Premieră în România: O universitate este EXECUTATĂ silit de către profesori

Conturile Universităţii Valahia din Târgovişte ar putea fi blocate, după ce sindicatul a câştigat în instanţă acordarea unor drepturi salariale către cele aproximativ 350 de cadre şi a apelat la un executor judecătoresc, care spune că va dispune blocarea conturilor instituţiei cel târziu marţi.
Romania TV
04 feb. 2013, 06:21
Premieră în România: O universitate este EXECUTATĂ silit de către profesori

Potrivit reprezentanţilor Sindicatulului Alma Mater din Universitatea Valahia din Târgovişte, luni expiră termenul acordat de către executor, iar marţi conturile universităţii vor fi blocate.

Conform sursei citate, există o decizie judecătorească definitivă şi irevocabilă privind acordarea unor drepturi salariale în baza Legii 221/2008 pentru cele aproximativ 350 de cadre didactice şi nedidactice ale universităţii.

Pentru că reprezentanţii Universităţii Valahia nu au pus în aplicare hotărârea judecătorească, sindicatul din universitate a apelat la un executor judecătoresc care ar fi urmat ca luni să pună în aplicare executarea silită, prin blocarea conturilor instituţiei.

„În cursul anului 20112 am obţinut o hotărâre judecătoreasca definitivă şi irevocabilă privind acordarea unor drepturi salariale în baza Legii 221 pe 2008. Aceste drepturi au fost eşalonate, iar în 2012 ar fi trebuit să primim 5%. În februarie anul trecut am informat noua conducere a universităţii că trebuie să găsim soluţii pentru a pune în aplicare decizia instanţei. De fiecare dată rectorul a avut o poziţie de sfidare, de negare a rezolvării acestei probleme, de fiecare dată mi s-a spus nu. Suma totală pe care am câştigat-o în instanţă este în jur de 66 de miliarde de lei vechi, iar prima tranşă de 5 la sută reprezintă aproximativ 3,6 miliarde de lei vechi, plus indicele de inflaţie. Aproximativ 350 de cadre ar trebui să primească aceşti bani. A trebuit să apelăm la executorul judecătoresc pentru că nu am găsit altă cale. Am încercat să facem toate demersurile posibile, însa nu s-a putut”, a declarat, luni, preşedintele Sindicatului din Învăţământul Superior Didactic, Didactic Auxiliar şi Nedidactic, Elena Ciungu.

La rândul său, executorul judecătoresc Tănase Traian Marian a precizat că în 25 ianuarie Judecătoria Târgovişte a încuviinţat executarea silită a Universităţii Valahia, iar în 28 februarie a fost emisă către instituţia de învăţământ superior o somaţie de executare prin care a fost acordat un termen de cinci zile.

„Termenul expiră astăzi (luni -n.r.), urmând ca în cursul zilei, cel târziu mâine să se dispună blocarea conturilor acestei instituţii. Nu am primit niciun răspuns oficial din partea universităţii, am avut doar o discuţie cu domnul rector. Această executare o consider perfect legală. În 1 februarie a existat o cerere promovată de Universitatea Valahia privind suspendarea executării silite, cerere care a fost respinsă de către instanţă. În momentul de faţă mai există şi o contestaţie la executare, cu termen 20 februarie”, a declarat, luni, executorul judecătoresc.

În replică, Călin Oros, rectorul Universităţii Valahia, susţine că tranşa de 5% nu a fost acordată în 2012 pentru că aceşti bani nu erau prevăzuţi în bugetul instituţiei, dar pe parcursul acestui an vor fi plătite toate restanţele, inclusiv cele pentru 2013.

„Nu se pune problema executării silite. Este absolut adevărat că a existat o acţiune în instanţă a sindicatului universităţii pentru recuperarea unor drepturi salariale care nu au fost acordate. Aceste drepturi salariale ar fi trebuit acordate fracţionat în anii 2012, 2013 şi 2014. Pentru anul 2012 nu s-au acordat aceste drepturi pentru că ele nu au fost trecute în buget. Pentru 2013 vom acorda 10 la sută, urmând ca diferenţa să fie acordată în 2014. Problema va fi rezolvată, universitatea are stabilitate economică, însă aceste sume din urmă pot fi acordate doar dacă găsim o sursă de finanţare – fie finanţarea de bază dată de către Ministerul Educaţiei, fie din venituri proprii ale universităţii”, a declarat rectorul Universităţii de stat Valahia

Acesta mai spune că se va întâlni luni, la Bucureşti, cu ministrul delegat pentru Învăţământ Superior şi Cercetare, Mihnea Costoiu, pentru a găsi o soluţie de acordare a acestor drepturi salariale.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Otniela, experiența pe care puține femei ar face-o! A ieșit complet din zona de confort
Fanatik.ro
Mitică Dragomir a dat verdictul în direct când a auzit primul 11 al FCSB cu Farul: „Un tâmpit!” Exclusiv
Capital.ro
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție FIDELIS cu dobânzi de până la 7,5%. Investitorii pot cumpăra titluri de stat în lei și euro în luna august
Playtech.ro
Zile libere legale în 2027. Vești proaste pentru cei care așteaptă minivacanțe. Cum pică sărbătorile
Adevarul
Românii care câștigă peste 20.000 de lei în mână pe lună: În ce domenii lucrează și cum au ajuns la aceste venituri
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Avertisment privind tusea care se prelungește. Simptomele care nu trebuie ignorate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România