Variola maimuţei a ajuns în România. Dr. Adrian Marinescu, despre riscul unei epidemii: „Să fim prudenţi”

Primul caz de variola maimuţei diagnosticat în România - Un bărbat de 26 de ani din Bucureşti, aflat în spital, în stare bună. Partenerul pacientului a călătorit în Europa, în ţări cu numeroase cazuri
Filip Stan
13 iun. 2022, 20:55
Variola maimuţei a ajuns în România. Dr. Adrian Marinescu, despre riscul unei epidemii:

Adrian Marinescu, director medical la Institutul „Matei Balș”din Capitală, a vorbit luni, 13 iunie, despre riscul ca infecțiile cu variola maimuţei să provoace o pandemie precum cea de Covid-19.

Întrebat dacă riscăm o nouă epidemie sau chiar pandemie, în contextul în care a fost anunțat și în țara noastră un prim caz de infectare cu acest virus, medicul a răspuns: „Cu siguranță că nu. Discutam și în ultimele săptămâni, era vorba doar de timp până când vom avea un prim caz și în România, pentru că, atunci când ai un caz de import, vei avea o persoană care e contact direct și care se poate infecta”.

Primul caz de variola maimuţei în România. Anunţ oficial de la Ministerul Sănătăţii
Medicul a explicat că, față de Covid-19, variola maimuței se transmite mult mai greu de la om la om. „Două lucruri ar fi importante de spus încă de la început: o dată că, spre deosebire de virusul SARS-CoV-2, la variola maimuței vorbim de o transmitere care se face cu mare dificultate de la om la om. Al doilea lucru, nu e nimic nou. Probabil că știți – dacă nu, vă spun eu acum – că din 1958 vorbim de variola maimuței și că în 1970 a fost primul caz la om. Ce e diferit în această perioadă este că în afara Africii nu avem cazuri izolate sau nu sunt atât de rare. Sunt ceva mai multe și e motivul pentru care atenția noastră a tuturor se îndreaptă către aceste cazuri”, a adăugat el. Cu toate acestea, a făcut apel la prudență.

„Aș mai face o precizare. Faptul că e o boală cunoscută și că, în general, sunt forme ușoare nu înseamnă că n-ar trebui să fim prudenți, ca o discuție generală. În principiu, în raport cu bolile infecțioase, cred că tot timpul ar trebui să gândim în acest fel”, a subliniat Marinescu.

Principalele surse ale infectărilor cu variola maimuţei: o petrecere LGBT în Spania şi un festival cu zeci de mii de oameni în Belgia
Întrebat cum se transmite virusul și cum se manifestă, directorul de la ”Matei Balș” a afirmat: „Modalitatea de transmitere înseamnă contact direct și prelungit, vă și spuneam că e vorba de focar în familie, dacă este să discutăm de un focar (…). N-avem date că o persoană asimptomatică, așa cum s-a întâmplat la SARS-CoV-2, ar putea transmite, și e important, ceea ce înseamnă că acea persoană care are febră, durere în gât, ganglioni inflamați și are o erupție destul de caracteristică, cu vezicule, va fi cea care va transmite în acel interval de timp, în principiu când are erupția. E vorba de fluidele corporale”.

Precizările au fost făcute după ce un tânăr de 26 de ani, din București, a fost diagnosticat cu variola maimuței.

”Primul caz de variola maimuţei diagnosticat în România.Este vorba despre un bărbat în vârstă de 26 de ani din Bucureşti. Acesta a fost diagnosticat în cursul zilei de astăzi în urma investigaţiilor de laborator”, a transmis, luni, Ministrul Sănătăţii.

Sursa citată a precizat că boala a debutat în urmă cu 4 zile, iar pacientul s-a prezentat la spital în cursul nopţii precedente.  ”Starea bărbatului este bună. Pacientul primeşte tratament simptomatic şi se află în izolare”, a mai precizat sursa citată.
Reprezentanţii ministerului au explicat că, din anamneză, rezultă că partenerul persoanei infectate a călătorit în ultima perioadă în mai multe ţări din Europa unde există numeroase cazuri de infecţie cu variola maimuţei.

DailyBusiness
SUA accelerează dominația spațială: Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică
Spynews
Radu Drăgușin, sărbătoritul zilei! Celebrul fotbalist a împlinit 24 de ani. Ce urări emoționante a primit
Fanatik.ro
Promisiunea făcută public de Mircea Lucescu la construirea noului stadion Dinamo: “Să îi dea Dumnezeu sănătate şi după Mondial să îşi poată onora cuvântul!”
Capital.ro
Se reține permisul de conducere și poți face închisoare 5 ani. Restricții în România dacă ai permis categoria B
Playtech.ro
Coșmar fără sfârșit pentru familia lui Mario. Sora băiatului, amenințată: Știu tot ce faci, unde ieși
Adevarul
Actor celebru demontează nostalgia comunistă: „Unde dracu era omenia? Toți erau turnători”
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este primarul care a murit în tragedia de pe DN1, după ce a in... Vezi mai mult
iamsport.ro
20 de afaceriști din Constanța, gata să investească câte 5.000.000 de euro în Farul lui Hagi!
MediaFlux
Alocația și indemnizația în luna februarie se dau în avans. Când se virează banii
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil