David Popovici, interviu pentru presa americană: „Vreau să fiu cel mai bun înotător al tuturor timpurilor. Sunt dispus să muncesc din greu, dar cu cap”

După sezonul de excepție în cadrul căruia a cucerit 13 medalii, 11 din ele fiind de aur, David Popovici a acordat un interviu presei americane în care vorbește despre pregătirea care i-a adus rezultatele spectaculoase.
Alina Costache
05 sept. 2022, 15:11
David Popovici, interviu pentru presa americană:

David Popovici a avut un interviu cu jurnalistul Coleman Hodges, prin Skype, pentru swimswam.com. Înotătorul-fenomen a povestit că, atunci când era mai mic, dobora recorduri naționale fără niciun fel de antrenament, însă cu toate acestea e de părere că talentul nu este suficient pentru a înregistra performanțe spectaculoase.

„Eu cred că talentul poate dispărea. Din fericire, nu e cazul meu. Să vă spun o scurtă poveste despre mine: pe când aveam 9, 10 ani, eram foarte bun în proba de spate, doboram recordurile naționale pe bandă, iar asta fără niciun antrenament! Pur și simplu, mă jucam. Ca să nu mă antrenez, mergeam la bazin doar să sar în apă, iar apoi să spun că mă doare burta pentru a pleca acasă. Deci, nu mă antrenam, dar apoi, în timpul curselor, îmi spulberam rivalii.

Da! Asta a fost talent. Dar a ținut până la 12, 13 ani. Apoi, n-a mai mers așa. A trebuit să încep să muncesc din greu și să nu mă mai dau accidentat ca să fentez antrenamentele. Sincer, n-aș spune că am făcut mari sacrificii pentru că, vorbind sincer, ce fac acum e ce îmi doresc să fac. De aceea, nu mi se pare că renunț la ceva. Practic, muncesc pentru a obține ceva. Așa că unele lucruri pe care alții consideră că le-am pierdut, cum ar fi timp liber, activități sociale, eu, de fapt, niciodată n-am avut nevoie de ele.”, a spus David Popovici.

Românul nu a dorit să dezvăluie și ce timpi scoate la antrenamente, precizând că antrenorul său, Adrian Rădulescu, nu ar dori acest lucru.

„Așa cum am mai spus, nu m-ar deranja să spun în presă ce timpi scot la antrenamente, dar cred că antrenorul meu m-ar „ucide“ (n.r. – râde). Aici, la Lima, am fost bine odihnit, n-am avut așa de multe antrenamente dure înaintea curselor.”

Celebritatea, care vine la pachet cu rezultatele remarcabile de la competiții, nu îl descurajează deloc pe David Popovici, ci o acceptă și a ajuns să i se pare ceva normal.

„În ceea ce privește celebritatea, trebuie să o accept. Să fiu conștient că e o nouă viață. Iar succesul vine cu celebritatea. Dacă vrei să fii bun la ceva, trebuie să accepți că vor interveni și alte lucruri. Mă refer la recunoaștere, un pic de celebritate, oamenii te vor recunoaște pe stradă, vor să facă poze cu tine. Toate aceste lucruri trebuie să le accept. Eu vreau să fiu cel mai bun al tuturor timpurilor, așa că trebuie să accept tot ce vine „la pachet“ cu acest succes.”

Motivația lui David Popovici, care îl face să se trezească devreme și să meargă la antrenament, e faptul că își dorește cel mai bun înotător al tuturor timpurilor.

„Ideea de a fi cel mai bun al tuturor timpurilor și de a atinge acest statut în cel mai scurt timp posibil. Vreau să fiu campionul lumii, un campion de necontestat! Acestea sunt lucrurile care mă motivează ocazional. De pildă, când mă mai plictisesc la antrenamente. Dar ceea ce mă motivează cu adevărat, în permanență, zi și noapte, când nu vreau să mă trezesc devreme pentru antrenament sau când apa e rece la bazin e, pur și simplu, obsesia mea. Obsesia mea de a fi cel mai bun, cel mai rapid.

E ceva ce am avut mereu în mine. Și, din fericire, am toate resursele necesare pentru ca această obsesie să devină realitate. Nu știu unde am auzit vorba asta, dar spune așa: Gasește-ți obsesia și urmărește-o fără milă! Asta fac eu. Sunt dispus să fac sacrificiile necesare pentru obsesia mea, sunt dispus să muncesc din greu, nu doar din greu, dar cu cap, la modul inteligent. De asemenea, am încredere deplină în staff-ul meu, în oamenii care îmi compun programul de antrenament”, a mai spus tânărul sportiv.

David Popovici, despre rivalii din lumea natației

„Vreau să am cât mai mulți rivali. Vreau ca oamenii să-mi doboare recordul mondial, vreau ca eu să dobor acel record din nou și vreau să intru în apă cu deținătorii de recorduri. Nu pot să spun dacă cineva îmi va depăși recordurile, dar pot promite că eu îmi voi îmbunătăți timpii. Eu nu mă gândesc la recordurile mondiale. Înainte de a-l stabili pe cel de la 100 de metri liber, la Roma, nu m-am gândit că recordul actual stă în picioare de 13 ani și că doar cineva cu adevărat special îl va doborî. Nu m-am gândit așa. M-am gândit doar că vreau să scot cel mai bun timp posibil. Știam că sunt capabil de a atinge timpul pe care l-am și scos. Iar acel timp s-a întâmplat să fie noul record mondial. Dar, repet, nu caut recordurile mondiale neapărat. Noi, eu și echipa mea, știm că eu am potențial, că pot progresa, așa că, da, aștept provocările!”, a spus Popovici.

Citește și Încă trei medalii la înot pentru România. Aur pentru Bianca Costea și David Popovici, bronz pentru Stancu la Campionatele Mondiale pentru juniori din Peru

Citește și David Popovici, luat complet prin surprindere de gestul unui fan străin. Ce a putut să facă admiratorul pentru înotătorul-fenomen, internauții au fost în delir

DailyBusiness
Adrian Năstase, prezent la parada militară de la Beijing, unde sunt și Vladimir Putin, Xi Jinping și Kim Jong Un
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Tania Budi a făcut furori în costum de baie! Imagini incendiare cu vedeta în vârstă de 57 de ani! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
David Popovici l-a găsit în sfârșit pe omul pe care îl căuta de aproape o lună și despre care spunea: „Vreau să-l cinstesc”. Foto
Capital.ro
Decizie pentru românii cu cont la bancă. Se schimbă regulile. Cum se vor efectua plățile
Playtech.ro
Secretul japonez pentru o mașină de spălat curată și rezistentă. Ce să faci după fiecare utilizare
Adevarul
Cum arată un apartament de 7,4 metri pătrați închiriat cu 650 de dolari pe lună: „Asta nu e un apartament, e o celulă de închisoare”
wowbiz.ro
Doliu în lumea boxului! A murit Joe Bugner, fostul campion la categoria grea. Și-a dat ultima suflare la 75 de ani, la azil
Economica.net
Apare o nouă fabrică de autobuze electrice în România
Prosport.ro
FOTO. Cum arată mama a doi copii care a participat la Campionatele Mondiale de Bikini Fitness
kanald.ro
A fost găsită ascunzătoarea lui Emil Gânj. Unde a stat cel mai căutat criminal din România în tot acest timp
Cancan.ro
Singura condiție în care Ilie Bolojan și-ar da demisia din funcție: 'Sper să găsim o soluție pentru că…
iamsport.ro
Fostul jucător al Rapidului și-a spus părerea despre Radu Banciu: ”Am văzut că mulți încearcă să îl copieze!”
MediaFlux
Adeverință obligatorie pentru pensie, în luna septembrie. Casa Națională de Pensii anunță până când trebuie adus documentul
stirilekanald.ro
Ascunzătoarea lui Emil Gânj, găsită de polițiști! Ucigașul și-a construit un „adăpost” sub pământ
substantial.ro
Dacă partenerul tău vrea să facă duș cu tine, înseamnă că..