STUDIU | Omul, principala cauză a degradării mediului. Trebuie să nu mai considere natura drept o sursă de profit

Miliarde de oameni trebuie să înceteze să considere natura drept o sursă de profit pe termen scurt şi să se raporteze în schimb la "valorile" care leagă bunăstarea sa de cea a planetei. Avertismentul a fost lansat de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) într-un raport publicat luni. Autorii studiului atrag atenţia că supraexploatarea speciilor sălbatice pune în pericol supravieţuirea a miliarde de oameni. Mai mult şase dintre cele nouă praguri pe care omenirea nu ar trebui să le treacă pentru a menţine condiţii favorabile propriei dezvoltări au fost deja depăşite.
Filip Stan
13 iul. 2022, 18:13
STUDIU | Omul, principala cauză a degradării mediului. Trebuie să nu mai considere natura drept o sursă de profit
foto: earth.com

În lipsa de măsuri de prevenire a degradării mediului, obiectivele de dezvoltare durabilă şi de reducere a inegalităţilor din lume vor rămâne la stadiul de promisiuni, precizează IPBES – experţii în biodiversitate ai ONU, citaţi de AFP şi Reuters.

Raportul consacrat „valorilor şi evaluării naturii” a fost adoptat sâmbătă la Bonn de reprezentanţii a 139 de ţări – inclusiv SUA, China şi Rusia – şi apare la trei zile după un alt raport al IPBES care a avertizat că supraexploatarea speciilor sălbatice pune în pericol supravieţuirea a miliarde de oameni, conform Agerpres.

Cele două documente se vor afla pe agenda reuniunii COP15 privind biodiversitatea prevăzută pentru luna decembrie la Montreal şi care urmează să stabilească un cadru pentru protejarea naturii şi a resurselor ei la nivel mondial, până în 2050.

Pentru acest al doilea raport, realizat pe parcursul a patru ani, 80 de experţi au analizat peste 13.000 de studii ştiinţifice privind distrugerea ecosistemelor, motivele acesteia şi valorile alternative ce ar putea favoriza durabilitatea.

Citeşte şi: E OFICIAL! Navele cu cereale din Ucraina pot să treacă prin canalul Bâstroe. România şi-a dat acordul: „Trebuie să sprijinim Ucraina!”

Avertisment despre principala cauză a degradării mediului. „Natura este ceea ce ne permite să trăim”

Oamenii sunt principalele cauze ale acestei crize a mediului natural, ce avansează în strânsă legătură cu dereglările climatice, conchid cercetătorii.

Din 1950, speranţa de viaţă medie s-a dublat, în timp ce venitul pe cap de locuitor a crescut de cinci ori.

Or, „natura este ceea ce ne permite să trăim, furnizându-ne hrană, remedii, materii prime, oxigen, reglementare climatică şi multe altele”, subliniază Inger Andersen, şefa Programului ONU pentru mediu.

Terra are însă constrângeri fizice şi, conform oamenilor de ştiinţă, cel puţin şase din cele nouă „limite planetare” – acele praguri pe care omenirea nu ar trebui să le treacă pentru a menţine condiţii favorabile propriei dezvoltări – au fost deja depăşite, arată sursa citată.

Două rapoarte precedente ale ONU – privind schimbările climatice şi privind biodiversitatea, din 2019 – au conchis deja că doar o transformare în profunzime a modului nostru de a produce, distribui şi consuma ar putea permite redresarea situaţiei. Ceea ce este o misiune cvasi-imposibilă, în cazul în care omenirea nu-şi schimbă modul de a percepe şi evalua natura, în prezent percepţia majoritară fiind că durabilitatea nu poate fi atinsă decât în detrimentul bunăstării oamenilor, în timp ce bunăstarea viitoare a societăţilor noastre necesită o natură sănătoasă, capabilă să se regenereze, avertizează experţii IPBES.

Cum ar trebuie să raporteze omul la natură

Raportul defineşte patru categorii principale, care se pot combina, de „valori” umane în raport cu natura, categorii ce pot fi rezumate la a trăi „din”, „cu”, „în” şi „ca” mediul.

Astfel, omul trăieşte „din” natură dacă se concentrează pe exploatarea resurselor pentru a-şi alimenta creşterea şi modul de viaţă – este de altfel viziunea dominantă.

A trăi „împreună cu” natura presupune a o considera independentă de necesităţile umane. Obiectivul afişat de a acorda statutul de zone protejate pentru 30% din suprafaţa globului intră în special în această categorie.

Pentru societăţile – mai ales indigene – care trăiesc „în” natură, mediul face parte din identitatea şi cultura lor, uniune împinsă şi mai departe de cei care trăiesc „asemenea” naturii.

Marile proiecte, mai ales cele de infrastructură ca Marele baraj al Renaşterii, construit de Etiopia pe Nilul Albastru, sau proiectul „Train Maya” din peninsula mexicană Yucatan, trebuie decise ţinând cont de toate aceste „valori” şi nu numai de cost/profit, subliniază autorii acestui raport.

Totodată, în timp ce unii susţin că atribuirea unei valori în bani resurselor naturale poate determina guvernele, companiile şi pe consumatori să aibă grijă de ele, alţii consideră că stabilirea unui preţ pentru ceva de o valoare inestimabilă nu poate avea decât efectul contrar. Deşi sunt posibile unele evaluări în termeni monetari – de exemplu, valoarea pădurii ca mijloc de compensare a emisiilor de carbon -, alte evaluări, ca stabilirea valorii ei spirituale pentru cei care trăiesc acolo, sunt imposibile.

„Evaluarea economică este necesară, dar nu suficientă. Trebuie puse în balanţă toate tipurile diferite de valori existente”, a conchis Unai Pascual, co-preşedintele sesiunii IPBES care a adoptat raportul.

Citeşte şi:  Cum a apărut un român pe o plajă din Thassos. Imaginea a devenit virală pe Internet: „Uite aşa ne facem de râs acasă la alţii!”

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Atac nuclear la Nicușor Dan după ce a trimis „Legea Novak” la CCR: „Este anti-român! Sunt siderat!”
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
Casă construită fără autorizaţie. Cum poţi scăpa de amenda de la primărie sau Poliţia Locală
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Prietenii lui Marco, gest impresionant chiar înainte de înmormântare. Postarea care a îndurerat pe toată lumea
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Ozempic și alte medicamente minune de slăbit ar duce la orbire. Proces colectiv uriaș în SUA
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde