Război în Ucraina, ziua 130. Ruşii susţin c-au cucerit oraşul Lisiceansk şi toată regiunea Lugansk. Explozii în oraşul rus Belgorod, soldate cu trei morţi

Militarii ruşi au cucerit oraşul Lisiceansk, din estul Ucrainei, şi întreaga regiune Lugansk, a anunţat Ministerul rus al Apărării. Cucerirea acestei localităţi ar permite trupelor mobilizate de Vladimir Putin să ia cu asalt alte două oraşe mari din Donbas. De cealaltă, Ucraina a bombardat duminică baza rusească din Melitopol, oraş care este ocupat de trupele ruse. Tot azi, oraşul rus Belgorod a fost atacat cu rachete, iar cel puţin trei oameni au murit, după cum susţin oficialii locali. Presa rusă susţine că militarii ucraineni ar fi vinovaţi de acest atac, însă Kievul nu a transmis niciun punct de vedere.
Filip Stan
03 iul. 2022, 13:35
Război în Ucraina, ziua 130. Ruşii susţin c-au cucerit oraşul Lisiceansk şi toată regiunea Lugansk. Explozii în oraşul rus Belgorod, soldate cu trei morţi

Război în Ucraina, ziua 130. Ministrul Apărării, Serghei Şoigu, l-a informat „pe comandantul şef al forţelor armate ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, despre eliberarea republicii populare Lugansk”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării rus, citat de agenţiile de presă ruse.

Forţele ruse şi separatiste din estul Ucrainei au obţinut controlul total al oraşului Lisiceansk, a transmis agenţia de stat rusă TASS, care citează Ministerul Apărării de la Moscova.

De altfel, agenţia Reuters a relatat, citând tot Ministerul rus al Apărării, că soldaţii ruşi încercuit oraşul Lisiciansk, din estul Ucrainei, ultimul bastion important ucrainean din regiunea Lugansk, potrivit Agerpres.

Potrivit oficialilor ruşi, trupele mobilizate de Vladimir Putin au capturat satele din jurul Lisiceansk, încercuind zona, unde luptau în interiorul oraşului cu trupele ucrainene.

„Trupe şi unităţi ruse ale (autoproclamatei) republici populare Lugansk luptă în interiorul Lisiciansk, învingând total duşmanul încercuit”, a susţinut ministerul rus într-o declaraţie.

Ministerul Apărării rus a adăugat că a lovit infrastructura militară în estul Harkovului (oraş în estul Ucrainei), precum şi o bază folosită de luptători străini la periferia oraşului Nikolaev (Mikolaiv), din sudul Ucrainei.

Citeşte şi: Zelenski, strigăt disperat: „Ruşii seamănă deliberat teroare în oraşele noastre!”. După Odesa, acum este bombardat intens şi Nikolaev

Explozii în oraşul rus Belgorod, la graniţa cu Ucraina. Trei oameni au murit, iar zeci de clădiri au fost distruse

Cel puțin trei persoane au fost ucise și zeci de case au fost avariate în orașul rusesc Belgorod, în apropiere de granița cu Ucraina, a declarat duminică guvernatorul regional, iar Kievul a recunoscut că și-ar putea pierde ultimul mare bastion din estul Ucrainei în fața forțelor Kremlinului.

Cel puţin 11 blocuri şi 39 de case au fost avariate, iar cinci dintre ele au fost distruse, a explicat Gladkov, într-un mesaj postat pe aplicaţia Telegram.

Anterior, Gladkov a declarat că „incidentul” este investigat. „Probabil că sistemul de apărare aeriană a funcţionat”, a adăugat el.

Cel puţin patru persoane au fost rănite şi două spitalizate, între care un băiat de 10 ani, potrivit lui Gladkov.

Belgorod, oraş cu aproape 400.000 de locuitori, situat la circa 40 km nord de graniţa cu Ucraina, este centrul administrativ al regiunii cu acelaşi nume.

De când Rusia a invadat Ucraina, la 24 februarie, au existat numeroase relatări privind atacuri asupra Belgorodului şi asupra altor regiuni aflate la graniţa cu Ucraina, Moscova acuzând Kievul că a lansat aceste atacuri.

Ucraina nu şi-a asumat responsabilitatea pentru atacurile anterioare, însă a descris incidentele drept răzbunare şi „karma” pentru invazia Rusiei, care numeşte asaltul asupra Ucrainei drept „operaţiune militară specială” menită să dezarmeze ţara vecină şi să o protejeze de fascişti

Militarii ucraieni au atacat o bază rusă din Melitopol

Forţele ucrainene au lovit de peste 30 de ori o bază rusă în Melitopol, oraş din sudul Ucrainei ocupat de forţele ruse, a anunţat duminică primarul exilat al localităţii, Ivan Fedorov, conform Reuters.

Agenţia de presă rusă RIA a relatat că forţele ucrainene au atacat zona în care se află aeroportul din Melitopol, dar nu a precizat dacă aerodromul a fost lovit.

Volodimir Zelenski cere ajutor pentru reconstrucţia Ucrainei

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut, sâmbătă, ajutor internaţional pentru reconstrucţia Ucrainei, având în vedere distrugerea masivă suferită de ţară după patru luni de război.

În discursul său pentru naţiune, el a menţionat „2.610” oraşe şi sate ‘sub ocupaţie rusă”. Dar de la începutul războiului, pe 24 februarie, armata ucraineană a reuşit să elibereze 1.027, a dat asigurări el.

„Sute au fost complet distruse de armata rusă şi trebuie reconstruite complet”, a adăugat el, în timp ce problema reconstrucţiei ţării va fi în centrul Conferinţei de la Lugano (Elveţia) privind Ucraina, luni şi marţi.

„Nu este necesar doar să reconstruim tot ce au distrus ocupanţii, ci şi să punem noi baze pentru viaţa noastră, pentru o Ucraine sigură, modernă (…)”, a spus el.

Preşedintele ucrainean a amintit, de asemenea, că războiul este departe de a se termina. „Brutalitatea creşte în unele locuri”, a spus el.

Citeşte şi: Nouă bancnotă de 100 de ruble, lansată de Banca Centrală a Rusiei. Motivul pentru care nu a ajuns în portofelele oamenilor

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Cod galben de caniculă emis de ANM pentru 26 de județe! Mercurul din termometre va urca până la 36 de grade
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Cum a fost descoperită „Griselda de România” spânzurată. Detalii şoc despre sinuciderea traficantei din clanul Marsilia
Capital.ro
Nu scapi de ANAF nici pe șosele. Șoferii din România, filmați și verificați. Fiscul află tot în timp real
Playtech.ro
Cât a ajuns să coste instalarea unui aer condiționat. Prețurile au explodat în iunie
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Primul lider din istorie care vorbește oficial despre ieșirea țării sale din NATO: „Neutralitatea ar putea fi mai bună”
wowbiz.ro
Postarea apărută pe contul lui Culiță Sterp, la scurt timp după ce a fost condamnat definitiv la 2 ani și 6 luni de închisoare! Ce se întâmplă în familia artistului: „De fiecare dată când o să cazi...”
Spynews
Lino Golden și soția lui, Delia, s-au despărțit? Semnele care arată că cei doi foști concurenți de la Power Couple au probleme în relație
Spynews
De ce este considerat un erou pilotul avionului prăbușit în India. Cum ar fi reușit să evite cu prețul vieții o catastrofă
Evz.ro
Filmul lunii pe Netflix. Un mix savuros de comedie și dramă
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
O femeie a murit împreună cu instructorul ei, după un salt cu parașuta. Iubitul Belindei a asistat neputincios la întreaga tragedie
Cancan.ro
S-a sinucis Elena Marsilia! A fost găsită moartă, în penitenciar
Playsport.ro
Diplomat român bătut în Rusia și evacuat de urgență. FSB este principalul...
Capital.ro
Adevărul bine ascuns despre Ion Iliescu. Fostul președinte a dat ordin personal: Terorism de stat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Profesoară de 30 de ani, arestată după ce a sedus un elev de 15 ani! Ar fi întreținut relații intime cu minorul chiar în incinta școlii
Horoscop zilnic, 19 iunie 2025. Astrele impart norocul. Patru zodii isi schimba destinul la 180 de grade
MediaFlux
Doliu în fotbalul mondial! A murit un jucător de legendă
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Începe Programul Rabla 2025: cum te poți înscrie și câți bani poți obține