Ucraina a refuzat să semneze acordul cu Rusia. Kievul va exporta totuşi cereale, prin trei porturi de la Marea Neagră

Ucraina a semnat vineri un acord privind exportul de cereale ucrainene, însă numai cu Turcia și ONU, fără Rusia. Kievul şi Moscova vor semna în schimb acorduri paralele privind exporturile de cereale cu ONU.
Daniel Spătaru
22 iul. 2022, 16:38
Ucraina a refuzat să semneze acordul cu Rusia. Kievul va exporta totuşi cereale, prin trei porturi de la Marea Neagră

„Ucraina, Turcia și ONU au semnat un acord privind exportul de cereale. Controlul porturilor „Odesa”, „Cernomorsk” și „Yuzhny” rămâne dub autoritate ucraineană. Prezența în aceste porturi a altor nave, cu excepția celor care ar trebui să asigure exportul de cereale și produse alimentare aferente și îngrășăminte, nu este permisă”, se arată pe canalul de Telegram, Insider UA.

Anterior, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a zburat la Istanbul pentru a semna un acord privind exportul de cereale ucrainene, precum şi pentru eliminarea restricţiilor la exportul de produse ruseşti. Mihail Podoliak, consilier al șefului biroului președintelui Ucrainei, a declarat că Ucraina și Rusia nu vor semna un acord direct privind exportul de cereale, ci vor semna documente în oglindă.

Citeşte şi Ministrul Agriculturii din Germania nu crede în rezolvarea crizei cerealelor. „Să ai încredere în Putin e ca şi cum ai crede în Moş Crăciun”

”Ucraina nu semnează niciun document cu Rusia. Semnăm un acord cu Turcia şi ONU şi ne asumăm obligaţii faţă de acestea. Rusia semnează un acord în oglindă cu Turcia şi ONU”, a afirmat Podoliak pe contul său de Twitter. El a subliniat că navele ruseşti nu vor escorta transporturile cerealelor şi nu vor exista reprezentaţi ruşi în porturile ucrainene, iar ”în caz de provocări, va exista un răspuns militar imediat”

Toate inspecţiile navelor de transport vor fi efectuate de echipe comune în apele turceşti, dacă va fi nevoie”, a conchis oficialul ucrainean.

Citeşte şi E OFICIAL! Navele cu cereale din Ucraina pot să treacă prin canalul Bâstroe. România şi-a dat acordul: „Trebuie să sprijinim Ucraina!”

 

DailyBusiness
PSD îl propune pe Sorin Grindeanu premier și cere control total asupra programului de guvernare
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Povestea tulburătoare a noului jucător al Universității Craiova! Doi frați i-au murit, iar banii din salariu îi trimite familiei rămase
Capital.ro
ANAF schimbă regulile pentru veniturile din străinătate: ce trebuie depus și când apare obligația 
Playtech.ro
Limită de plăţi impusă de bancă fără cererea clientului. Poți rămâne fără posibilitatea de a plăti dacă ai depăşit acest număr de tranzacţii
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ipoteză șoc în cazul lui Emil Gânj. Criminalist: „Probabil că și-a luat viața”
iamsport.ro
BREAKING | Gigi Becali a mai dat un jucător afară de la FCSB! Fotbalistul mai avea un an de contract, dar tocmai a semnat rezilierea
MediaFlux
Se pregătește unirea României cu Republica Moldova! Propunere legislativă depusă de S.O.S România, adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Senatul, forul decizional
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?