Un nou caz de variola maimuţei în România. Bilanţul a ajuns la 21 de infectări

Ministerul Sănătăţii anunţă un nou caz de variola maimuței confirmat în România. Bilanţul oficial al autorităţilor a ajuns la 21 de cazuri în ţara noastră.
Alina Andrei
29 iul. 2022, 15:37
Un nou caz de variola maimuţei în România. Bilanţul a ajuns la 21 de infectări

Un nou caz de variola maimuței a fost confirmat în România, anunţă Ministerul Sănătăţii. 

Este vorba despre un bărbat de 51 de ani din Giurgiu. Starea lui de sănătate este bună și se află în izolare la domiciliu.

Până în prezent, în România au fost diagnosticați cu variola maimuței 21 de pacienți.

Citeşte şi: Alexandru Rafila, despre variola maimuţei: Vaccinarea nu este recomandată ca şi vaccinare de masă

 

Şeful OMS recomandă reducerea partenerilor sexuali pentru a evita infectarea cu variola maimuţei

Comisarul european însărcinat cu Sănătatea şi Securitatea Alimentară, Stella Kyriakides, a îndemnat, miercuri, cele 27 de state membre să îşi intensifice eforturile pentru a combate focarele din UE, pe care ea le-a numit ”epicentrul cazurilor depistate”.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că 98% dintre cazurile de variola maimuţei depistate de la apariţia focarelor în luna mai au fost în rândul bărbaţilor homosexuali, bisexuali şi altor bărbaţi care întreţin relaţii sexuale cu bărbaţi. El a cerut celor expuşi riscului să ia măsuri pentru a se proteja.

”Acest lucru înseamnă să faci alegeri sigure pentru tine şi ceilalţi, pentru bărbaţii care întreţin relaţii sexuale cu bărbaţi. Astfel, este inclusă, pentru moment, reducerea numărului de parteneri sexuali”, a subliniat el.

Citeşte şi: Variola maimuţei, declarată de OMS „urgenţă sanitară globală”. Reacţia Comisiei Europene

Persoanele infecţioase ar trebui să se izoleze şi să evite adunările care implică contact fizic apropiat, iar oamenii ar trebui să obţină informaţii cu privire la orice partener sexual nou în cazul în care, a mai spus şeful OMS.

Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din SUA nu a sugerat că bărbaţii care întreţin relaţii sexuale cu bărbaţi îşi reduc numărul partenerilor sexuali, ci doar că evite contactul piele pe piele cu persoanele care au o erupţie care ar putea fi variola maimuţei.

Oficialii OMS au subliniat că variola maimuţei poate infecta pe oricine se află în contact strâns cu o persoană infectată sau cu îmbrăcămintea sau lenjeriile de pat contaminate.

OMS a avertizat că boala ar putea fi mai gravă în rândul populaţiei vulnerabile, precum copiii sau femeile însărcinate.

”Ştim foarte clar că unul dintre principalele moduri de expunere pentru această boală particulară este contactul direct, contactul apropiat, contactul piele cu piele, posibil chiar contactul faţă în faţă, expunerea la stropi sau virusuri care pot fi în gură”, a declarat doctorul Rosamund Lewis, responsabilul tehnic al OMS pentru variola maimuţei.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Gigi Becali s-a enervat în direct după CFR Cluj – FCSB 1-0: „Nu fac eu la fotbal ce zice Ilie Dumitrescu!”
Capital.ro
Horoscop 24 – 30 august 2026. Această zodie are parte de interacțiuni prietenoase și productive la locul de muncă și acasă
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Cazul Lindsay Clancy. Cum a ajuns o mamă care și-a ucis cei trei copii să fie susținută de sute de femei
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Dan Șucu s-a decis și plătește 2.500.000 de euro pentru transfer
MediaFlux
Ce pensie primești dacă ai muncit 35 de ani cu un salariu de 4000 sau 5000 de lei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat