Nu există nicio alertă care să implice România în cazul laptelui din Serbia contaminat

Ministerul Agriculturii arată, vineri, că nu există nicio alertă a Sistemului Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje de la nivel european care să implice România în cazul laptelui din Serbia contaminat cu aflatoxină.
Romania TV
22 feb. 2013, 09:21
Nu există nicio alertă care să implice România în cazul laptelui din Serbia contaminat

„În anul 2012 au fost analizate 81 de probe din lapte şi produse lactate pentru acest tip de determinări, toate cu rezultate conforme”, a precizat vineri Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat de presă.

Totodată, MADR a arătat că ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, nu a vorbit niciodată cu omologul său din Serbia, Goran Knezevic. „Ministrul Daniel Constantin nu a vorbit niciodată cu omologul său din Serbia. Nu a existat niciodată o discuţie între cei doi oficiali”, a precizat Biroul de presă al MADR.

Guvernul sârb a dispus joi retagerea de la vânzare a unor cantităţi de lapte suspectat de contaminare cu aflatoxină, o micotoxină cancerogenă, în timp ce presa acuză autorităţile că au întârziat să adopte această măsură, deşi ştiau despre această contaminare de mai multe zile, relatează AFP.

„Autoritatea veterinară a ordonat retragerea de la vânzare a tuturor mărcilor de lapte la care au fost constatate niveluri ridicate de aflatoxină”, a anunţat Ministerul sârb al Agriculturii într-un comunicat.

Ministerul nu a oferit nume de mărci de lapte şi nici cantităţile vizate de această măsură.

Autorităţile au dispus ca toţi producătorii de lapte să efectueze zilnic analize de laborator, cu scopul de a detecta prezenţa aflatoxinei.

Ministerul a anunţat că nivelul aflatoxinei „la anumite eşantioane depăşea nivelul autorizat”, dar a oferit asigurări că acesta „era net inferior celui care ar putea dăuna sănătăţii”.

Analize suplimentare urmează să fie efectuate de către un laborator din Olanda, în conformitate cu normele Uniunii Europene (UE), după ce, în Serbia, eşantioane de la acelaşi producător au condus la rezultate diferite şi contradictorii, potrivit aceleiaşi surse.

Rezultatele analizelor de la laboratorul olandez vor fi cunoscute la 26 februarie.

Potrivit presei locale, toxina din laptele retras de la vânzare ar proveni de la furajele cu care au fost hrănite animalele de lapte în timpul secetei ce a afectat regiunea în 2012.

În Croaţia şi Bosnia vecine, produse aparţinând unui număr de patru mărci de lapte au fost retrase de la vânzare în ultimele zile, iar niveluri ridicate de aflatoxină în lapte au fost depistate şi în Macedonia.

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Scandal uriaș în showbiz! Fiica unei cântărețe din România ar fi fost jefuită de rude în Anglia. A intervenit poliția
Fanatik.ro
Marius Șumudică a vorbit despre posibilitatea de a reveni la Rapid din vară: „Mereu am avut o relaţie bună cu domnul Şucu”
Capital.ro
Regulă la bloc. Asociațiile de proprietari nu mai pot spune „nu”. Ce obligații apar chiar dacă nu sunt scrise clar în lege
Playtech.ro
Motivul pentru care zborurile din București sunt mai scumpe decât cele din capitalele alăturate. Diferențele de preț sunt însemnate
Adevarul
„Nu mă duc eu de bună voie”. Un interlop căutat de cinci ani, după ce a desfigurat un tânăr, face live-uri pe TikTok
wowbiz.ro
Lângă cine a apărut Codruța Filip după ce Valentin Sanfira și-a refăcut viața sentimentală. Fotografiile au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 47 de ani din Alba a fost înjunghiat mortal de un tânăr de 18 ani, chiar în noaptea de Paște. Victima nu a avut nici o șansă
iamsport.ro
Edi Iordănescu a dezvăluit ”informațiile primite pe surse” înaintea eliminării României de la Euro 2024: ”Nu le puteam proba”
MediaFlux
Tradiții în Miercurea Luminată. Cum putem evita „nunta șoarecilor” în casa noastră
stirilekanald.ro
Reacția Rusiei după ce Viktor Orban a pierdut alegerile: "Peste patru luni..."
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj