Cum să-ţi cumperi maşină la un preţ de nimic. ANAF scoate la licitaţie autoturisme confiscate, preţ de pornire: 1600 lei

Dacă ai în plan achiziţionarea unei maşini în viitorul apropiat, fii pe fază! În luna iulie 2022, ANAF scoate la licitaţie numeroase maşini confiscate. Printre modelele licitate, Renault, Ford sau Mercedes. Licitaţia începe de la 1600 de lei.
Alina Costache
21 iul. 2022, 11:16
Cum să-ţi cumperi maşină la un preţ de nimic. ANAF scoate la licitaţie autoturisme confiscate, preţ de pornire: 1600 lei

ANAF urmează să organizeze licitaţii în mai multe oraşe. Pentru a putea participa, cei interesaţi trebuie să depună, cu o zi înainte de licitaţie, mai multe documente.

Invităm pe cei care pretind vreun drept asupra acestor bunuri să înştiinţeze despre aceasta organul de executare, înainte de data stabilită pentru vânzare. Cei interesaţi în cumpărarea bunurilor sunt invitaţi să se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop şi până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare„, se arată în anunţurile de licitaţie ale ANAF.

Preţul de pornire este de 1600 de lei. Licitaţiile vor fi organizate în Constanţa, Satu Mare, Arad, Iaşi, Timişoara, Cluj, Bucureşti, Urziceni.

Când vor avea loc licitaţiile şi ce modele de maşini vor fi licitate

La Constanţa, ANAF organizează o licitaţie pe 27 iulie pentru vânzarea unui autoturism marca Daewoo Matiz. Preţul de pornire a licitaţiei, exclusiv TVA, este de 520 de lei. Detalii, aici

La Satu Mare, ANAF organizează o licitaţie pe 4 august 2022, atunci când se vor vinde mai multe maşini, după cum urmează:

– Ford Transit 2002, 2402 cmc, cutie manuală, preţ de pornire a licitaţiei: 6527 de lei;

– Ssangyong Kyron 2007, 1998 cmc, cutie manuală, preţ de pornire a licitaţiei: 6993 de lei;

– Fiat Ducato 2001, 2800 cmc, cutie manuală, preţ de pornire a licitaţiei: 6534 de lei;

– Volvo FL615 1999 (basculantă), cutie manuală, preţ de pornire a licitaţiei: 10257 de lei;

– Ford FDEY 2001, 1998 cmc, cutie manuală, preţ de pornire a licitaţiei: 5367 de lei;

– Volvo XC60 2010, 2400 cmc, cutie manuală, preţ de pornire a licitaţiei: 29170 de lei;

– Nissan Terano 2001, 2664 cmc, cutie manuală, preţ de pornire a licitaţiei: 5834 de lei.

Toate detaliile despre licitaţia organizată la Satu Mare, aici şi aici.

Citeste si Mesaje false în numele ANAF. Nu deschideţi linkurile din aceste emailuri şi nu trimiteţi bani în conturile indicate!

La Arad, licitaţia va avea loc pe 27 iulie, ora 15.00. Cele două modele de maşini care vor fi scoase la licitaţie sunt:

– Porsche Cayenne 2010, 2967 cmc, preţ de pornire a licitaţiei: 59330 de lei;

– Nissa Navara 2005, 2488 cmc, preţ de pornire a licitaţiei: 24720 de lei.

Anunţul complet al licitaţiei poate fi descărcat aici.

La Iaşi, va fi scos la licitaţie un Volkswagen Sharan 2004, iar preţul de pornire este de 8413 lei. Anunţul complet poate fi citit aici.

La Timişoara, ANAF organizează o licitaţie pe 30 august 2022, la ora 14.00. Autoturismele care vor fi puse în vânzare sunt:

– ATV Honda, preţ de pornire a licitaţiei: 7923 de lei;

– Opel Corsa 2005, preţ de pornire a licitaţiei: 10564 de lei;

– Volkswagen e-Up 2007, preţ de pornire a licitaţiei: 20599 de lei.

Detalii, aici.

La Cluj, licitaţia se va desfăşura pe 25 iulie, la ora 12.00, iar autoturismul scos la vânzare va fi un Renault Laguna 2000. Preţul de pornire este de 1600 de lei. Detaliile pot fi obţinute de aici.

Bucureştenii interesaţi să-şi cumpere o maşină sunt aşteptaţi pe 26 iulie. Autoturismul licitat este un autoturism marca Mercedes-Benz, model Vito 2007, la preţul de pornire de 11606 de lei. Anunţul complet poate fi descărcat aici.

La Urziceni, ANAF organizează o licitaţie pe 25 iulie, ora 11.00, când va fi scos la vânzare un autoturism marca Mercedes-Benz, model C 220 CDI, la preţul de pornire de 11006 lei. Anunţul complet poate fi descărcat aici.

Citeste si Angajări ANAF 2022. 60% dintre posturile scoase la concurs au fost ocupate, peste 40% dintre candidaţi au luat note sub 5,5 la proba scrisă

Acte necesare pentru participarea la licitaţie

„Pentru participarea la licitaţie ofertanţii depun, cu cel puţin o zi înainte de data licitaţiei, următoarele documente:

a) oferta de cumpărare;

b) dovada plăţii taxei de participare sau a constituirii garanţiei sub forma scrisorii de garanţie, reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei;

c) împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant;

d) pentru persoanele juridice române, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului;

e) pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română;

f) pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate;

g) pentru persoanele fizice străine, copie de pe actul de identitate/paşaport;

h) declaraţia pe proprie răspundere a ofertantului prin care certifică faptul că nu este persoană interpusă cu debitorul”, se mai arată în anunţurile ANAF.

DailyBusiness
Vlăduța Lupău a făcut anunțul despre al treilea copil: „O să vă și arăt, ca să fie așa pe dovedite”
Spynews
CRBL, dezvăluiri despre relația cu fiica lui. Relația lor s-ar fi răcit: „M-a pus la zid”. Cum le răspunde celor care spun că a uitat de Alessia
Fanatik.ro
Probleme mari pentru omul FCSB-ului! S-a operat și nu mai are voie să facă sport
Capital.ro
Trump și Putin vor avea o nouă întâlnire, de data aceasta la Budapesta: Să vedem dacă punem capăt acestui război rușinos
Playtech.ro
Cele mai bune oferte la energie electrică în octombrie 2025. Hidroelectrica pierde teren, PPC vine cu noi oferte de preț
Adevarul
„Boloş i-a avertizat pe Ciolacu și Iohannis în legătură cu deficitul. I-a durut la bască”. Ludovic Orban îi acuză pe cei doi de iresponsabilitate
wowbiz.ro
Scene SFÂȘIETOARE la înmormântarea Elenei, femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
kanald.ro
Prima țară din UE care ar putea legaliza ziua de lucru de 13 ore. Sindicatele denunță „distrugerea oricărui concept de viață familială”
Cancan.ro
Cutremur în televiziune! PRO TV a cedat emisiunea Survivor România postului concurent. Când se difuzează primul sezon
iamsport.ro
Ion Țiriac, atac fără menajamente: ”S-a terminat cu sportul! De asta am și vândut turneul de la Madrid”
MediaFlux
Anunț oficial de la Guvern! Ce se întâmplă cu salariile românilor
stirilekanald.ro
Doliu în lumea bisericească! Părintele Ciprian Necula a încetat din viață: „A fost cunoscut și iubit pentru blândețea și lumina pe care le răspândea în jurul său”
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025