Mahmoud Ahmadinejad vrea să devină primul iranian trimis în spaţiu, după maimuţă

Preşedintele Mahmoud Ahmadinejad s-a declarat luni pregătit "să fie primul om trimis în spaţiu" de către savanţii iranieni, în cadrul unui ambiţios program naţional, care afirmă că doreşte să realizeze un zbor spaţial, cu un om la bord, la orizontul lui 2020.
Romania TV
04 feb. 2013, 15:38
Mahmoud Ahmadinejad vrea să devină primul iranian trimis în spaţiu, după maimuţă

„Tineretul nostru este hotărât ca, în patru-cinci ani, să trimitem un om în spaţiu, iar eu sunt sigur că acest lucru se va întâmpla. Sunt pregătit să fiu primul iranian care va fi scarificat de către savanţi din ţara mea şi să merg în spaţiu, deşi ştiu că sunt mulţi candidaţi„, a declarat preşedintele iranian, în glumă, în timpul unei ceremonii, la Teheran, în cadrul căreia au fost dezvăluiţi doi noi sateliţi de fabricaţie iraniană, potrivit agenţiei Irna.

Ahmadinejad a adăugat, pe acelaşi ton, că este pregătit inclusiv să fie „scos la licitaţie” şi să ofere suma astfel obţinută bugetului programului spaţial iranian, cu scopul de a ajuta la depăşirea sancţiunilor economice internaţionale care vizează Teheranul din cauza programului său nuclear controversat, potrivit agenţiei Isna.

Maimuţa care ar fi fost trimisă în spaţiu, de Iran

Iranul, care anunţa la sfârşitul lui ianuarie că a trimis o maimuţă în spaţiu, la bordul unei capsule, aspiră să trimită în spaţiu un om, la orizontul lui 2020.

Preşedintele iranian a asistat luni la prezentarea a doi sateliţi de dimensiuni reduse, „Nahid” şi „Zohreh” (Venus în farsi şi în arabă).

Nahid, un satelit de observaţie dotat cu panouri solare, urmează să fie plasat pe o orbită situată, la o altitudine de 250-370 de kilometri. Iranul a efectuat cu succes trei astfel de operaţiuni, începând din 2009 încoace.

Zohreh este un satelit de telecomunicaţii geostaţionar, care ar urma să fie plasat la o altitudine de aproximativ 36.000 de kilometri. Iranul nu a mai realizat vreodată o asemenea operaţiune.

Pentru moment nu s-a anunţat nicio dată de lansare.

Marile puteri occientale şi Israelul şi-au exprimat îngrijorarea faţă de programul spaţial iranian, suspectat că vizează dezvoltarea unor rachete capabile să transporte o eventuală armă nucleară.

Iranul a afirmat mereu că programul său spaţial este paşnic şi că nu intenţionează să se doteze cu arma nucleară, fiind suspectat de membrii comunităţii internaţionale şi în acest sens.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
Dezvăluiri despre începutul vieții politice al lui Gigi Becali: „Vadim l-a băgat în Parlament și apoi s-au certat! Nu poate să aibă un șef”
Capital.ro
Regulă pentru șoferi. Defectul care poate duce la respingerea mașinii la ITP. Ce spune legea despre parbriz
Playtech.ro
De ce geamurile moderne au un punct negru într-un colț. Detaliul observat de puțini
Adevarul
De la iluzia „mai bogați ca ungurii”, la coada UE. Austeritatea lui Bolojan, comparată cu „Epoca de Aur”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii privind recuperarea banilor din contribuțiile CASS! Pensionarii nu trebuie să depună cereri
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România