Un nou scandal legat de vaccinarea anticovid. Sandra Alexiu: „M-am săturat! Nu e bine!”

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti - Ilfov acuză birocraţia şi anunţă că nu va mai efectua vaccin anticovid. Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat joi 467 cazuri noi de COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore.
Filip Stan
19 mai 2022, 19:47
Un nou scandal legat de vaccinarea anticovid. Sandra Alexiu:

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti – Ilfov, Sandra Alexiu, afirmă că s-a săturat de birocraţia din sistem şi modificările impuse de ”capete luminate”, referindu-se la schimbările care vizează Programul Naţional de Vaccinare. ”Nu avem mai multe, nu avem condiţii mai civilizate (…) avem însă formulare noi de raportare, cu multe rubricuţe”, afirmă medicul, precizând că există şi amenzi mai mari, dar şi o mulţime de restricţii.

Dr. Virgil Musta: Ce este variola maimuțelor şi ce simptome apar la cei care au luat boala

”S-a modificat iar programul naţional de vaccinare. Aaa, nu vă bucuraţi, nu avem mai multe, nu avem pentru adulţi, nu avem condiţii mai civilizate de contractare sau transportul dozelor până la cabinete, deocamdată nu le mai avem nici pe cele obişnuite pentru copii, avem însă formulare noi de raportare, cu multe rubricuţe, în care înşirui cenepeuri, nume, prenume, pagini întregi de hârtii”, a scris medicul Sandra Alexiu pe Facebook.

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti – Ilfov precizează că sunt sancţiuni mai mari, dar şi restricţii: ”Avem amenzi noi şi mai grase, restricţii noi şi o interdependenţă de contractul cu casele de asigurări pe care mintea mea nu le pricepe….Ce contează lista de pacienţi când ai pacienţi de vaccinat şi registru electronic de vaccinare? Ce contează dacă nu e pe lista mea dacă omul vrea sa se vaccineze la mine, iar datele sale se vor regăsi în registrul electronic!!??”.

Adrian Marinescu, despre urmările COVID-19 pe termen lung. Ce modificări pot apărea în organism după 10 ani

Sandra Alexiu se referă şi la plata dozelor expirate. ”Avem de plată pentru dozele expirate care depăşesc limita legală de pierderi (ca să punem mâna să ne învăţăm să nu cerem multe doze de vaccin, ci să calculăm şi să estimăm de câte avem nevoie) şi să estimăm perfect pentru anul viitor câte femei vor rămâne gravide şi câti copii se vor naşte. Suntem, vă spun de acum, mai tari în medicina de familie românească decât Institutul Naţional de Statistică, de Prognoză şi de dat în bobi laolaltă”, a mai scris Alexiu pe Facebook.  

Medicul afirmă că a început să se sature ”de atâta viziune”.  

”Simt că deja ne luptăm singuri să mai ţinem în picioare uriaşul asta cu picioare de lut dar cu multe capete luminate. Nu am văzut atâtea piedici vreodată puse de nişte oameni care ar trebui sa facă să meargă lucrurile…Plus dorinţa asta de a păcăli oamenii … Aţi fost anunţaţi de lista medicilor care vaccinează anti-covid. Nu, e o lista mincinoasă! Contractele încă nu sunt încheiate peste tot, NU se referă doar la vaccinarea anti-covid, lista are o mulţime de date personale, o listă care încalcă orice regulă de bun simţ, afişând telefoane personale în mod public (deşi am atras atenţia în repetate rânduri asupra acestui fapt, dar văd ca vorbesc efectiv la pereţi)”, a mai scris medicul.

Aceasta anunţă că nu va vaccina anti-covid.  

”Nu, nu voi vaccina anti-covid, statul român şi-a bătut joc masiv şi repetat de cunoştinţele mele despre vaccinare, nu m-a ajutat absolut deloc în a educa şi promova populaţiei beneficiile vaccinării, nu a investit în comunicare şi nici în medicina de familie. Continuă să mă batjocorească în fiecare ordin publicat în Monitorul Oficial, în fiecare nouă idee care se naşte într-un birou de conţopist, în fiecare control”, a mai scris Alexiu.

Medicul a adăugat: ”M-AM SĂTURAT!” şi ”NU E BINE!”.  
HG 423/ 2022 a aprobat programele naţionale de sănătate, iar normele tehnice de realizare a acestor programe au fost aprobate prin ordin de ministru.
RAPORT – 467 cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore / Au fost raportate 4 decese

Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat joi 467 cazuri noi de COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore. Au fost raportate 4 decese, 1 fiind anterior intervalului de referinţă.

„În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 467 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 46 mai puţin faţă de ziua anterioară. 59 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, a transmis MS.

În Bucureşti au fost raportate 110 cazuri noi de COVID-19. 22 de judeţe au sub 10 de cazuri noi de infectare,

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 40 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 711 cu 49 mai puţin faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 125 persoane, cu 8 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 125 pacienţi internaţi la ATI, 113 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 53 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 7 mai puţin decât în ziua anterioară şi 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Până astăzi, 65.640 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SarsCov-2 au decedat.

În intervalul 18.05.2022 (10:00) – 19.05.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 4 decese (bărbaţi), dintre care 1 deces raportat anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 4 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 60-69 de ani, 1 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 2 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care prezentau comorbidităţi. Toţi cei 4 pacienţi decedaţi au fost nevaccinaţi.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.844 teste RT-PCR (2.539 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.305 la cerere) şi 13.218 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.073.662 teste RT-PCR şi 9.951.105 teste rapide antigenice.

 

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Ion Iliescu a fost supus unei noi intervenții! Anunț de ultimă oră despre starea de sănătate a fostului președinte
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Floarea care îți dă o stare de bine și purifică aerul întreaga zi. Te poți bucura de ea întreaga vară și e foarte ușor de întreținut
Capital.ro
Proprietarii de la bloc NU au voie. Se obține obligatoriu acordul vecinilor. Nu poți schimba în propriul apartament
Playtech.ro
Intră banii pe cardurile sociale! Când se virează prima tranșă din 2025
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Coafeza care și-a părăsit soțul și cei 3 copii pentru un războinic Masai, după o vacanță în Kenya. Cum s-a terminat povestea
wowbiz.ro
Imagini de infarct cu Ioana Tufaru în costum de baie la plajă în Eforie! Vacanță pe buget de criză: 40 lei/zi
Spynews
Discuții aprinse pe ponton la Snagov. Laurențiu Reghecampf a venit să ia barca! A venit poliția
Spynews
Când a aflat Dan Alexa de presupusa infidelitate a soției sale! Susține că el a filmat imaginile cu ea ieșind din casa altui bărbat: ”Mi-a luat nevasta”
Evz.ro
Adevărul despre relația Prodan - Alexa. De la ce a plecat celebrul scandal
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, imagini incendiare în costum de baie, după ce a slăbit enorm
kanald.ro
Destin frânt la doar 18 ani. Darius este tânărul care a murit pe loc, în Maramureș, după ce a intrat cu mașina în zidul unei case
Cancan.ro
Informații de ultimă oră despre Traian Băsescu. Ce se întâmplă cu fostul președinte, după operația la inimă
Playsport.ro
”O masă pe zi este suficientă la vârsta de 50 de ani”. Un specialist vorbește despre longevitate și nutriție la..,
Capital.ro
Se pune limită la apă. Proprietarii de case trebuie să declare cantitatea consumată. Decizia se aplică din 6 august 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
stirilekanald.ro
Iulia a murit lovită de tren, în timp ce asculta muzică în căști. Fata nici nu împlinise 18 ani
Asta mai lipsea. Grevă generală
MediaFlux
Se dă amendă 2.000 de lei pentru mașinile parcate neregulamentar în București! Poliția a intrat pe fir și le ridică imediat
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Casa Regală britanică e în doliu. A murit prietenul prințului William, viitorul rege e devastat