Război în Ucraina. Norvegia a detronat Rusia şi a devenit principalul furnizor de gaze al Europei. Moscova se orientează spre Asia

Norvegia se așteaptă să producă în jur de 122 de miliarde de metri cubi de gaze naturale anul acesta, potrivit prognozelor oficiale publicate de autorități în luna mai.
Filip Stan
25 aug. 2022, 18:45
Război în Ucraina. Norvegia a detronat Rusia şi a devenit principalul furnizor de gaze al Europei. Moscova se orientează spre Asia

Rusia a fost depășită de o altă țară europeană în rolul de principal furnizor de gaze naturale al Europei, relatează Reuters. Norvegia este acum cel mai mare furnizor de gaze al Europei, potrivit datelor furnizate de Refinitiv Eikon, depășind țara condusă de președintele Vladimir Putin după ce aceasta a tăiat sau redus livrările de gaze naturale către mai multe „țări neprietenoase”.

Țara nordică intenționează să își mențină producția ridicată de gaze naturale până la sfârșitul acestui deceniu în contextul planurilor făcute de Uniunea Europeană să își elimine dependența de importurile energetice din Rusia, a declarat marți ministrul norvegian al Energiei, Terje Aasland, într-un interviu acordat agenției Reuters.

Preţul carburanţilor la 25 august. Motorina şi benzina se scumpesc
„Mă aștept să ne putem menține nivelurile producției la care ne aflăm acum până în 2030. Vedem că există proiecte dar și planuri pentru dezvoltare și operare care ne pot ajuta să menținem sus volumele ridicate ale gazelor pe viitor”, a afirmat el.

Norvegia se așteaptă să producă în jur de 122 de miliarde de metri cubi de gaze naturale anul acesta, potrivit prognozelor oficiale publicate de autorități în luna mai. Cantitatea reprezintă o creștere cu 8% față de 2021 și este pe cale să doboare un record stabilit în urmă cu 5 ani.

Aasland s-a declarat de asemenea mai încrezător cu privire la cererea pe termen lung din Europa pentru gazul norvegian după cu țara sa și blocul comunitar au semnat în luna iunie un acord privind creșterea importurilor de gaze naturale extrase din platoul continental al Norvegiei.

„Acesta este un mesaj important pe care l-am primit de la UE”, a subliniat Aasland.

Norvegia a răspuns deja cererii mai mare pentru gaz din Europa prin devierea sa către export în loc de injectarea acestuia înapoi în pământ pentru a crește producția de țiței.

Guvernul de la Oslo nu vrea taxe suplimentare asupra companiilor petroliere

Prețul gazelor naturale aproape s-a triplat pe piețele europene anul acesta, depășind record după record. Cu toate acestea, Norvegia nu intenționează să vândă sub prețul pieței, cum au propus unii analiști și politicieni.

„În principiu piața este predictibilă. Când există raritate prețurile sunt ridicate. Asta contribuie de asemenea la creșterea producției și virează gazul către piețele care au cel mai mult nevoie de el”, spune Aasland.

Virgil Popescu, anunţ despre facturile românilor la iarnă: „Băieţii deştepţi sunt băieţii care ştiu să facă speculaţii în zone tulburi”
„Să perturbi piața și faci reguli care arată bine acum ar putea contribui la distrugerea fundațiilor pentru construirea stabilității și încrederii pe viitor”, mai afirmă ministrul norvegian.

El a adăugat de asemenea că guvernul de la Oslo nu intenționează să introducă noi taxe asupra companiilor petroliere, în pofida vânzărilor record a acestora.

„Nu avem niciun fel de discuții despre taxe suplimentare. Veniturile suplimentare de acum ale companiilor formează baza pentru investițiile viitoare și baza pentru întreaga transformare a sectorului energetic”, a subliniat Terje Aasland.

Rusia oferă asiaticilor contracte de petrol pe termen lung cu un discount de până la 30%

Rusia a abordat câteva țări din Asia pentru a le oferi posibile contracte de petrol pe termen lung cu un discount de până la 30%, a anunțat Bloomberg citând un oficial occidental. Discuțiile ar putea reprezenta un indiciu că Rusia încearcă să evite discuțiile din G7 privind crearea unei excepții pentru iminentele sancțiuni UE impuse împotriva petrolului rusesc, a declarat oficialul pentru Bloomberg.

Sub presiunea sancțiunilor occidentale, Rusia exportă mai mult combustibil în Asia și spre alte piețe îndepărtate, conform datelor Refinitiv și ale traderilor, scrie Agerpres.

Uniunea Europeană și-a redus din martie importurile de produse petroliere rusești și a fost de acord cu o interzicere completă din februarie 2023. În august, exporturile de păcură din Rusia spre Țările de Jos și Estonia au scăzut la zero, de la 365.000 tone și, respectiv, 170.000 tone în iulie. Livrările de combustibil spre Singapore din porturile rusești ar putea depăși luna aceasta 350.000 tone, după ce nu au existat livrări în iunie și iulie. În iulie, Reuters anunța, citând surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, că UE ar putea interzice importul și tranzitul unor combustibili din Rusia cu șase luni înainte de data planificată. Rusia și-a menținut poziția de cel mai mare furnizor de petrol al Chinei pentru a treia lună consecutiv în iulie, cumpărătorii chinezi sporind livrările la prețuri reduse și reducând achizițiile mai scumpe din țări ca Angola și Brazilia.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Ce obsesie are Simona Halep, după retragerea din tenis. A dezvăluit totul abia acum
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Facturile la gaze cresc din nou. Cât vor plăti în plus românii din 2026
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Incredibil! Câți bani a câștigat, de fapt, fostul jucător al FCSB la Survivor: ”Nu a meritat! Am suferit rău de tot”
MediaFlux
Cum îți poate bloca ANAF contul. Când riști poprire sau sechestru
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet