Condiţiile inumane în care supravieţuiesc apărătorii de la Azovstal. Strigăt disperat de ajutor al răniţilor, care nu mai au medicamente şi alimente GALERIE FOTO

Luptătorii răniți din Mariupol supraviețuiesc în condiții insalubre și fără medicamente, după cum arată fotografiile apărătorilor de la Azovstal, prezentate de Regimentul Azov.
Daniel Spătaru
10 mai 2022, 18:07
Condiţiile inumane în care supravieţuiesc apărătorii de la Azovstal. Strigăt disperat de ajutor al răniţilor, care nu mai au medicamente şi alimente GALERIE FOTO

Întreaga lume civilizată trebuie să vadă condițiile în care se află apărătorii răniți, infirmi ai lui Mariupol și să acționeze! În condiții complet insalubre, cu răni deschise bandajate cu resturi nesterile de bandaje, fără medicamente necesare și chiar alimente„, a transmis Batalionul Azov, care de mai bine de două luni s-a baricadat cu sute de civili în oţelăria Azovstal.

Armata a cerut Națiunilor Unite și Crucii Roșii „să-și arate umanitatea și să reafirme principiile de bază pe baza cărora au fost create” și să salveze răniții care nu mai sunt implicați în ostilități. „Militarii pe care îi vedeți în fotografii și alte sute de la uzina Azovstal au apărat Ucraina și întreaga lume civilizată suferind răni grave cu prețul propriei sănătăți”, se arată în comunicatul preluat de Unian.

Citeşte şi Rușii recurg la acte teroriste în Kiev. Au băgat cadavrul unui ucrainean în portbagaj, cu o mină sensibilă la greutate pe care au detonat-o la sosirea soldaților ucraineni

Regimentul a cerut din nou evacuarea imediată a militarilor răniți în teritoriile controlate de ucraineană, unde vor fi asistați și asigurați cu îngrijirea corespunzătoare.

Până acum, câteva sute de civili au fost evacuați de pe teritoriul Azovstal, însă aproximativ 100 au rămas încă în interiorul uzinei, a declarat consilierul primarului din Mariupol, Petro Andriuşcenko.

Citeşte şi Viaţa bate filmul şi în război. Un tanchist rus, campionul mondial la Jocurile de Război cu tancuri, a murit în lupta reală, din Ucraina

DailyBusiness
Ryanair, bonusuri pentru angajații care depistează bagajele de mână neconforme. 2,5 euro pentru fiecare troler supradimensionat
Spynews
Motivul pentru care Claudia Pătrășcanu a dat-o iar în judecată pe Bianca Drăgușanu! Informații și declarații exclusive despre noul proces
Bzi.ro
Dana Săvuică a ajuns pe masa de operație! „Recuperarea implică edem, echimoze și sensibilitate!”
Fanatik.ro
Petre Daea, reacție vehementă după zvonurile despre divorț: ”Vă dau un răspuns categoric”. Ce se întâmplă, de fapt, în familia fostului ministru PSD
Capital.ro
Elena Udrea, din nou cea mai fericită. Se poate citi iubirea direct pe chipul ei. Totul e filmat (FOTO)
Playtech.ro
Impozitul pe locuințe va crește cu 70% din 2026. Premierul Ilie Bolojan, avertisment pentru primari
Adevarul
De ce avem farmacii la fiecare colț de stradă? România, pacientul anxios cu geanta plină de pastile
wowbiz.ro
Ea este refugiata ucraineancă ucisă cu sânge rece în SUA! Avea 23 de ani și fugise din calea războiului, dar a sfârșit înjunghiată la metrou: „Viața ei a fost curmată mult prea devreme”
Economica.net
Cod roşu în agricultură. Anunţ de la Comisia Europeană pentru România
Prosport.ro
FOTO. Asta e ultima fiță cu Bănel Nicoliță. S-a desfătat cu vin și cu o brunetă
kanald.ro
BREAKING NEWS Incendiu puternic în centrul Bucureștiului! Arde un cunoscut restaurant
Cancan.ro
Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, divorţează la 76 de ani, după ce și-a bătut soția și a amenințat-o: 'Îți mut dinții, te rup în două!'
iamsport.ro
Aflat la un restaurant din Sibiu, David Popovici i-a șocat pe cei care se aflau în preajma lui. Cum s-a comportat
MediaFlux
După o zi de lucru, președintele Nicușor Dan a plecat din nou în vacanță. Cu familia, la vila de protocol de la Neptun
stirilekanald.ro
„S-a pus în mijlocul căii ferate și făcea cruce” Denisa a murit lovită de tren, în timp ce vorbea cu iubitul la telefon! Declarațiile șocante ale martorilor despre fata de 15 ani
Cine este Andrei, polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului nepalez. Ce pedeapsă a primit agresorul