23 de state europene, între care şi România, semnează tratatul de salvare a euro

România va semna alături de alte 22 de state europene tratatul de salvare a monedei europene. Tratatul obligă România la reguli fiscale stricte, printre care reducerea la maximum a cheltuielilor.
Romania TV
09 dec. 2011, 11:19
23 de state europene, între care şi România, semnează tratatul de salvare a euro

Liderii europeni au găsit soluţie pentru salvarea euro.”Am reuşit să salvăm euro!”, a declarat cancelarul german Angela Merkel.

Potrivit declaraţiilor preşedintelui Consiliului UE, Herman Van Rompuy, citate de MEDIAFAX, „compactul fiscal” european va presupune un angajament din partea statelor participante la o guvernanţă fiscală solidă, introducerea acestuia în Constituţie, consolidarea reglementărilor privind procedura de deficit excesiv prin automatizarea sancţiunilor şi transmiterea proiectelor de buget Comisiei Europene spre verificare.

Noua guvernanţă fiscală presupune următoarele măsuri şi principii, potrivit comunicatului Consiliului UE:

– Bugetele trebuie să fie echilibrate sau pe excedent, prevedere care va fi considerată respectată dacă deficitul structural anual nu va depăşi 0,5% din Produsul Intern Brut (PIB) nominal.

– Regulile vor fi introduse în sistemele legislative naţionale ale statelor membre, la nivel de Constituţie sau echivalent. Reglementările vor include un mecanism automat de corecţie care se va declanşa în cazul uei devieri. Fiecare stat membru va elabora propriul mecanism de corecţie, în baza principiilor indicate de Comisia Europeană. Curtea Europeană de Justiţie va avea jurisdicţia să verifice transpunerea acestor reglementări la nivel naţional.

Astfel, mecanismul automat de corecţie prevede intrarea automată în vigoare a unor măsuri de creştere a veniturilor la buget sau reducere a cheltuielilor publice dacă deficitul structural depăşeşte 0,5% din PIB. Scăderea indicatorului poate fi obţinută însă şi prin creşterea PIB.

– Statele membre aflate în procedura de deficit excesiv vor transmite Comisiei şi Consiliului UE spre aprobare un program de parteneriat economic care să detalieze reformele structurale necesare pentru a asigura o corecţie durabilă a deficitului excesiv. Implementarea programului şi a planurilor bugetare anuale coerspunzătoare va fi monitorizată de Comisie şi de Consiliu.

– Statele membre vor raporta în avans programele de emisiuni de obligaţiuni.

La nivel european, reglementările care guvernează procedura de deficit excesiv vor fi înăsprite pentru statele din zona euro.

„Imediat ce Comisia va constata că un stat membru a depăşit plafonul de 3% (din PIB – n.r.), se vor declanşa consecinţe automate, cu excepţia cazului în care o majoritate calificată a statelor membre din zona euro se va opune. Măsurile sau sancţiunile propuse sau recomandate de Comisie vor fi adoptate, cu excepţia situaţiei în care o majoritate calificată a statelor membre din zona euro se va opune”, se spune în comunicat.

În plus, liderii europeni vor introducerea unor criterii de reducere a datoriei de stat pentru statele membre cu un grad de îndatorare de peste 60% din PIB.

În privinţa verificării proiectelor de buget de către Comisia Europeană, Executivul UE va examina „parametrii cheie ai poziţiei fiscale” şi, dacă va fi necesar, va adopta un punct de vedere. Dacă va constata derapaje serioase de la Pactul de Stabilitate şi Creştere, CE va solicita un proiect de buget revizuit.

„Pe termen mai lung”, UE va încerca să progreseze în privinţa integrării fiscale, coordonării politicilor şi guvernanţei economice pe chestiuni esenţiale pentru funcţionarea fără probleme a zonei euro, care să nu submineze piaţa internă, se spune în comunicat.

Astfel, liderii UE promit că vor elabora o politică economică comună, care va presupune discutarea reformelor importante pregătite de statele din zona euro.

Măsurile pe termen lung prezentate vor fi precedate de acţiuni imediate pentru abordarea „în forţă” a crizei datoriilor de stat, notează comunicatul Consiliului.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Probleme pe transmisia meciului Georgia – România la Antena 1, cu o săptămână înaintea Campionatului Mondial! Întârziere de 12 secunde între imagine şi notificările de pe aplicaţii
Capital.ro
UPDATE: Nicușor Dan amână propunerea de premier (SURSE). Cine este favoritul președintelui? Trei nume sunt analizate la Cotroceni
Playtech.ro
Cât costă să montezi un aparat de aer condiționat în 2026. Prețurile au crescut înainte de sezonul cald
Adevarul
Imagini șocante cu un student care a murit încătușat de polițiști în timp ce făptașul era lăsat liber: „Nu cred că ai fost înjunghiat, amice”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Cum arată Mircea Sandu după ce s-a confruntat cu noi probleme de sănătate. Apariție la Tribunalul București: ”Burleanu și FRF au deschis o acțiune împotriva mea”
MediaFlux
Avertisment privind El Niño! Vin fenomene meteo extreme în perioada următoare
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți