Volodimir Zelenski, discurs plin de curaj de Ziua Victoriei: „Vom depăşi iarna care a început pe 24 februarie şi care continuă şi pe 8 mai. Se va încheia, soarele ucrainean o va topi”

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a declarat, sâmbătă, de Ziua Victoriei, când Europa comemorează capitularea oficială a Germaniei în fața Aliaților în cel de-al Doilea Război Mondial, că "răul s-a întors în Ucraina".
Claudia Simion
08 mai 2022, 15:59
Volodimir Zelenski, discurs plin de curaj de Ziua Victoriei:

Volodimir Zelenski a susținut un discurs emoționant de Ziua Victoriei. Viața pentru care soldații au luptat în acel război s-a încheiat pe 24 februarie, când forțele rusești au invadat, a tranamis el într-un mesaj video.

„Răul s-a întors. Din nou! Într-o formă diferită, sub sloganuri diferite, dar cu același scop”, a continuat Zelenski.

Cu toate acestea, liderul ucrainean e sigur că aliații săi vor învinge în cele din urmă. „Niciun rău nu poate scăpa de responsabilitate, nu se poate ascunde într-un buncăr”.

Citește și Soldat ucrainean și tatăl lui, rusofil convins, au luptat unul împotriva celuilalt. „Era nevoie să ne apărăm țara. Iar tatăl meu a încetat să mai fie tatăl meu. A sunat-o pe mama să-i spună că am fost ucis”

În Rusia, Ziua Victoriei, la 9 mai, este unul dintre cele mai importante evenimente naționale ale țării – o comemorare a sacrificiilor enorme făcute de Uniunea Sovietică pentru înfrângerea Germaniei naziste.

Discursul complet al lui Volodimir Zelenski. „Steagul nostru va flutura din nou deauspra oraşelor ocupate temporar”

„Poate exista, oare, o primăvară alb-negru? Poate fi, oare, un februarie continuu? Din păcate, Ucraina cunoaște răspunsurile la aceste întrebări. Din păcate, răspunsul este «da».

Pe 8 mai, îi onorăm alături de întreaga lume civilizată pe cei care au apărat această lume de nazismul din cel de-al Doilea Război Mondial. În acest an, spunem într-un mod diferit «niciodată din nou». Auzim în mod diferit «niciodată din nou». Sună dureros, plin de cruzime. Fără semnul exclamării, ci ca o întrebare. Acum spunem: «Niciodată din nou?» Spuneți-i asta Ucrainei. Pe 24 februarie, cuvântul «niciodată» a dispărut. Imaginați-vă oamenii care au mers la culcare în aceste apartamente. Și-au urat «noapte bună», au stins lumina, i-au îmbrățișat pe cei dragi. Dar în câteva ore, au fost treziți de zgomotul exploziilor. Alții nu s-au mai trezit niciodată.

Orașele noastre, care au rezistat unei ocupații îngrozitoare, de neuitat nici măcar după 80 de ani, au devenit din nou ținta ocupanților. La zeci de ani de la cel de-al Doilea Război Mondial, întunericul a revenit în Ucraina, iar totul a devenit din nou alb-negru. Din nou! Răul s-a întors. Din nou! N-am rezistat nici măcar un secol.

Sintagma «Niciodată din nou!» a rezistat doar 77 de ani. În ciuda noii măşti pe care o poartă bestia, restul ţărilor o recunosc, pentru că îşi amintesc pentru ce au luptat strămoşii lor. Vom depăşi iarna care a început pe 24 februarie şi care continuă şi pe 8 mai. Se va încheia, pentru că soarele ucrainean o va topi! Steagul nostru va flutura din nou deauspra oraşelor ocupate temporar. Vom fi din nou împreună şi va fi pace! În sfârşit, din nou! Nu vor mai fi vise alb-negru, ci unul singur, galben-albastru! În sfârşit, din nou!”, a spus Volodimir Zelenski în mesajul său video.

Citește și Război în Ucraina, ziua 74. Zelenski a reușit evacuarea civililor din Azovstal; Școală din regiunea Luhansk, unde se aflau 90 de oameni, a fost bombardată

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Fosta proprietară a apartamentului în care a stat Vlad, declarații tulburătoare: „Puteam fi eu în locul ei”
Fanatik.ro
„Gică Hagi nu va face mare brânză cu România!” Mitică Dragomir dezvăluie de ce naționala nu are nicio șansă în Liga Națiunilor
Capital.ro
Black Friday 2026. Primele reduceri apar mai devreme decât se așteptau cumpărătorii
Playtech.ro
Cum arată casa din Italia pe care Călin Georgescu ar fi vrut să o cumpere. Vila de 1,2 milioane de euro are 7 dormitoare și piscină
Adevarul
Trump, Xi și Putin îmbătrânesc la putere. Ce se întâmplă când autocrații nu au un plan de succesiune
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este tânărul de 21 de ani care și-a pierdut viața alături de surioara de 8 ani și mama lor, în urma tragediei din Iași. Iubita lui Vlad a ajuns în spital
iamsport.ro
Scandal înainte de Polonia - România. Președintele Federației ar fi fost filmat pe ascuns în ipostaze jenante, după o cină cu Gianni Infantino
MediaFlux
Horoscop 24 septembrie 2026. Surprizele vin una după alta! O zi cu bani, răspunsuri mult așteptate și schimbări care apar din senin
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte