Guvernul României a semnat o scrisoare de intenţie în vederea importului de tehnică militară de la compania americană producătoare a avioanelor de luptă F-35

Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, luni, la Palatul Victoria, cu vicepreşedintele pentru afaceri internaţionale al companiei Lockheed Martin, Raymond Pisseli, context în care au fost analizate oportunităţile de a consolida componenta economică a Parteneriatului strategic cu SUA, fiind prezentate iniţiativele Lockheed Martin în domeniul cooperării industriale şi de cercetare-dezvoltare, alături de companiile şi instituţiile româneşti.
Filip Stan
18 mai 2022, 20:26
Guvernul României a semnat o scrisoare de intenţie în vederea importului de tehnică militară de la compania americană producătoare a avioanelor de luptă F-35

Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul a subliniat importanţa sprijinului acordat de Statele Unite ale Americii din perspectiva accesului la tehnologie performantă în domeniul apărării, precum avioane multi-rol, sistemele Himars, Patriot sau bateriile anti-rachetă de la Marea Neagră.

„Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Economiei conlucrează strâns pentru ca industria de apărare românească să aibă capacitatea gestionării cooperării cu partenerii trans-atlantici. În acest sens, creşterea bugetului apărării la 2,5 la sută din PIB, începând cu anul viitor, va oferi noi oportunităţi de finanţare industriei de profil”, se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

Miercuri, ministrul Economiei şi doi vicepreşedinţi ai companiei Lockheed Martin, Ray Piselli şi Dennis Goege, au semnat miercuri o scrisoare de intenţie prin care firma americană îşi exprimă disponibilitatea de a încheia parteneriate cu statul român pentru investiţii în industria aeronautică din România.

Citeşte şi: Ciolacu vrea sistem de impozitare ca în SUA: „Nu puteţi să îmi spuneţi că toți sunt tâmpiţi pentru că au un sistem progresiv de impozitare în Spania, Olanda, Germania”

„Am semnat astăzi o scrisoare de intenţie, un document prin care una dintre cele mai mari companii din industria aeronautică din lume îţi reconfirmă interesul pentru viitoare parteneriate sau proiecte cu statul român. Lockheed Martin este implicat de 25 de ani în diverse proiecte în România, tocmai de aceea semnarea acestei scrisori consolidează parteneriatul nostru. Vă mărturisesc, am discutat cu cei de la Lockheed Martin şi cu francheţe le-am expus disponibilitatea Ministerului Economiei de a discuta despre colaborări care să se reflecte în economia României. Îmi doresc să văd cât mai repede Centrul Regional de Echipare şi Întreţinere a Elicopterelor Black Hawk, pentru Europa Centrală, aici în România şi să discutăm despre lucruri concrete”, a spus ministrul Florin Spătaru.

„Obiectivul nostru este să identificăm noi sfere de cooperare, în afară de iniţiativele deja anunţate precum Romaero şi Aerostar, inclusiv în sectorul noilor tehnologii, cum ar fi inteligenţa artificială şi sistemele aeriene fără echipaj, printre altele”, a declarat Ray Piselli, Vicepreşedintele Lockheed Martin.

La expoziţia Black Sea Defense & Aerospace 2022 (BSDA), compania americană Lockheed Martin a expus un simulator pentru aeronava de generaţia a V-a F-35 Lightning II.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu: „Pregătim un nou pachet de măsuri economice”. Prioritățile asumate de Guvernul Nicolae Ciucă

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Sigla lui Dinamo, motiv de scandal în direct Andrei Nicolescu vs Dănuț Lupu: „E o minciună care inflamează spiritele!” / „Ceartă-te cu domnul Badea!”
Capital.ro
Vremea se schimbă radical în România. Canicula este urmată de furtuni, vijelii și o răcire accentuată
Playtech.ro
Poți parca mașina în fața propriei porți? Situația în care proprietarul poate fi amendat chiar dacă locuiește acolo
Adevarul
Vacanță în Delta Dunării, pe ape la niveluri record. Guvernatorul Florin Stăneață: „Se poate ajunge în orice punct de interes”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
Gigi Becali i-a forțat plecarea antrenorului de la FCSB, iar rivalii au jubilat: ”Acum avem mai multe șanse!”
MediaFlux
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nici măcar o zi în viața ta. Banii se acordă începând cu vârsta de 65 de ani
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat