Contul de Twitter al Burger King a fost spart de hackeri

Contul de Twitter al lanţului de restaurante de tip fast-food Burger King a fost spart, luni, de hackeri, sigla companiei fiind înlocuită cu logoul şi denumirea "McDonalds".
Alina Costache
19 feb. 2013, 15:02
Contul de Twitter al Burger King a fost spart de hackeri

Cei care au piratat contul de Twitter al companiei au anunţat, totodată, că Burger King a fost cumpărat de compania concurentă McDonald’s, potrivit Mediafax.

Pe parcursul celor câteva ore în care a fost piratat, contul Burger King a înregistrat o creştere de la 90.000 la 110.000 de followeri.

Într-o declaraţie de presă, reprezentanţii Burger King au confirmat piratarea contului de Twitter al companiei. Aceştia au spus că au declanşat procedurile pentru suspendarea contului până la restabilirea legitimităţii acestuia şi până când vor putea fi publicate din nou mesajele companiei. Totodată, reprezentanţii Burger King au cerut scuze fanilor companiei. Contul a fost suspendat la ora 19.00 GMT.

Pe de altă parte, pe contul oficial de Twitter al McDonald’s, reprezentanţii companiei şi-au arătat susţinerea faţă de competitorii lor de la Burger King, precizând că nu au avut nimic de-a face cu piratarea contului de Twitter al acestora din urmă.

Citeşte şi: Ce artist a devenit „regele” Twitter-ului cu 33,33 milioane de admiratori

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
El este Rareș, un tânăr asistent de pe ambulanță care salvează vieți chiar și în afara urgențelor. Cazul care l-a marcat profund: „Mi-a spus că se simte din nou om”
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat decizia. Lovitură pentru AUR și POT: Nu le-am cerut să vorbească!
Playtech.ro
Când încep ninsorile în Bucureşti? Prognoza meteo pentru Crăciun şi Revelion 2025
Adevarul
Cum se apără jandarmul care a dat amenda de la Colectiv: „Domnul Rădună ne-a sfidat / Soția a fost căutată la muncă”
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari! Suma intră direct pe card. Cine se bucură de ajutor înainte de Crăciun
iamsport.ro
BREAKING | Transferuri-șoc la Craiova: își vinde titularul și aduce jucătorul dorit insistent de FCSB! Ce alt fotbalist va pleca din Bănie
MediaFlux
Bani mai mulți pentru copii. Data la care intra bursele elevilor
stirilekanald.ro
VIDEO Livratorul sri lankez, lovit și scuipat în Popești-Leordeni, și-a retras plângerea. Tinerii violenți scapă doar cu amendă
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai