Petre Daea este oficial ministru al Agriculturii. Klaus Iohannis a semnat vineri decretul

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a lui Petre Daea în funcţia de ministru al Agriculturii. Depunerea jurământului, astăzi, la ora 13.00
Filip Stan
08 iul. 2022, 09:28
Petre Daea este oficial ministru al Agriculturii. Klaus Iohannis a semnat vineri decretul

UPDATE: Petre Daea a depus jurământul în fața președintelui Klaus Iohannis. El este în acest fel noul ministru al Agriculturii.

Klaus Iohannis decretul de numire în funcţia de membru al Guvernului a domnului Petre Daea, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale. Depunerea jurământului de către noul minstru va avea astăzi, ora 13:00

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 8 iulie 2022, decretul de numire în funcţia de membru al Guvernului a domnului Petre Daea, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale.

Prim-ministrul României Nicolae-Ionel Ciucă a transmis Administraţiei Prezidenţiale propunerea de numire a domnului Petre Daea în funcţia de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”, a anunţat, joi seară, Guvernul.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, după şedinţa Consiliului Politic Naţional al partidului, că înlocuitorul lui Adrian Chesnoiu la Ministerul Agriculturii este Petre Daea, despre care a afirmat că este ”un om cu experienţă şi un patriot, iubit de cei care lucrează în agricultură”.

Petre Daea, propunerea PSD pentru funcţia de ministru al Agriculturii, a fost întrebat, miercuri, dacă va îndemna spre economisirea apei, aşa cum spuseseră premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Mediului, Tanczos Barna.. ”Eu nu fac asta şi să fie bine înţeles”, a spus Daea, arătând că ”nu îşi permite niciun legumicultor să planteze vreo legumă, undeva, dacă nu are sursă de apă, trebuie să irige”, ”Cu hrana nu este de joacă”, a mai afirmat el.

ntrebat dacă va îndemna populaţia să folosească cu atenţie apa potabilă, aşa cum au anunţat autorităţile, Petre Daea a răspuns: ”Eu nu fac asta şi să fie bine înţeles. Planta nu poate trăi fără apă, este factorul vital, iar legumicultorii peste tot în România pun aceste culturi în zone sigure de apă. Nu îşi permite niciun legumicultor să planteze vreo legumă, undeva, dacă nu are sursă de apă”.

”Ei trebuie să irige, că trebuie să mâncăm. Cu hrana nu este de joacă. Aici nu ne jucăm de-a asigurarea hranei, de aceea le transmit fermierilor să îşi folosească resursele de care beneficiază”, a mai spus Daea.

Agricultorii deja pun presiune pe ministrul Petre Daea: „Ne exprimăm încrederea că va continua proiectele lui Adrian Chesnoiu”

Petre Daea a spus, despre secetă, că ”în sistemele de irigaţii, culturile sunt bune”, el arătând că acest lucru a fost posibil datorită unor decizii luate de fostul ministru, Adrian Chesnoiu, privind gratuitatea apei până la staţiile de punere sub presiune şi punerea sub presiune cu reducerea energiei până la 50%.

 

”Această măsură a făcut ca în perimetrul irigabil plantele să nu sufere iar vegetaţia este normală”, a mai spus Daea.

Petre Daea a comentat şi faptul că irigaţiile nu sunt cuprinse în PNRR, arătând că priveşte acest lucru cu îngrijorare şi mult regret.

”Nu am înţeles de ce foştii miniştri nu au reuşit să prezinte Uniunii, Comisiei Europene, acel interes formidabil pentru Europa şi pentru România (..) Nu este posibil să ai o Europă verde cu o Românie uscată. În al doilea rând, nu mi-am putut imagina, ca agronom, ca inginer în domeniu, să nu aibă argumentele tehnice, în aşa fel încât să fie prezentate la Comisie şi să asiguri UE de două culturi extrem de importante, cultura de soia (..) şi cultura porumbului”, a mai afirmat el.

Întrebat despre viziunea sa despre agricultură, Petre Daea a spus că o vede aşa cum a văzut-o întotdeauna: ”Să facem în fircare zi ce trebuie, în aşa fel încât să fie bine ţării şi fermierii să simtă acest lucru”.

Petre Daea a mai arătat că a spus de fiecare dată că cel mai mare rău în agricultură este să întrerupi programele şi îl felicită pe Adrian Chesnoiu că nu a făcut acest lucru.

Petre Daea ignoră toate avertismentele legate de secetă şi raţionalizarea apei şi este în favoarea irigaţiilor. „Cu hrana nu-i de joacă!”
”În agricultură, toate proiectele sunt prioritare”, a mai afirmat Daea, spunând că în mandatul trecut, imediat după depunerea jurământului, la ora 11 noaptea era la minister.

”Aşa voi face şi imediat după ce voi depune jurământul, să mă duc în şantierul muncii, al obiectivelor de investiţii atât de necesare ţării” a arătat el.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna a declarat, miercuri, în şedinţa de Guvern, că 70% din ţară este afectată de diverse faze ale secetei pedologice, iar în privinţa rezervei strategice de apă, cele 40 de lacuri de acumulare, cu importanţă strategică, sunt la un grad de umplere de 68%.

Ministrul a făcut un apel la consum raţional al apei potabile, pentru că presupune investiţii uriaşe de captare, de tratare, de transport şi de distribuţie şi nu putem în perioadele de secetă să consumăm mai mult de zece ori decât într-o perioadă normală, pentru a uda.

 

DailyBusiness
Marian Vanghelie, în instanță cu Oana Mizil. Fosta parteneră a politicianului a obținut ordin de protecție
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Imagini incredibile cu Andreea Esca în Grecia! Nimeni nu se aștepta să pozeze așa – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cum arată, de fapt, viața unei soții de fotbalist în Arabia Saudită. Cele mai ascunse secrete au fost dezvăluite de soția fostului star de la Manchester City
Capital.ro
Ora de iarnă 2025. Au renunțat la schimbarea orei. Unde nu se mai dau ceasurile înapoi
Playtech.ro
Elevii primesc absențe dacă lipsesc luni, în prima zi de școală? Ce trebuie să știe părinții înainte de începerea noului an școlar
Adevarul
Cum a fost păstrat trupul lui Carlo Acutis, „influencerul lui Dumnezeu”, care va fi canonizat duminică de Papa Leon XIV
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Anunţ-bombă de la Petrom. E jale
Prosport.ro
FOTO. Cum arată seducătoarea de fotbaliști: „Nu mi-am făcut nicio operație”
kanald.ro
Accident cu 11 victime, inclusiv minori, în județul Ialomița! A fost activat Planul Roșu de Intervenție
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat între femeia din Iași și iubitul ei, care a omorât-o în bătaie, în dormitor. Clipele pasionale au devenit un coșmar
iamsport.ro
ȘOCANT: Zouma valorează mai mult decât 9 echipe din SuperLiga! Petrolul are 40 de jucători, dar lotul său rămâne mai slab cotat decât francezul
MediaFlux
Cu cât se măresc impozitele pentru locuințe și mașini în 2026. Pentru o categorie auto șoferii vor plăti mai puțin
stirilekanald.ro
Venezuela și SUA, noul război mondial? Cresc tensiunile între cele două state. Donald Trump dă liber armatei la atac
substantial.ro
Știai că trezitul la ora 3 sau 4 dimineața este un semn clar de…