Accident îngrozitor în Sălaj! Doi adolescenți au murit, iar alte două fete au fost rănite și duse la spital

Doi tineri, de 16 și 19 ani, au decedat în urma unui accident de mașină, iar alte două persoane minore au fost rănite, în noaptea de joi spre vineri.
Bianca Bocioacă
09 sept. 2022, 12:42
Accident îngrozitor în Sălaj! Doi adolescenți au murit, iar alte două fete au fost rănite și duse la spital

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, doi tineri de 16 și 19 au decedat, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un cap de pod. În mașină se aflau și două persoane de 14 ani, care au supraviețuit și au ajuns la spital cu răni ușoare.

Din primele verificări efectuate de polițiști, tânărul de 19 ani din comuna Crasna care conducea autoturismul, din direcția Nușfalău către Huseni, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, iar într-o cubă deosebit de periculoasă la dreapta a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un parapet metalic al unui cap de pod.

„În urma evenimentului, conducătorul auto şi pasagerul stânga spate, un tânăr de 16 ani, din comuna Crasna, au decedat la faţa locului. De asemenea, alte două pasagere, ambele de 14 ani, din comuna Crasna, au fost rănite uşor şi transportate la o unitate medicală pentru investigaţii”, a precizat IPJ Sălaj.

Cercetările în acest caz continuă pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, pentru a stabili, cu exactitate, cauza și împrejurările producerii accidentului.

Citește și: VIDEO: Cum a murit, de fapt, șoferul de 40 de ani în Mercedesul S Class de 120.000 euro, noaptea, în București. Mașina nu avea decât ușile avariate după ce s-a izbit de un refugiu de tramvai. Accident horror

Accident Sălaj. Ce spun salvatorii

„Accident rutier grav în localitatea Huseni. În noaptea de joi spre vineri, la dispeceratul ISU-Ambulanță a fost primit un apel prin numărul de urgență 112, care anunța faptul că s-a produs un eveniment rutier grav pe DJ 191 C, pe raza localității Huseni. La intervenție s-au deplasat imediat pompierii Gărzii Nușfalău și mai multe echipaje medicale. În eveniment a fost implicat un singur autoturism care a intrat într-un cap de pod în care se aflau patru persoane, iar una dintre ele a rămas încarcerată.

Din nefericire, conducătorul (un tânăr de aproximativ 19 de ani) autoturismului care era încarcerat a fost găsit decedat (a suferit leziuni incompatibile cu viața), iar o altă victimă (un tânăr de aproximativ 16 ani) a fost găsit în stop cardiorespirator. În pofida manevrelor de resuscitare, aceasta nu a răspuns manevrelor și a fost declarată decedată. Celelalte 2 persoane ( fete, de aproximativ 14 ani) au fost transportate la UPU SMURD Zalău”, au scris într-o postare pe Facebook, ISU Smurd Sălaj.

Citește și: Accident dramatic în Galați. Sunt 15 persoane rănite, printre care 7 copii

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
„Ne-am împrumutat că să-l ducem la fotbal”! Povestea cutremurătoare din spatele ascensiunii lui Mihnea Rădulescu: „Am plâns în hohote când a marcat!”
Capital.ro
Se schimbă regulile pe piața muncii din Germania. Ce urmează pentru românii care lucrează la marile companii
Playtech.ro
Termenul pe care mulți proprietari îl uită. Ce se întâmplă dacă nu ai plătit a doua rată a impozitului local până pe 30 septembrie
Adevarul
O susținătoare a lui Călin Georgescu spune că și-a lăsat copilul cu febră acasă pentru a protesta la Arestul Central. „Trebuie sesizată Protecția Copilului”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Guvernul Mureșan a picat la vot în Parlament! Reacția premierului desemnat: „Au votat pentru prelungirea crizei”
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Decizia PSD după ce a picat Guvernul Mureșan! Anunțul lui Grindeanu
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte