Adrian Chesnoiu, la DNA. Fostul ministru al Agriculturii este audiat de procurori

Fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a ajuns la Direcția Națională Anticorupție, în Timișoara. El este acuzat de abuz în serviciu.
Filip Stan
11 iul. 2022, 10:11
Adrian Chesnoiu, la DNA. Fostul ministru al Agriculturii este audiat de procurori
Adrian Chesnoiu, la DNA - Sursa foto: opiniatimisoarei.ro

Adrian Chesnoiu a ajuns luni dimineaţă la DNA pentru a fi audiat de procurori într-un dosar de corupţie. La intrarea în sediul Directiei Nationale Anticoruptie Timisoara, Chesnoiul le-a spus jurnaliştilor ca nu vrea sa dea nicio declaratie pana la finalizarea anchetei pentru ca „nu sunt adeptul justitiei televizate”.

Procurorii DNA îl suspecteaza pe Adrian Chesnoiu de abuz in serviciu şi instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite, privind trucarea unor concursuri de angajare.

„În perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene.

Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la patru candidați “agreați” dintre care, în urma susținerii probelor scrise și orale, doar trei au promovat concursurile respective.

De menționat este faptul că, la intervenția directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidați, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze pe acesta în condițiile în care nu obținuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei”, a transmis DNA.

Cişteşte şi: Adrian Chesnoiu garantează pentru Petre Daea: „Viitorul agriculturii este în continuare pe mâini bune!”

Vă reamintim că Adrian Chesnoiu a demisionat în 23 iunie 2022 de la conducerea Ministerului Agriculturii după ce DNA a cerut Camerei Deputaţilor să ridice imunitatea acestuia, acuzat de abuz în serviciu la presupusa trucare a unui concurs.

Citeşte şi: Adrian Chesnoiu, primele declaraţii după ce Comisia Juridică a votat pentru ridicarea imunităţii: „În şase luni am reuşit să fac lucruri care stagnau de multă vreme”

„NU am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă! În urma apariției în spațiul public a unor suspiciuni cu privire la activitatea mea ministerială, am luat următoarele decizii:

Le solicit tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toții egali în fața legii și vreau să am posibilitatea de a elimina orice potențială suspiciune!

Mă retrag din funcția de ministru – nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale. De asemenea, mă autosuspend din Partidul Social Democrat!

Vă mulțumesc tuturor celor care aveți încredere în mine, în nevinovăția mea și în toate lucrurile bune pe care le-am făcut!

Doamne ajută!”, a scris Adrian Chesnoiu, pe pagina sa de Facebook, după procurorul general al României a transmis Camerei Deputaţilor referatul DNA pentru exercitarea prerogativei de a cere urmărirea penală faţă de Adrian Chesnoiu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT