Cu cine ar fi înlocuit-o Liviu Dragnea pe Irina Tănase. Cine este frumoasa Oana Leonte

Oana Leonte, o tânără profesoară de franceză, este dovada ca APP, partidul lui Liviu Dragnea, chiar aduce generaţia nouă în politica românească.
Filip Stan
24 iul. 2022, 18:21
Cu cine ar fi înlocuit-o Liviu Dragnea pe Irina Tănase. Cine este frumoasa Oana Leonte

Despărțirea lui Liviu Dragnea de Irina Tănase a surprins pe toată lumea. Cei doi au trecut prin multe momente dificile, dar se pare că fostul politician ar fi suspectat-o de trădare.  Fostul lider PSD ar fi părăsit-o pe Irina prin intermediul unui SMS, apoi ar fi blocat-o fără să-i dea dreptul la replică.

„Despărțirea de Liviu este cel mai dureros moment pe care l-am trăit până acum. Ne leagă o poveste de 8 ani, în care i-am fost fidelă, l-am sprijinit necondiționat și n-au existat fapte de care să mă rușinez. La vârsta mea, 29 de ani, n-am puterea să lupt singură împotriva unor neadevăruri. Am sentimentul amar că nu mă pot apăra, atâta vreme cât Liviu nu este dispus să mă asculte. Despărțirea dintre noi a fost bruscă. Mi-a trimis, într-o noapte, un SMS care conținea conversațiile pe care le-ați publicat și ulterior nu l-am mai putut contacta. Pesemne că m-a blocat”, a spus atunci Irina Tănase.

Liviu Dragnea pare că nu a pierdut vremea şi ar avea o nouă iubită tânără. Buzoianca Oana Leonte, tânăra profesoară de franceză, este dovada că APP, partidul lui Liviu Dragnea, chiar aduce generația nouă în politica românească. Şi nu numai, dacă ar fi să dăm crezare bârfelor din culisele politicii româneşti. Oficial, nici fostul lider PSD, nici tânăra politician din APP nu au confirmat relaţia.

Liviu Dragnea revine în politică: „Nu voi înceta să lupt cu hienele și trădătorii de neam care pun România pe tava stăpânilor din afară!”

Aceasta a absolvit facultatea de limbi străine și are 25 de ani. „De mai bine de jumatate de an Alianta Pentru Patrie este casa mea, este a doua mea casa, si cumva eu imi doresc foarte mult sa atrag langa mine foarte multi tineri.”

Oana Leonte a absolvit Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine și este masterand în Sociologie. A activat în echipa de volei a CSS Buzău, a fost model și a publicat un volum de versuri în timpul liceului. Leonte a fost, timp de șase luni, secretar general al APP Sectorul 1 și, conform unor surse locale, ar face jocurile la APP Buzău.

„Într-o lume polarizată, divizată, care tinde spre globalizare, România trebuie să rămână unită și suverană, iar tradițiile, obiceiurile și credința rămân valorile de la care trebuie să construim o Românie nouă, puternică, unde tinerii să trăiască fără grija zilei de mâine. Îndemn tinerii care își iubesc țara să se alăture unui partid profund românesc, pentru ca România să reprezinte în viitor o putere în materie de educație, sport, energie, cultură,  turism”, este unul dintre mesajele acesteia de pe rețelele de socializare.

Lovitură pentru Liviu Dragnea. Tribunalul menţine interceptările SRI ca probe în dosarul Tel Drum

Într-un interviu pentru presa locală, la intrebarea Cum dumnezeu reusiti voi, cu Liviu Dragnea, Codrin Stefanescu, ca partid, sa resoftati mintile tinerilor?, Oana Leonte afirmă: „Stim foarte bine ca domnul Liviu Dragnea si Codrin Stefanescu au fost foarte apropiati de organizatiile de tineret de la PSD, noi avem sustinerea dansilor, sunt alaturi de noi, in sensul ca ne dau anumite directii, ne coordoneaza, avem activitati.”

„Pur si simplu noi am fost destul de prezenti si in mediul online, si cred ca acesta a fost inceputul, au vazut toate mesajele care au fost postate , pe APP, in online, si nu ai cum sa nu intelegi sau sa nu iti dai seama din chestiile astea.”

„Tinerii sunt aici pentru tara, pentru ca pur si simplu vor o schimbare. Oamenii nu mai suporta minciuna, vor altceva.” este parerea Oanei legata de tinerii din Alianta Pentru Patrie. „Nu trebuie sa inveti un text pe de rost si sa mergi la 100 de persoane sa il spui, pentru ca oamenii sunt diferiti, si au nevoi diferite, si probleme diferite, si situatii diferite. Tu cand te intalnesti cu un om si ii vorbesti despre Alianta Pentru Patrie, tu il simti pe omul ala, iar omul ala daca s-a oprit sa vorbeasca cu tine, te asculta, si tu ii explici realitatea.”

„Eu nu stiu cum au curaj unii sa se uite in ochii tinerilor, sau nu stiu cum ar avea unii curaj sa vina sa ma priveasca pe mine in ochi, care stiu si eu acum despre ce este vorba, si cat am fost mintiti, si cat am fost lasati in spate, si cat s-a tras pe tara asta”, a declarat Oana Leonte pentru Observatorul Buzoian.

Irina Tănase și Liviu Dragnea s-au cunoscut în 2013, iar la scurt timp au decis să formeze un cuplu. Cei doi au demonstrat în nenumărate rânduri că iubirea lor este mai presus de orice zvon care apărea în presă legat de relația lor. Deși între ei exista o diferență de 30 de ani, Irina și-a apărat mereu povestea de dragoste trăită alături de fostul lider al PSD.

Liviu Dragnea, fost preşedinte al PSD, a anunţat după ieşirea din închisoare că va sprijini un partid nou-înfiinţat, numit Alianţa pentru Patrie. Potrivit lui Dragnea, formațiunea a luat naștere în urma demersurilor făcute de Codrin Ștefănescu, deocamdată Dragnea având interdicţii de a evolua în politică.

Irina Tănase are şi ea un admirator secret! Cum a fost surprinsă fosta iubită a lui Liviu Dragnea FOTO

 

 

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Ion Iliescu a fost supus unei noi intervenții! Anunț de ultimă oră despre starea de sănătate a fostului președinte
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Singurele zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 17 iunie de la ora 7.00. Schimbări, regăsiri și noroc din plin pentru acești nativi
Capital.ro
Șoferii trebuie să se prezinte obligatoriu la RAR. Mașinile care nu mai trec ITP-ul. Circulația pe drumurile publice, interzisă
Playtech.ro
Ce înseamnă crucea de la semafor pe care o găseşti prin unele oraşe europene. Cui trebuie să dai prioritate, de fapt
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Coreea de Nord a pierdut peste jumătate din trupele trimise Rusiei. Ar putea trupele nord-coreene să fie desfășurate la granița cu Ucraina?
wowbiz.ro
Imagini de infarct cu Ioana Tufaru în costum de baie la plajă în Eforie! Vacanță pe buget de criză: 40 lei/zi
Spynews
Discuții aprinse pe ponton la Snagov. Laurențiu Reghecampf a venit să ia barca! A venit poliția
Spynews
Când a aflat Dan Alexa de presupusa infidelitate a soției sale! Susține că el a filmat imaginile cu ea ieșind din casa altui bărbat: ”Mi-a luat nevasta”
Evz.ro
Cum să supraviețuiești verii toride fără aer condiționat. Metode simple
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
 O fetiță de doar doi ani s-a prăbușit de la etajul unui bloc din cartierul Bucureștii Noi
Cancan.ro
DOLIU în lumea fotbalului! Fostul internațional a murit la doar 33 de ani 😢
Playsport.ro
Câți bani poți scoate de la bancomat fie că e Banca Transilvania, BRD, ING sau oricare alta, dacă ai card de...
Capital.ro
Doliu în lumea sportului. Un cunoscut fotbalist al Naționalei s-a stins. I-a fost fatal un stop cardiac
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Iulia a murit lovită de tren, în timp ce asculta muzică în căști. Fata nici nu împlinise 18 ani
Asta mai lipsea. Grevă generală
MediaFlux
Vestea momentului despre pensii! Anunț pentru aproape cinci milioane de pensionari din România de la INS
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine achită nota de plată a crizei politice românești: durează prea mult și… aparatul taxează!