„Dieta” lui Mihai Şora. Filosoful a renunţat de ani buni la caltaboşi şi sarmale pentru că refuză să mănânce „suferințe și agonii”

Mihai Şora a coborât puţin din sferele înalte şi a vorbit de dieta cu caare se menţine în formă la peste 100 de ani. „Pentru că sunt întrebări care tot revin în mesageria mea – „Ce mâncați, domnule Șora?“, „Sunteți vegetarian?“, „Vă plac sarmalele?“… ori piftia, toba și cârnații –, iată: ca orice relație, și cea cu mâncarea se deprinde și se educă. Sau nu. Poți face din ea o meserie, pasiunea vieții tale, după cum se poate întâmpla să devină o nevroză, obsesia care îți încalecă existența (și te face să ratezi exact ceea ce este important).
Copil fiind, Mama s-a căznit îndelung cu mine: nu eram ceea ce îndeobște numim un băiețel mofturos, însă nu vedeam utilitatea alimentării. „Înghite, înghite…, te rog frumos“ erau cuvintele pe care le auzeam mereu în timpul mesei. Iar atunci mâncam doar de dragul Mamei ori pentru că Tata găsea câte un subterfugiu care să mă convingă sau să-mi distragă atenția.
(Mai târziu am cunoscut foamea: foamea crâncenă care te face să cazi leșinat pe stradă, scorbutul și inaniția din pricina cărora te lichefiezi și îți pierzi dinții. Dar asta e o altă poveste.)

Mihai Șora scrie, la 105 ani, despre cel mai mare hotel din lume, care va costa 3,5 miliarde de dolari: „Bogăţia poate fi strivitoare”

Ce vreau să spun acum, rapid și fără multă teorie, este că, într-adevăr, nu mai mănânc carne de ani buni. Mă grăbesc să adaug, însă, și această evidență: nu ne naștem vegetarieni. Nu m-aș grăbi, așadar, să-i învinovățesc pe cei ce adoră chiftelele sau caltaboșii. Nu sar din avion dacă, lângă mazărea sleită, orezul uscat ori frunza de salată, stă cuminte în farfurie o bucățică de carne (tare ca piatra, oricum, și nemestecabilă). Nici nu strâmb din nas când, la o sindrofie, în vizită fiind, văd pe masa gazdei jambon sau pastramă. Sunt nenumărate feluri de a te sustrage condiției de carnasier și nenumărate motivații. În ce mă privește, ele nu au legătură nici cu vârsta, nici cu vreo dietă oarecare, nici cu statutul (trâmbițat de unii sau afișat ca virtute) de vegetarian. Ci, pur și simplu, cu faptul că mă străduiesc să înțeleg condiția necuvântătoarelor. Am citit studii și văzut documentare sfâșietoare despre ferme de porci, abatoare, crescătorii de pește sau păsări. Și refuz să mănânc suferințe și agonii. Atât de simplu.

Mihai Şora a împlinit 105 ani. Mesajul filosofului după ce Ion Cristoiu i-a cerut o dovadă că trăieşte: „Am plecat la petrecere”
P.S. Bine, frigiderul meu nu arată chiar așa… Mai am și ridichii, roșii, suc de mere.

Alte articole

Copiii lui Mihai Şora o dau în judecată pe văduva tatălui lor pentru moştenire. Ce avere îşi dispută urmaşii filosofului decedat în urmă cu trei ani, la vârsta de 106 ani

Cupluri din România pentru care dragostea a fost mai mare decât diferența uriașă de vârstă

Mihai Şora cere pe Facebook boicotarea firmelor ruseşti
Mihai Șora s-a născut pe 7 noiembrie 1914, în satul Ianova (comuna Remetea Mare), din Timiș, în familia unui preot. Mihai a studiat la școala primară din comuna Izvin, apoi la Timișoara, terminând studiile liceale în orașul de pe Bega, la liceul Constantin Diaconovici-Loga.

Ca student, Mihai Șora a ales Capitala, unde a studiat Filosofia la Universitatea din București (1934-1938), prilej cu care i-a avut ca dascăli pe Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu sau Mircea Eliade. Apoi, Șora a fost ales bursier la Paris din partea Institutului Francez din București (1938), onoare pe care a împărțit-o cu Eugen Ionescu.

În prezent căsătorit de 7 ani cu poeta Luiza Palanciuc, filosoful a mai fost căsătorit o dată, din 1939 până în 2011, cu Mariana, femeia care l-a făcut de trei ori tată. Alexandra, Andrei și Tom sunt cei trei copii ai lui Mihai Șora, cu toții stabilindu-se la un moment dat în Germania.

Turnat la Securitate de unul dintre băieții lui
În noiembrie 2017, într-un mesaj impresionant, Mihai Șora a dezvăluit chiar că a fost turnat la Securitate de unul dintre băieții săi.

”Dragi prieteni, am fost „raportat“ (se pare că acesta este verbul corespunzător). În alte vremuri, sub alte stăpâniri, exista turnătoria: foarte lucrativă pentru unii și, în orice caz, menită să țină sub control orice fir de păr care ar fi avut apucături rebele, turnătoria devenise, la un moment dat, în anii ceaușismului târziu, un reflex condiționat pentru mulți oameni, – de la vecinul din bloc, șeful de birou ori colegul de serviciu, la amicul ocazional, prietenul „de nădejde“ sau – în chip dramatic (căci spulbera toate resorturile familiale) – la fiul care își turna tatăl, tatăl care își nenorocea copilul!”

”Ani de zile, am fost urmărit, măturat, turnat, am avut telefonul ascultat, corespondența citită și tradusă… (da, Securitatea avea angajați care traduceau toate scrisorile în limba română, dacă se întâmpla să scrii în franceză, în germană, în engleză sau în alte limbi). Dosarele deschise pe numele meu și aflate în arhiva CNSAS sunt multe, copleșitoare.”