Au început audierile în cazul tânărului mort de supradoză la festivalul SAGA de pe Arena Naţională

Marţi au început audierile în principalul dosar deschis după festivalul SAGA, din Bucureşti, cel al tânărului din Republica Moldova care a decedat în urma unei supradoze. Primul care a dat explicaţii poliţiştilor de la serviciul de combatere a consumului şi traficului de droguri a fost un prieten al tânărului decedat.
Filip Stan
07 iun. 2022, 15:17
Au început audierile în cazul tânărului mort de supradoză la festivalul SAGA de pe Arena Naţională

97 de persoane au avut probleme medicale din cauza consumului de droguri la festivalul SAGA de pe Arena Naţională. Câțiva dintre aceștia au intrat în stop cardio-respirator din cauza supradozelor, iar doi tineri au murit.

Este vorba despre un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova, care a murit în ambulanță, în drum spre spital, respectiv un tânăr aflat la Terapie Intensivă, pe secția de toxicologie a Spitalului Pantelimon. În total, 21 de persoane au primit îngrijiri medicale la festival, doar în prima noapte.

Primele expertize indică faptul că tânărul de 25 de ani, din Chişinău, ar fi decedat în urma unei supradoze cauzate de faptul că ar fi consumat mai multe substanţe interzise.

Polițiștii au deschis peste 100 de dosare penale pentru droguri, iar 13 persoane au ajuns la spital pentru că au consumat substanțe interzise. Așa arată, pe scurt, bilanțul după cel mai mare festival organizat în Capitală, care a durat trei zile.

Citeşte şi: Sorin Mîndruţescu, pact cu DNA şi scapă de închisoare. Fostul şef de la Oracle va face doar muncă în folosul comunităţii

Fostul șef al Secției de combatere a traficului de droguri, Bogdan – Felician Voicu, ar fi primit în timp real informații privind cazurile de consum depistate, iar pentru fiecare caz au urmat procedurile legale pentru formarea dosarelor.

La acest moment, Secția se ocupă de instrumentarea a zeci de dosare de consum de droguri și urmează să fie date soluții de către procurorii DIICOT în fiecare dintre acestea, scrie Stiripesurse.

Potrivit acelorași surse soluțiile, în mare parte, în cazul consumatorilor, vor fi de trimitere a acestora în cadrul unor programe de integrare derulate de către Agenția Națională Antidrog (ANA).

Citeşte şi: Cum a ajuns, de fapt, Laura Codruța Koveși la vârful DNA. Victor Ponta: „Aș mai face greșeala asta”. Dezvăluiri explozive, după aproape 10 ani

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
El este George, șoferul de 35 de ani mort în accidentul din Bălești. Bărbatul era divorțat și avea o fetiță: ”Nu îmi vine să cred că nu mai ești”
Fanatik.ro
Neluțu Varga, reacție în forță după ce CFR Cluj a bifat 10 transferuri în ultima zi: „Sper să fie fericit Șumudică, am mare încredere în el!”. Promisiune uriașă despre bani
Capital.ro
O nouă majorare pentru politicienii cel mai bine plătiți din lume. La cât ajunge salariul premierului
Playtech.ro
Care ar putea fi următoarele ținte ale Rusiei. România și Marea Neagră, în zona de risc
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Foc într-un bloc din Sibiu! Ce se întâmplă cu locatarii imobilului
iamsport.ro
Bomba anului! 'Eu știu că Șumudică va fi noul antrenor al FCSB-ului!' Gigi Becali s-ar fi dat de gol chiar când era în direct
MediaFlux
Horoscop 8 septembrie 2026. Se schimbă jocul pentru mai multe zodii! Apar răspunsuri importante, bani și decizii care nu mai pot fi amânate
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor