Cea mai puternică bombă nucleară a americanilor a fost „trecută în rezervă”

Fabricată în 1962, în timpul crizei nucleare din Cuba, bomba, cu numele de cod B53 avea o greutate de 4,5 tone şi dimensiunile unei furgonete.
Romania TV
26 oct. 2011, 08:52
Cea mai puternică bombă nucleară a americanilor a fost

Ultima bombă a americanilor din seria mega-armelor atomice, o relicvă a Războiului Rece cu o putere de distrugere de 600 de ori mai mare decât a celei care a distrus oraşul Hiroshima în cel de-al Doilea Război Mondial, a fost dezamorsată şi demontată. Potrivit The Guardian, este vorba de o adevărată piatră de hotar a politicii administraţiei Obama, care are drept obiectiv reducerea arsenalului nuclear mondial.

Tehnicienii texani, chemaţi să realizeze operaţiunea, sunt cei care au extras imensul focos nuclear al bombei, ce conţinea 136 de kilograme de uraniu.
Potrivit oficialilor de la Washington programul de reducere a arsenalului nuclear are un avans de un faţă de programul întocmit de şeful de la Casa Albă. O mare parte a acestui arsenal a fost dezactivată încă din 1980 dar un număr semnificativ de bombe nucleare de mari dimensiuni au rămas în silozuri active până în 1997.
„Dezamorsarea bombei B53 marchează sfârşitul aşa-numitei ere a mega-bombelor”, a declarat Hans Kristensen, purtătorul de cuvânt al Federaţiei Oameniloor de Ştiinţă Americani. El a subliniat că cea mai puternică armă nucleară pe care o deţin acum americanii este B83, cu o putere de distrugere de 1,2 megatone.
„B53 avea 9 megatone”, a ţinut să precizeze Kristensen. Bomba care a distrus oraşul Hiroshima, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, şi a ucis instantaneu 140.000 de oameni avea 1,5 megatone.

 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
George Pușcaș: „terminat” sau marea lovitură a lui Dinamo în 2027! Superagentul Pastorello: „Tratament greșit”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT