Klaus Iohannis, vizită la Kiev: „Toți invadatorii ruși să fie trași la răspundere de justiția penală internațională”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, după vizita în Irpin, că invadatorii ruși trebuie trași la răspundere de justiția penală internațională pentru distrigerile inimaginabile din Ukraina.
Alina Andrei
16 iun. 2022, 13:11
Klaus Iohannis, vizită la Kiev:

Klaus Iohannis a ajuns joi dimineaţă la Kiev. Alături de preşedintele Franţei Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz şi Mario Dragi, Klaus Iohannis a vizitat şi împrejurimile Kievului, înainte de a se întâlni cu Volodimir Zelenski.

Citeşte şi: Primele imagini cu Klaus Iohannis, alături de Macron, Scholz şi Draghi pe străzile din Kiev. Cei patru lideri au fost flancaţi de soldaţi cu mitraliere

„Nu am cuvinte să descriu tragedia umană de neimaginat și distrugerile oribile pe care le-am văzut astăzi în Irpin. Îmi reînnoiesc ferm apelul pentru ca toți invadatorii ruși să fie trași la răspundere de justiția penală internațională, pe care România o susține pe deplin”, a scris preşedintele Klaus Iohannis, pe Twitter.

Preşedintele României a publicat şi mai multe fotografii, în care apare alături de Emmanuel Macron şi cancelarul Germaniei Olaf Scholz şi premierul Italiei Mario Draghi.

Citeşte şi: Motivul prezenţei lui Klaus Iohannis la Kiev, alături de liderii Franţei, Germaniei şi Italiei. Cu ce scop l-a invitat Macron să meargă în Ucraina

Preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz, premierul italian Mario Draghi şi preşedintele României Klaus Iohannis, care a sosit separat la Kiev, au vizitat joi dimineaţă Irpin, unul dintre oraşele de la periferia Kievului, devenit un simbol al distrugerilor şi atrocităţilor comise în timpul ocupării regiunii de către armata rusă în martie.

Liderii au fost conduşi de militari ucraineni înarmaţi, înconjuraţi de un puternic dispozitiv de securitate şi de o mulţime de jurnalişti, scrie Agerpres.

Oficialii i-au pus întrebări ghidului lor cu privire la întoarcerea locuitorilor în oraş şi la lucrările de reconstrucţie planificate, înainte de a viziona câteva minute de înregistrare video cu Irpin în urmă cu trei luni, la apogeul luptelor.

Pe pereţii unei clădiri distruse era scris „Make Europe Not War” („Faceţi Europa, nu război”). O inscripţie pe care Macron a văzut-o şi a comentat: „Este un mesaj corect (…) este foarte emoţionant să vezi asta”.

Macron, Scholz, Draghi şi Iohannis s-au plimbat pe străzile din Irpin, zonă puternic bombardată de armat lui Vladimir Putin după invadarea Ucrainei în 24 februarie 2022.

Irpin, la periferia de nord-vest a Kievului, a fost scena unor ciocniri violente între ruşi şi ucraineni în primele zile ale agresiunii ruseşti de la sfârşitul lunii februarie. Armata rusă a preluat rapid controlul asupra acestei suburbii bogate, care avea 60.000 de locuitori înainte de război, şi a ocupat-o pe tot parcursul lunii martie.

De atunci, Kievul a acuzat forţele ruse de comiterea de crime de război în Irpin şi în oraşele învecinate Bucea şi Borodianka, după ce aproape 300 de cadavre de civili au fost găsite în aceste localităţi după retragerea armatei ruse la sfârşitul lunii martie.

Citeşte şi Alertă cu bombă la Kiev, unde se află Iohannis, Macron, Scholz și Draghi (FOTO)

Cei patru lideri vor avea convorbiri cu Volodimir Zelenski despre continuarea sprijinului militar şi financiar pentru această ţară şi despre dorinţa Ucrainei de a fi admisă în Uniunea Europeană. Va urma apoi o conferinţă de presă. Vizita lui preşedintelui Klaus Iohannis la Kiev vine la doar o zi după ce acesta s-a întâlnit la Baza Mihail Kogălniceanu cu preşedintele francez Emmanuel Macron.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Destinul stadioanelor Generaţiei de Aur. Ce s-a ales de arenele pe care România a scris istorie la CM 1994
Capital.ro
Economia României se îndreaptă spre prăpastie. Radu Georgescu a lansat un avertisment pentru populație: Suntem pe primul loc în Europa la toate capitolele negative
Playtech.ro
Probleme pentru turiștii români în aeroportul din Hurghada. Ce bancnote pot fi refuzate. Totul despre viză, bani și schimb valutar
Adevarul
„Situația din Crimeea ajunge și la noi”. Mesaje de panică privind lipsa de combustibil puse de ruși pe internet
wowbiz.ro
Emil Gânj, condamnat definitiv la închisoare pe viață! Avocatul familiei victimei: „Despăgubirile vor fi imputate statului roman”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incredibil ce a descoperit o familie din Botoșani în pâinea cumpărată de la magazin. A depus imediat plângere la Protecția Consumatorului
iamsport.ro
A fost nevoit să renunțe la națională pentru că a refuzat să devină membru de partid: ”Se făceau presiuni mari și nu am acceptat!”
MediaFlux
Recrutare masivă în Armata Română. Anunțul Ministrului Apărării
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți