezenta cauză penală se desfășoară cercetări cu privire la modalitatea presupus nelegală în care, în cursul anului 2020, la începutul pandemiei de Covid 19, a fost încheiat un contract cadru de achiziții publice de măști de protecție, în valoare de peste 50 de milioane lei.

În acest context, NAGY CORNELIA, în calitate de președinte al Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) și HOHAN (fostă DEACONESCU) MĂDĂLINA IOANA, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin încălcarea legislației, ar fi semnat în cursul lunii martie 2020, un Acord cadru între instituția pe care o reprezentau și firma SC ROMWINE & COFFE SRL, prin care era vizată achiziția a 1.750.000 măști de protecție.

În demersurile lor, cele două reprezentante ale ONAC ar fi fost determinate cei doi oameni de afaceri care controlau firma SC ROMWINE & COFFE SRL și de administratorul acesteia, care, împreună, s-ar fi înțeles să interpună firma în procedura de atribuire a contractului finanțat din bani publici, deși cunoșteau că respectiva firmă nu are capacitatea tehnică și financiară să onoreze acordul cadru.

Cum SC ROMWINE & COFFE SRL nu avea capacitatea să respecte clauzele contractuale (livrarea la timp a măștilor), ar fi fost falsificate mai multe documente care i-ar fi permis acesteia să evite plata către statul român a unor penalități în valoare de 12.786.706 lei.

Pentru a se asigura de obținerea/derularea în bune condiții a contractelor de achiziții publice cu materiale sanitare, unul dintre suspecți ar fi achitat unei alte persoane, suspect în cauză, sub forma unui contract de reprezentare consultanță și prestări servicii – intermediere, suma de 568.820 lei.

Prin activitățile descrise mai sus ar fi fost vătămate interesele societăților participante în cadrul procedurii și ale instituțiilor publice implicate în acțiunile de prevenire și răspuns împotriva infecției cu virusul SARS – Cov 2 cărora le erau destinate materialele de protecție. Concomitent s-ar fi obținut un folos necuvenit în sumă totală de 22.906.031 lei pentru societățile controlate de suspecți (atât pentru cea care a încheiat contractele de mai sus cât și pentru firmele interpuse)”, a transmis DNA.

Citeşte şi: Percheziţii DNA într-un dosar vizând achiziţia de măşti de protecţie în timpul pandemiei de COVID-19. Omul de afaceri Cătălin Hideg, dezvăluiri bombă înaintea anchetei VIDEO

Unul dintre oamenii de afaceri vizaţi de ancheta DNA este patronul firmei Sanimed, Cătălin Hideg. El era plecat în Abu Dhabi, dar a revenit în ţară de Paşte şi urmează să fie audiat la sediul EPPO de la DNA.

Iată ce spunea Cătălin Hideg, în 2020, despre măştile vândute statului român în timpul pandemiei.

Cătălin Hideg, dezvăluiri bombă despre mafia măştilor de protecţie. Interviu exclusiv din Emiratele Arabe VIDEO

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Cod galben de caniculă emis de ANM pentru 26 de județe! Mercurul din termometre va urca până la 36 de grade
Bzi.ro
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!”
Fanatik.ro
Marian Golea știe pentru ce zodii urmează o lună perfectă: „Totul le merge perfect”
Capital.ro
Se golește complet contul de bani. Avertisment ANAF pentru români: Contactați instituția bancară
Playtech.ro
Români lăsați fără aur la vamă în Bulgaria: „Vameșii au zis că e o lege nouă, ai voie doar cu 5 grame”
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Se pregătește America să lovească instalația nucleară Fordo din Iran? Mișcările militare care sugerează o posibilă escaladare
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Lino Golden și soția lui, Delia, s-au despărțit? Semnele care arată că cei doi foști concurenți de la Power Couple au probleme în relație
Spynews
De ce este considerat un erou pilotul avionului prăbușit în India. Cum ar fi reușit să evite cu prețul vieții o catastrofă
Evz.ro
Zile fierbinți, nopți sufocante: România, prinsă în valul de caniculă. Prognoza meteo actualizată
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
kanald.ro
O familie de ucraineni a fost ucisă de o rachetă iraniană. Aceștia veniseră în țară pentru a-și trata fetița bolnavă de cancer
Cancan.ro
Cum a apărut îmbrăcată această tânără din Iași la Bacalaureat. Colegii au crezut că vine direct din club
Playsport.ro
De ce spune o jurnalistă celebră din SUA că după ce a vizitat toată Europa s-ar întoarce doar în Bucureşti şi...
Capital.ro
Ion Iliescu, în agonie. Medicii l-au trecut pe aparate. Breaking News!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Sandra Izbașa la 35 de ani. Campioana s-a retras de mai bine de un deceniu
stirilekanald.ro
Profesoară de 30 de ani, arestată după ce a sedus un elev de 15 ani! Ar fi întreținut relații intime cu minorul chiar în incinta școlii
Horoscop zilnic, 20 iunie 2025. Patru zodii vor avea parte de usi deschise pe toate planurile. Ziua de vineri vine cu schimbari importante
MediaFlux
Cerere scrisă pentru pagini de internet. Accesul va fi blocat!
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Limitele delicate ale consimțământului în societatea românească contemporană