ANRE cercetează mai mulţi furnizori de energie, suspectaţi că ar fi umflat preţurile artificial

Unii furnizori de energie şi-au crescut artificial preţurile, pentru a cere mai mulţi bani de la bugetul de stat prin mecanismul de plafonare şi compensare a facturilor, potrivit unui document al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).
Filip Stan
07 iun. 2022, 10:23
ANRE cercetează mai mulţi furnizori de energie, suspectaţi că ar fi umflat preţurile artificial

„În cadrul verificărilor realizate s-au identificat furnizori de energie care au utilizat metode/mijloace de creştere artificială a preţului mediu ponderat de achiziţie prin încheierea la preţuri excesive de contracte de achiziţie intra-grup, pe pieţe centralizate (produse cu livrare pe termen scurt – săptămână/lună) şi de acte adiţionale de modificare a preţului de contract încheiate după publicarea în Monitorul Oficial a OUG 118/2021, în vederea creşterii sumei decontate de la bugetul statului prin mărirea diferenţei dintre preţul mediu ponderat de achiziţie şi plafonul maxim stabilit prin OUG 118/2021, metodă prin care furnizorul poate beneficia de sume nejustificat de mari de la bugetul statului)”, arată documentul ANRE.

Aceste tranzacţii încheiate în scopul măririi artificiale a preţului pot fi suspectate, conform reglementărilor europene, de posibilă manipulare de piaţă, au subliniat reprezentanţii ANRE, care au demarat investigaţii în acest sens, potrivit Agerpres.

Furnizorii au utilizat şi alte modalităţi de creştere artificială a sumei decontate prin „excluderea din datele declarate ca achiziţii pe contracte în derulare în perioada noiembrie 2021-ianuarie 2022 a contractelor cu preţ mic, metodă utilizată de unii furnizori în vederea îndeplinirii criteriului de eligibilitate privind depăşirea plafonului maxim de 525 lei/MWh (energie electrică) sau de 250 lei/MWh (în cazul gazelor naturale)”.

Citeşte şi: Amânarea ratelor în 2022: Românii vor putea cere amânarea datoriilor la bănci. Cine va putea beneficia

Începând cu luna februarie 2022, lună din care se acordă compensări pe schema de plafonare pentru toţi clienţii noncasnici, au fost identificaţi furnizori care au solicitat compensare pentru proprii clienţi finali declarând ca unică sursă de achiziţie cantităţi de energie electrică pe care le-au primit în calitate de clienţi finali ai unor alţi furnizori, care la rândul lor au solicitat compensare pentru aceste cantităţi. În acest fel, pentru aceeaşi cantitate de energie electrică s-a solicitat compensarea de două ori.

Până la data de 6 iunie 2022, ANRE a primit 239 de cereri de decontare de la un număr de 65 de furnizori, a soluţionat 62 de cereri şi a confirmat către Ministerul Energiei plata unei sume de 34,8 milioane de lei aferente facturilor din noiembrie, decembrie şi o parte din luna ianuarie 2022.

Un număr de 35 de cereri, în valoare de 8 milioane de lei, au fost respinse, întrucât preţul de achiziţie a energiei a fost sub plafonul aprobat prin lege.

Citeşte şi: BNR recunoaşte că România ar fi putut urma exemplul dat de Ungaria. „Trebuia să plafonăm preţurile!”

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Cine sunt românii morți în Tenerife, în timp ce se aflau în vacanță. Unul dintre ei, o femeie, era mamă a doi copii
Fanatik.ro
Britanicii, îngrijorați de starea de sănătate a lui Dan Petrescu: „A devenit de nerecunoscut”
Capital.ro
UPDATE Călin Georgescu, trimis în fața instanței. Judecătorii au respins toate cererile și dau undă verde procesului
Playtech.ro
Prognoza meteo oficială pentru Crăciun și Revelion. Va ninge de Sărbători, oraşele cu vreme perfectă
Adevarul
Exit-poll-urile și sondajele au eșuat masiv în București. „E fără precedent. Am avut trei case de sondare care au manipulat”
wowbiz.ro
Vești de ultimă oră despre starea lui Dan Petrescu. Fiicele lui au venit de urgență în țară: „A slăbit 30 de kilograme”
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Cursul valutar BNR marți, 9 decembrie 2025: Dolarul american se află în creștere comparativ cu leul românesc
iamsport.ro
Șoc în SuperLiga?! Prevede că o echipă-surpriză va câștiga titlul datorită relației finanțatorului cu Ilie Bolojan: ”Dacă e lângă el, e campion!”
MediaFlux
Sorin Grindeanu, anunț surpriză din PSD: Intrăm într-o perioadă de analiză internă legată de participarea noastră la guvernare
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
Ce este tractografia RMN și cum ajută la înțelegerea afecțiunilor neurologice