Asasinarea ministrului Cătălin Drulă, plănuită de oamenii lui Rădoi de la metrou. „Cât dreaq costă nişte racheţi?” – stenograme incendiare

Sindicaliştii de la metrou condusi de Ion Rădoi au discutat anul trecut, pe un grup de WhatsApp, mai multe strategii, în contextul disputei dintre liderul sindical şi Cătălin Drulă, ministru al Transporturilor, pe lângă varianta declanşării unor proteste care să pară spontane, unul dintre ei invocând şi varianta apelării la serviciile unor racheţi.
Daniel Spătaru
16 mai 2022, 11:05
Asasinarea ministrului Cătălin Drulă, plănuită de oamenii lui Rădoi de la metrou.

Pe grupul de WhatsApp al salariaţilor Metrorex, Cristian Cozonac, unul dintre angajaţii apropiaţi de Ion Rădoi, a venit cu ideea angajării unor racheţi ucraineni, ”ceva de calitate”. „Hai pe ei…Cât dreaq costă niște racheţi d-ăia ucraineni? Hai naiba să punem preț pe capetele lor. 5.000 de angajați, dacă donează fiecare 1.000 lei, facem vreun milion de euro. Și luăm ceva de calitate. Punem preț pe două capete: Cătălin Drulă și directorul ( Ştefan Paraschiv, directorul Metrorex de la acel moment -n.r.). Şi-ai să vezi cum ne lasă lumea în pace. Păi altfel nu se mai poate. Ajungem la disperare”, a propus Cristian Cozonac, potrivit rechizitoriului DNA.

Un alt angajat al Metrorex – Nicu MTX – a propus o grevă spontană, astfel încât sindicatul să nu poată fi acuzat că a oprit metroul, iar mecanicii care refuză să pornească trenurile să nu poată fi concediaţi.

Cum ar fi ca în semn de protest mecanicii refuză să mai iasă cu trenurile în circulație pentru că au fost amenințați că li se taie din salariu. La o grevă spontană nu poate fi acuzat sindicatul…mecanicii nu pot fi dați afară deoarce nu ai pe cine să angajezi în loc. Așa o (cuvânt obscen) și Drulă cu amenințările”, scria angajatul Nicu pe grupul de socializare.

Citeşte şi Clotilde Armand l-a numit în fruntea REBU pe Ştefan Paraschiv, fostul director al Metrorex în mandatul de ministru al lui Cătălin Drulă. Bonus de instalare, un contract de colectare şi sortare a gunoaielor cu Primăria Sectorului 1

În discuţie a intervenit şi Iulian Popescu, liderul organizaţiei de tineret a USLM și, persoană apropiată a lui Ion Rădoi, potrivit procurorilor DNA.

Iulian Popescu: ”Câți mecanici sunt dispuși să facă asta, Nicule?”.

Nicu MTX: Sunt 2-3, celorlați le este frică”.

Iulian Popescu: ”Mâine vorbiți între voi și opriți trenurile dacă aveți sânge în instalație”.

Nicu MTX: ”La mecanici cam întodeauna a fost problema asta”.

Iulian Popescu: ”Mda, dacă se dă semnalul o să forțăm ceva”.

Pe data de 24 martie 2021, pe acelaşi grup de WatsApp, Cristian Cozonac  a postat următorul mesaj, referindu-se la ministrul Cătălin Drulă și la directorul general Ștefan Paraschiv: ”Dacă și dă afară, şi taie și din bani… trebuie să îi omorâm…la propriu”. Iulian Popescu l-a avertizat să nu mai spună așa ceva nici în glumă, pentru că sunt supravegheați.

Citeşte şi Cătălin Drulă răbufneşte după ce directorul Metrorex a fost revocat. „De ce să se lupte PNL cu mafia din subteran?”

Tot în acea perioadă, Ion Rădoi l-a contactat pe fostul ministru PSD al Transporturilor, Răzvan Cuc, ”acesta din urmă susținându-l în demersurile sale, sfătuindu-l să dea în judecată primăria pentru abuz și Metrorex pentru despăgubiri”, arată procurorii DNA.

Pe 26 martie 2021, circulaţia metroului din Capitală a fost blocată de un ”protest spontan” al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM desfăşurat în staţia Piaţa Unirii. Aceştia au coborât în tunel, pe calea de rulare, şi au împiedicat pornirea trenurilor de pasageri.

Unirea – Sindicatul Liber Metrou (USLM) deţine, în proporţie de 100%, firma Sindomet Servcom SRL, care a avut contracte cu Metrorex pentru spaţiile comerciale şi pentru spaţiile de publicitate de la metrou. De asemenea, firma sindicatului deţine şi un complex turistic în Buşteni, care oferă reduceri de 99% pentru angajaţii Metrorex care îşi fac concediile acolo.

”Sindomet Servcom SRL a avut două contracte cu Metrorex: unul pentru spaţiile comerciale (expirat în 2018), prin care firma încasa 75%, şi Metrorex doar 25% din valorificarea acestora. Şi un contract pentru spaţiile de publicitate (expirat din 2019), din care Sindomet încasa 53%, iar Metrorex doar 47%”, spunea ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, la acea vreme.

Aşadar, toate profiturile provenite din reclamele de la metrou, chioşcuri şi magazine ajungeau în procent mai mare la firma sindicatului condus de Ion Rădoi, nu în bugetul companiei Metrorex.

Ştefan Paraschiv, directorul de atunci al Metrorex, numit în funcţie de Cătălin Drulă,  dăduse ca termen-limită data de 2 aprilie pentru eliberarea spaţiilor comerciale de la metrou, deţinute de firma sindicatului. În replică, sindicatul a organizat „grevă spontană”.

În luna aprilie, procurorii DNA au anunţat trimiterea în judecată a preşedintelui Unitatea – Sindicatul Liber din Metrou (U.S.L.M.), Ion Rădoi, pentru folosirea influenţei sau autorităţii având ca scop obţinerea de foloase necuvenite şi şantaj, în dosarul care vizează exploatarea nelegală a spaţiilor comerciale de la metrou. În perioada 2018 – 2021, invocând existenţa unui litigiu cu SC Metrorex SA, SC Sindomet Servcom SRL – controlată de Rădoi – ar fi refuzat să predea spaţiile comerciale, continuând exploatarea nelegală a acestora şi obţinerea de venituri care se ridică la peste 10 milioane de lei. În 2021, Ion Rădoi l-ar fi constrâns pe ministrul Transporturilor să acorde în continuare firmei sindicatului drepturile de a folosi spaţiile comerciale ocupate în mod abuziv, prin organizarea unui protest ilegal.

”Constrângerea ar fi fost exercitată prin ameninţări cu întreruperea circulaţiei metroului, prin iniţierea şi organizarea unui protest ilegal/ a unei greve ilegale, toate acestea pentru a-l determina pe ministru (care avea dreptul legal de a acorda împuternicire reprezentanţilor statului în AGA), să dispună sau să accepte prelungirea/acordarea dreptului de a folosi în continuare spaţiile de către SINDOMET (printr-un nou contract de asociere sau prin tolerarea situaţiei din perioada anterioara 2018-2021)”, preciza DNA.

DailyBusiness
CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
Spynews
Lovitură dură pentru Laura Crișan, femeia acuzată că și-a omorât tatăl! A fost dată în judecată de propria fiică
Fanatik.ro
S-a băgat Mihai Rotaru peste Mirel Rădoi la Universitatea Craiova?! Dezvăluiri în interior: „Peste tot există discuţii cu acţionarii”
Capital.ro
Lege la bloc în România. Proprietarii au interzis chiar în propria locuință. Se obține acord de la vecini și Asociația de Proprietari
Playtech.ro
Ce sancțiune riscă românii care au construcții fără autorizație. Verificări cu drone în toată țara
Adevarul
„Voi deranja interese mari”. Un alt primar din România anunță interzicerea păcănelelor din oraș: „Îmi asum această decizie”
wowbiz.ro
Cătălina și Dan sunt cei doi soți care au murit în cumplitul accident din Brăila! Fetița lor, de doar 6 anișori, va crește fără părinți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Liviu Laurențiu, un îndrăgit profesor și fost director din Satu Mare
iamsport.ro
Incredibil! Fostul mare fotbalist român a anunțat că va cânta la ”Beach, Please!”: ”M-am scăpat, am zis că nu spun”
MediaFlux
Putin primește o lovitură din propria sa familie. Este rugat cu lacrimi în ochi să oprească războiul
stirilekanald.ro
Cum se calculează în 2026 impozitul pentru casă?
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat