Val de infectări cu coronavirus în România. Adrian Marinescu: „Putem să discutăm despre un val 6”

România se confruntă cu un nou val de infectări cu COVID-19. În ultima săptămână, numărul cazurilor a crescut de la 200-250 la 4000. Medicii recomandă românilor să fie prudenţi şi să poarte mască de protecţie în spaţiile închise şi aglomerate.
Alina Costache
30 iun. 2022, 19:10
Val de infectări cu coronavirus în România. Adrian Marinescu:

Val de infectări cu coronavirus în România. Numărul cazurilor a crescut considerabil în ţara noastră, în ultima perioadă.

Val de infectări cu coronavirus în România. Marinescu: Există un trend care este peste tot în Europa

Citeşte şi Revine purtarea măștii de protecție în Europa. Care sunt țările în care au fost deja impuse restricții anti-Covid

”Putem să discutăm despre un val 6, doar că vorbim de un val care vine în etapa de conviețuire. La începutul anului 2022 spuneam că etapa pe care o avem în pandemie, pentru că pandemia nu s-a încheiat, este etapa în care conviețuim. Și spuneam și atunci că vor fi posibile creșteri și că numărul de infecții nu înseamnă neapărat o presiune la nivelul spitalelor.

Există un trend care este peste tot în Europa și nu numai. De fapt, noi trebuie să gândim așa… Partea prudentă se referă la faptul că oamenii care, din păcate, sunt în vârstă, au boli cronice, se pot infecta și pot într-o oarecare măsură să facă și forme severe. Ceea ce discutăm despre vaccinare, discutăm despre lucrurile pe care le putem face. Nu vorbim despre măsuri restrictive, vorbim despre o prudență pe care trebuie să o avem mai mult poate decât în lunile trecute când era o situație mai bună.

Punctual la ceea ce se întâmplă în spitale, este următoarea situație. Sunt mai multe prezentări, de aici se selectează și oamenii care au nevoie să fie internați iar la copii într-adevăr este o problemă. Ei fac forme ușoare, dar la copiii foarte mici, din păcate, ei trebuie să fie monitorizați în spital. Și atunci ajungem la punctul în care locurile sunt toate ocupate. Pentru că vă aduc aminte că în București și în zonele limitrofe, toți copiii care au infecții cu SARS CoV-2 vin la Matei Balș. Ori este foarte greu de rezolvat și presiunea este crescută”, a explicat medicul Adrian Marinescu la Antena 3.

Acesta spune că deşi numărul infectărilor este destul de mare, în acest moment nu putem vorbi despre cazuri severe.

”Vorbim de infectări, nu de cazuri severe. Este foarte important să facem această precizare. Nu mai vorbim despre acele forme severe, nu mai vorbim despre oameni care au nevoie de oxigen, situațiile de felul acesta sunt rare. Deci vorbim despre infectări, iar cele mai multe sunt ușoare și mai ales la adulți și nu necesită spitalizare.

Deci nu vorbim despre o presiune crescută la nivelul spitalelor. Dar dacă vorbim despre infecții, ca număr de infecții, ele pot crește. Trebuie să luăm în calcul că este o variantă virală care se transmite extrem de ușor și atunci fiecare persoană infectată transmite mai departe. Și în următoarele săptămâni ne așteptăm să fie același trend de creștere”, a mai spus Adrian Marinescu.

Citeşte şi Peste 65% dintre cazurile COVID din ultima săptămână, înregistrate la persoane vaccinate

Reamintim că ministrul Sănătăţii a anunţat că în ultima săptămână au fost raportate 4000 de cazuri de coronavirus.

„Noi suntem în alertă și zilele acestea. Există o analiză recentă a INSP prin care se observă o dominație a acestei noi tulpini B.A5 care se pare că este mai transmisibilă. Din fericire, nu este mai patogenă și chiar dacă numărul de cazuri este în creștere – am ajuns la o medie de circa 550-600 de cazuri pe zi.

În ultima săptămână am avut 4.000 de cazuri și am plecat de la 200-250 de cazuri ca medie săptămânală. A crescut destul de mult, însă cifrele sunt mici și nu vedem un impact asupra spitalizărilor”, a declarat Ministrul Sănătății.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Politicianul acuzat în trecut de spălare de bani decide soarta clubului Steaua. Cine este Radu Oprea, propunerea de ministru al Apărării în Guvernul Luca Niculescu
Capital.ro
Planul noului Guvern pentru debirocratizare și digitalizare. Statul nu mai cere documente pe care le are deja, apar „Primăriile fără hârtii” și portofelul digital RO Wallet
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Val de îmbolnăviri în județul Vaslui. Copiii, printre cei mai afectați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT